ICCJ. Decizia nr. 1913/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1913/2008

Dosar nr. 112/1/2008

Şedinţa publică din 14 mai 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 819 din 28 noiembrie 2007, Plenul C.S.M. a respins cererea formulată de F.C.N., procuror la D.I.I.C.O.T., serviciul teritorial Alba Iulia, pentru recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea hotărârii, s-a reţinut că numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu reprezintă o promovare a acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât încadrarea procurorilor la această structură specializată se realizează în conformitate cu dispoziţiile art. 75 alin. (4) – (8) din Legea nr. 304/004, republicată, într-o procedură distinctă de promovarea în funcţii de execuţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se poate realiza numai prin concurs, potrivit art. 43 raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs F.C.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a solicitat modificarea hotărârii, în sensul de a se constata că are gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea recursului, s-a susţinut că a fost greşit respinsă cererea de recunoaştere a gradului profesional solicitat, deoarece procedura de numire în funcţia de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. este derogatorie faţă de procedura promovării în funcţii superioare de execuţie la parchetele de pe lângă tribunale, curţi de apel şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Recurentul a învederat că a fost numit în cadrul D.I.I.C.O.T., structură specializată din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe o durată nedeterminată, cu respectarea prevederilor legale şi a exercitat competenţe materiale şi după calitatea persoanei, specifice doar Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, recurentul a arătat că, de la data numirii sale la D.I.I.C.O.T. a făcut parte din adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sens în care a participat la activităţi care decurg din această calitate, inclusiv alegerea unui reprezentant în C.S.M.

Sesizată în procedura judiciară specială prevăzută de art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente.

Recurentul, având funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, a fost transferat în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Alba, începând cu data de 1 aprilie 2005, în baza Hotărârii nr. 115 din 30 martie 2005 adoptată de Plenul C.S.M.

Prin această hotărâre, s-a constatat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 508/2004 pentru numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T., atât în privinţa calităţilor profesionale şi de conduită ale procurorilor, cât şi în ceea ce priveşte vechimea în funcţia de judecător sau procuror.

Intimatul a respins neîntemeiat cererea recurentului de recunoaştere a gradului profesional, reţinând că nu au fost îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 75 alin. (4) - (8) din Legea nr. 304/2004 republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 şi conform cărora, procedura specială de numire a procurorilor la D.I.I.C.O.T. a fost completată cu o nouă condiţie şi anume, admiterea la un interviu organizat de o comisie constituită în scopul verificării pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderi, a rezistenţei la stres, precum şi a altor calităţi specifice.

Din Hotărârea nr. 115 din 30 martie 2005 adoptată de Plenul C.S.M. rezultă că recurentul a îndeplinit condiţiile legale pentru ocuparea funcţiei de procuror la D.I.I.C.O.T., fiind respectate prevederile legale în vigoare la data transferului în această funcţie.

Hotărârea contestată în cauză este nelegală şi faţă de aplicarea dispoziţiilor art. 43 din Legea nr. 303/2004, republicată, care prevăd că promovarea procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante la parchete.

Această reglementare are caracter general şi nu este aplicabilă recurentului, dat fiind că procedura de numire în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T. a fost prevăzută prin normele derogatorii cuprinse în art. 8 din Legea nr. 508/2004, indicate de altfel ca temei juridic al actului de transfer.

Constatând că recurentul a fost legal numit în funcţia de procuror la D.I.I.C.O.T., ca structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a îndeplinit acte de intrau în competenţa acestui parchet, a beneficiat de statutul şi de remuneraţia acordată procurorilor din cadrul acestui parchet, Înalta Curte va admite prezentul recurs şi va anula hotărârea contestată în ceea ce îl priveşte pe recurent.

În consecinţă, se va admite cererea recurentului şi se va dispune obligarea intimatului să-i recunoască acestuia gradul profesional corespunzător procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de F.C.N. împotriva Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 819 din 28 noiembrie 2007.

Anulează hotărârea atacată în ceea ce-l priveşte pe reclamantul F.C.N.

Admite cererea reclamantului şi obligă intimatul C.S.M. să-i recunoască gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1913/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs