ICCJ. Decizia nr. 1920/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1920/2008
Dosar nr. 362/1/2008
Şedinţa publică din 14 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
B.H.O. în contradictoriu cu C.S.M. a declarat recurs împotriva Deciziei plenului C.S.M. nr. 791 din 28 noiembrie 2007, solicitând anularea deciziei Plenului C.S.M. în ceea ce-l priveşte pe recurent şi să i se recunoască dreptul pretins, respectiv gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea recursului s-a precizat de petentă că potrivit art. 1 pct. 2 din OUG nr. 134/2005 P.N.A. funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind conceput ca structură a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi şi-a schimbat denumirea în Departamentul Naţional Anticorupţie, ulterior devenind D.N.A. (Legea nr. 54/2006).
La data de 25 aprilie 2007, recurentul (procuror şef adjunct în cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din D.N.A.), structură ce funcţionează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat să-i fie recunoscut gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Petentul a precizat că iniţial prin Ordinul nr. 1889 din 23 septembrie 2005 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost delegat în funcţia de procuror la Parchetul D.N.A. pentru 90 de zile începând cu 1 octombrie 2005, pentru ca ulterior, prin Ordinul nr. 370 din 21 decembrie 2005 al procurorului şef al D.N.A., începând cu 30 decembrie 2005, recurentul a fost numit în funcţia de procuror în cadrul D.N.A.
A mai menţionat că prin Decretul Preşedintelui României nr. 992 din 20 iulie 2006 şi în baza avizului C.S.M., recurentul a fost numit procuror şef adjunct în cadrul secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din D.N.A.
De asemenea, petentul a precizat că nu există nici un text de lege care să prevadă expresis verbis că odată expirat mandatul, procurorul ce se reîntoarce la parchetul de unde a provenit sau la un alt parchet unde are dreptul să funcţioneze, pierde gradul profesional de procuror al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. A mai menţionat petentul că „fiind vorba în viziunea C.S.M. de pierderea unui drept câştigat sau un drept temporar, aceasta ar trebui să rezulte dintr-o dispoziţie expresă a legii.
Mai mult, a precizat petentul, art. 65 alin. (6) din Legea nr. 303/ 2004 prevede că „magistratul eliberat din funcţie din motive neimputabile îşi păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanţelor şi parchetelor", text ce consacră teoria drepturilor câştigate.
De asemenea, petentul a invocat practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, de recunoaştere a gradului profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Intimatul C.S.M a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, invocând următoarele argumente în susţinerea legalităţii Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M. prin care au fost respinse 68 de cereri, având acelaşi obiect, printre care şi cererea numitului B.H.O.:
- procedura şi condiţiile pentru promovarea în funcţie de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt diferite de cele pentru numirea în funcţia de procuror la D.N.A. (pentru promovarea în funcţii superioare de execuţie, inclusiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se cere concurs în condiţiile art. 43 din Legea nr. 303/2004, republicată, pe când procurorii sunt numiţi la D.N.A. prin ordin al procurorului general al P.N.A. cu avizul C.S.M.);
- că legiuitorul a avut în vedere încă de la înfiinţarea P.N.A., o perioadă limitată în care procurorul putea funcţiona în cadrul P.N.A. (o perioadă de 6 ani cu posibilitatea prelungirii încadrării în funcţie, cu acordul lor şi la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie);
- că legiuitorul nu a înţeles să facă o excepţie de la regula promovării în funcţia de execuţie prin concurs, rezultă din dispoziţiile OUG nr. 43/2002 privind D.N.A. care stabileşte în mod expres în art. 30 că dispoziţiile Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească (lege înlocuită de Legea nr. 303/2004) se aplică şi D.N.A., deci şi în privinţa promovării prin concurs.
S-a mai considerat de C.S.M. că dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către un procuror cu grad profesional de parchet de pe lângă curtea de apel, doar prin numirea la D.N.A. ar crea o situaţie discriminatorie, dezavantajoasă, în raport cu toţi ceilalţi procurori din cadrul Ministerului Public care, pentru a promova la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să susţină un concurs.
S-a mai susţinut că împrejurarea că procurorii de la D.N.A. sunt salarizaţi cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui parchet.
Cu referire la practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de recurent, intimatul C.S.M susţine că deciziile respective au fost pronunţate în soluţionarea unor recursuri, iar nu a unui recurs în interesul legii, astfel că nu constituie o dezlegare la o problemă de drept supusă judecăţii şi nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecăţii.
Recursul declarat de petent a fost formulat în mod corect în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, şi a dispoziţiilor art. 299 şi următoarele C. proc. civ.
Analizând recursul formulat de B.H.O., prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. şi cu legislaţia aplicabilă în materia supusă cenzurii instanţei de control judiciar, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Este de necontestat că D.N.A. (Direcţia Naţională Anticorupţie) ca structură cu personalitate juridică, face parte din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin reorganizarea D.N.A. – Legea nr. 54 din 9 martie 2006. Această structură specializată are ca atribuţie esenţială şi expresă, combaterea infracţiunilor de corupţie pe întreg teritoriul ţării.
Numirea procurorilor D.N.A. s-a făcut iniţial conform art. 6 şi art. 8 alin. (2) din OUG nr. 43/2002, în prezent condiţiile de numire în D.N.A. fiind prevăzute de art. 87 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
Potrivit acestui ultim act normativ sunt prevăzute pentru numirea unor astfel de procurori atât calităţile profesionale, de conduită morală ireproşabilă, vechimea în funcţie, cât şi condiţia admiterii la un interviu. Acest interviu este organizat de o comisie constituită în scopul verificării pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii, a rezistenţei la stres, capacitatea de a-şi asuma răspunderi.
Deci, faţă de natura specială a acestei structuri, creată ca o necesitate faţă de fenomenul de corupţie, structură organizată la nivelul ţării şi numirea procurorilor care prin activitatea lor determină viabilitatea instituţiei, se face în baza legii speciale, derogatorii de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcţii de execuţie sau conducere, reprezentată de dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Astfel, B.H.O., iniţial delegat în funcţie de procuror la P.N.A., a fost numit procuror la D.N.A. iar prin Decretul Preşedintelui României nr. 992 din 20 iulie 2006 şi în baza avizului C.S.M. a fost numit procuror şef adjunct în cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din D.N.A.
Deci nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.N.A. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin lege specială şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, în condiţiile dreptului comun, respectiv ale Legii nr. 303/2004.
De altfel, recurentul nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ci recunoaşterea gradului profesional corespunzător acestui parchet.
Numirea procurorilor la D.N.A. s-a făcut deci în cadrul unei legi speciale, răspunzând nevoii încadrării cu personal a unei structuri specializate în combaterea infracţiunilor de corupţie special create în conjunctura socio-politică dată.
Deci, având în vedere modalitatea de înfiinţare a D.N.A. şi de numire a procurorilor în cadrul D.N.A., urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naşte în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.
De altfel, în ceea ce priveşte noţiunea de discriminare, Curtea are în vedere şi practica constantă a C.E.D.O. (a se vederea Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a reţinut că o „distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat".
Ori, în speţă, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracţiunilor de corupţie materializată în OUG nr. 43/2002 de înfiinţare la nivel naţional a P.N.A., OUG nr. 102 din 24 octombrie 2003 aprobată prin Legea nr. 26 din 5 martie 20047 ce a prevăzut că D.N.A. funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, Legea nr. 54 din 9 martie 2006 prin care structura s-a numit D.N.A. – Direcţia Naţională Anticorupţie.
Justificarea rezonabilă constă în faptul că, îndeplinind, în condiţiile legii, o funcţie în cadrul unei structuri din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul numit la D.N.A. dobândeşte ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale delegări/detaşări instituţii care nu se confundă cu numirea în funcţie).
De altfel, nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala în fapt cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor D.N.A. în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură înfiinţată ca atare prin lege.
De reţinut că în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, ceea ce presupune că nu se poate face abstracţie de practica deja existenţă la nivelul instanţei în care, admiţând cereri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul procurorilor numiţi la D.N.A., au fost reţinute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar. A admite teza intimatului, ar însemna încălcarea unor principii generale cum ar fi al protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi a gradului, al bunei-credinţe şi al solicitudinii – principii de bază ale dreptului comunitar, aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul Uniunii Europene.
De altfel, o altă soluţie decât aceea a necunoaşterii gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Cu privire la această practică, C.E.D.O. a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. contra României).
Pe de altă parte, invocarea caracterului obligatoriu (de către C.S.M.) numai în privinţa problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanţă în cauza dedusă judecăţii deoarece pe de o parte, nu suntem în prezenţa unei practici contradictorii în sensul dispoziţiilor art. 329 C. proc. civ., iar pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca jurisdicţie unică în această materie, judecă în primă şi ultimă instanţă (aşa cum am arătat mai sus), având obligaţia de a aplica şi interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea jurisprudenţei.
Aşa fiind, se constată că hotărârea recurată este nelegală în ce-l priveşte pe B.H.O., motiv pentru care, faţă de art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., se va anula hotărârea recurată în ce-l priveşte pe petent şi se va admite cererea acestuia, obligându-se intimatul să recunoască recurentului gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.H.O. împotriva Hotărârii nr. 791 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M.
Anulează hotărârea atacată în ceea ce îl priveşte pe recurentul B.H.O.
Admite cererea recurentului şi obligă intimatul C.S.M. să-i recunoască acestuia gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1914/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1922/2008. Contencios. Anulare acte emise de... → |
|---|
