ICCJ. Decizia nr. 1793/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1793/2008
Dosar nr. 1001/32/2007
Şedinţa publică de la 7 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 133 din 15 octombrie 2007, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ, formulată de reclamantul G.I.N. împotriva pârâţilor Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România şi Consiliul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România, privind anularea parţială a procesului-verbal al şedinţei Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România din 13 iulie 2007 şi a hotărârii din 13 iulie 2007 emisă de Consiliul Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din România cu acordarea unor despăgubiri civile.
În motivarea sentinţei se reţine că prin actele atacate în mod legal a fost respinsă cererea reclamantului prin care acesta, în calitate de executor judecătoresc suspendat din funcţie în baza art. 23 lit. b) din Legea nr. 188/2000, a solicitat schimbarea sediului biroului său din circumscripţia Podul Turcului, în circumscripţia Roman, precum şi reluarea activităţii sale ca urmare a încetării suspendării.
În drept, se reţine că potrivit art. 79 din Ordinul nr. 210/2001 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 188/2000, solicitantul schimbării de sediu dintr-o circumscripţie în alta trebuie să aibă calitatea de executor judecătoresc la momentul formulării cererii, iar în speţă reclamantul era suspendat din funcţie la data respectivă pe motiv de incompatibilitate, exercitând o altă funcţie [caz de incompatibilitate prevăzut de art. 23 lit. b) din Legea nr. 188/2000].
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul G.I.N., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, deoarece nu au fost avute în vedere toate elementele situaţiei de fapt, iar dispoziţiile legale aplicabile au fost eronat interpretate.
Recurentul citează, în acest sens, dispoziţiile art. 22 şi 23 din Legea nr. 188/2000, din conţinutul cărora rezultă că suspendarea din funcţie a executorului judecătoresc nu echivalează cu încetarea calităţii acestuia, ceea ce se suspendă fiind doar „exerciţiul funcţiei de executor judecătoresc”.
Se precizează, de asemenea, că potrivit art. 7, 8 şi 79 alin. (5) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, în cazul aprobării de schimbare a sediului său, executorul judecătoresc este obligat să dovedească, pentru a se înregistra la curtea de apel competentă, faptul că nu exercită activităţi incompatibile cu funcţia de executor. În consecinţă, greşit a reţinut instanţa de fond pericolul apariţiei unei incompatibilităţi.
De asemenea, legitimitatea cererii sale, arată recurentul, s-a întemeiat şi pe împrejurarea necontestată în cauză, că suspendarea a intervenit ca o ultimă soluţie după o perioadă de 2 ani, în care exercitase această funcţie într-o localitate situată la peste 100 km. de domiciliul familiei sale şi realiza venituri nete de cca. 5.000.000 ROL lunar - insuficiente pentru întreţinerea sa şi a familiei.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat.
Într-adevăr, reclamantul-recurent a formulat cerere de schimbare a sediului biroului dintr-o circumscripţie a judecătoriei în alta, pe un post publicat în M. Of., ca fiind vacant în Oraşul Roman şi pentru care nici o persoană nu s-a înscris la concurs.
În mod legal, instanţa de fond a considerat ca fiind justificat refuzul pârâţilor–intimaţi de a aproba cererea reclamantului, pentru simplul motiv că acesta fusese suspendat din funcţie din iniţiativa sa, exercitând o altă funcţie, pentru a obţine venituri.
Astfel, art. 22 din Legea nr. 188/2000 reglementează limitativ cazurile în care calitatea de executor încetează, iar incompatibilitatea nu este unul dintre acestea, iar art. 23 din aceeaşi Lege foloseşte termenii „Exerciţiul funcţiei de executor judecătoresc se suspendă”, nefiind menţionată „pierderea” sau „suspendarea calităţii de executor judecătoresc”.
Totodată, potrivit art. 5 alin. (4) lit. b) din Regulament, executorii judecătoreşti pot solicita schimbarea sediului biroului dintr-o circumscripţie a judecătoriei în alta, având prioritate imediat după executorii stagiari care au promovat examenul de definitivat.
În speţă, pârâţii-intimaţi au refuzat nejustificat rezolvarea cererii reclamantului, deoarece faptul că reclamantul-recurent nu demisionase încă din funcţia care îl făcea incompatibil (angajat al O.C.P.I. Neamţ), nu constituia un pericol ca acesta să exercite în paralel cele două funcţii, la înregistrarea noului sediu, potrivit art. 72 din Regulament, condiţiile de exercitare a profesiei de executor judecătoresc sunt din nou verificate, iar neînregistrarea în termen de 60 de zile de la comunicare pe post duce la revocarea ordinului de numire.
În plus, la dosarul de fond a fost depus şi Raportul M.J., privind numărul redus de dosare execuţionale înregistrate în circumscripţia Podul Turcului, fapt ce justifică cererea recurentului- reclamant de schimbare a sediului.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată, prin care a fost respinsă acţiunea reclamantului este nelegală şi netemeinică, iar recursul urmează a fi admis dispunându-se modificarea parţială a sentinţei, în sensul admiterii capătului de cerere privind schimbarea sediului. Cererea de despăgubiri civile va fi respinsă, întrucât recurentul-reclamant nu a făcut dovada existenţei prejudiciului pretins, acesta exercitând o altă activitate, incompatibilă cu funcţia de executor judecătoresc şi din care a obţinut venituri pe perioada 13 iulie 2007 (data depunerii cererii) şi până în prezent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.I.N. împotriva sentinţei civile nr. 133 din 15 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi în fond admite în parte acţiunea reclamantului G.I.N.
Anulează parţial procesul-verbal al Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România din 13 iulie 2007 şi hotărârea din 13 iulie 2007 emisă de acelaşi consiliu, referitor la neavizarea respectiv respingerea cererii de schimbare de sediu formulată de recurentul-reclamant.
Obligă pârâţii să avizeze favorabil cererea de schimbare de sediu din cadrul circumscripţiei Judecătoriei Podul Turcului în cadrul circumscripţiei Judecătoriei Roman.
Respinge cererea privind acordarea de despăgubiri civile.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 179/2008. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 180/2008. Contencios. Litigiu privind regimul... → |
|---|
