ICCJ. Decizia nr. 1725/2008. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1725/2008

Dosar nr. 1989/33/200.

Şedinţa publică din 18 aprilie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiune înregistrată la data de 12 noiembrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul B.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea hotărârii nr. 21.785 din 9 iulie 2006 eliberată de pârâtă, cu consecinţa obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală şi ca atare se impune anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declaraţii de martori şi acte de stare civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 779 din 14 decembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.V. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj.

A dispus anularea hotărârii nr. 21.785 din 9 iulie 2006 emisă de pârâtă.

A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940- 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din probele existente la dosar a fost dovedit refugiul reclamantului împreună cu mama sa, ca urmare a persecuţiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu.

Împotriva sentinţei civile susmenţionate a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esenţă, că declaraţiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au fost clare şi nu au putut dovedi susţinerile reclamantului.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada sus menţionată a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform art. 2 din Normele de aplicare ale OG nr. 105/ 1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţe, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.

Se reţine din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile autentificate ale martorilor C.L. şi T.I., faptul că se atestă cu caracter unitar împrejurarea că reclamantul împreună cu mama lui s-au refugiat din localitatea de domiciliu Iuriu de Câmpie în localitatea Cojocna, în luna iulie 1940, reîntoarcerea având loc în cursul lunii aprilie 1945. Şi în faţă instanţei martorii audiaţi, şi care anterior au dat declaraţii autentificate, au confirmat refugierea reclamantului din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, urmare a persecuţiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu a acestuia, ipoteza normei legale instituite prin art. 1 din Legea nr. 189/2000 fiind incidentă.

De altfel, raportat la contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de Nord ca urmare a Tratatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare denotă persecuţiile etnice la care intimatul a fost supus împreună cu familia sa.

Prin urmare, cum recunoaşterea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod corect stabilită de către instanţa de fond în sarcina reclamantului B.V. se reţine că sentinţa atacată cu recurs este legală şi temeinică iar recursul declarat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 779 din 14 decembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1725/2008. Contencios