ICCJ. Decizia nr. 4290/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4290/2008
Dosar nr. 9008/2/200.
Şedinţa publică din 25 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ la 18 decembrie 2007, reclamantul L.V.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanei şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, obligarea pârâţilor la plata primelor de concediu pentru perioada 2004-2006 şi a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizate.
Motivându-şi acţiunea, reclamantul a arătat că obligaţia de plată a primei de vacanţă este prevăzută de art. 37 din OG nr. 38/2003, iar plata sporului de fidelitate este reglementată de dispoziţiile art. 6 din aceeaşi ordonanţă. Reclamantul a mai arătat că suspendarea acestor drepturi nu poate conduce la anularea lor.
Pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor pentru alocarea sumelor necesare plăţii drepturilor pretinse.
Prin sentinţa civilă nr. 1192 din 15 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantului, obligând pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră să plătească reclamantului primele de vacanţă pentru perioada 01 iulie 2004-01 decembrie 2005 şi sporul de fidelitate pentru perioada 01 ianuarie 2005 – 01 decembrie 2005, actualizate în raport cu rata inflaţiei.
Totodată, instanţa de fond a obligat pârâtul Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor să plătească reclamantului primele de vacanţă pentru perioada 01 decembrie 2005- 31 decembrie 2006 şi sporul de fidelitate pentru perioada 01 decembrie 2005-31 decembrie 2006, actualizate.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă acţiunea formulată faţă de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative pentru lipsa calităţii procesuale pasive, precum şi cererea de chemare în garanţie.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că dreptul la prima de concediu este reglementat prin art.37 din OG nr. 38/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, dar a cărui aplicare a fost suspendată succesiv, prin legile bugetului de stat, până la 31 decembrie 2006, fără ca aceste suspendări să echivaleze cu anularea dreptului. Totodată, instanţa de fond a considerat dreptul la prima de concediu un drept câştigat, derivat din raporturile de muncă, care nu poate fi anulat în această modalitate, in nicio dispoziţie legală neprevăzându-se înlăturarea dreptului, ci numai suspendarea exerciţiului acestuia.
Pe acelaşi raţionament şi-a întemeiat instanţa de fond şi Decizia luată cu privire la sporul de fidelitate, prevăzut de art. 6 din OG nr. 38/2003.
La adoptarea soluţiei, instanţa de fond a mai ţinut cont şi de Decizia nr. XII din 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Respingând acţiunea faţă de pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, pe considerentul că acesta nu are calitate procesuală pasivă, instanţa de fond şi-a motivat soluţia prin faptul că ministerului respectiv nu îi incumbă obligaţia de plată efectivă a drepturilor solicitate, ci instituţiei la care era angajat reclamantul.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, s-a reţinut că între pârât şi chematul în garanţie nu există raporturi de garanţie, existenţa unor obligaţii specifice în sarcina M.E.F. legate de elaborarea bugetului de stat neputând conduce la o asemenea concluzie.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi considerând-o ca fiind rezultatul interpretării şi aplicării greşite a legii.
Astfel, recurentul apreciază că în privinţa sporului de fidelitate s-a produs o restrângere temporară a acestuia, necesară, ca urmare a inexistenţei fondurilor băneşti şi proporţională, până la identificarea acestor fonduri.
Mai arată recurentul că hotărârea instanţei de fond este ilegală, deoarece un act normativ suspendat nu poate produce efecte juridice, iar potrivit legii, angajarea de cheltuieli din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare aprobate. Din această perspectivă, recurentul apreciază că, în condiţiile în care nu existau fonduri prevăzute în acest scop, executarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond era imposibilă.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu apărările formulate şi probele administrate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Se reţine că în conformitate cu prevederile art. 6 din OG nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, reclamantul a beneficiat de un spor de fidelitate în cuantum de până la 20% din salariul de bază, raportat la vechimea în munca de poliţist.
Pe perioada anului 2005, aplicarea dispoziţiilor legale mai sus invocate a fost suspendată, conform art. 2 alin. (1) din. OUG nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor, fără a se realiza şi o eventuală desfiinţare a dreptului.
Măsura suspendării acordării sporului de fidelitate a afectat doar exerciţiul dreptului, nu şi existenţa acestuia, întrucât un drept prevăzut de lege atât timp cât nu a fost abrogat sau actul normativ care îl conţine nu a fost declarat neconstituţional, este un drept ce nu a încetat, garantarea realizării lui fiind conformă cu principiul constituţional al garantării realizării drepturilor legal acordate.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră împotriva sentinţei civile nr. 1192 din 15 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4289/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4297/2008. Contencios → |
|---|
