ICCJ. Decizia nr. 2029/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2029/2008
Dosar nr. 35179/3/2006
Şedinţa publică de la 21 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la 11 septembrie 2007 P.V.G.M. în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 2044 din 5 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepţiei necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi să se respingă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.
În motivarea recursului declarat recurentul susţine că întrucât a invocat ca temei al acţiunii sale de chemare în judecare art. 269 C. muncii competent în soluţionare litigiul de faţă este Tribunalul Bucureşti.
A mai susţinut recurentul că în mod greşit instanţa de fond a considerat că acţiunea sa este prescrisă termenul de 3 ani curgând de la data naşterii dreptului la acţiune care în cauză nu s-a împlinit.
Din actele cauzei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, constată că prin sentinţa nr. 2044 din 7 septembrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată. S-au respins de asemenea excepţiile lipsei procedurii administrative prealabile şi a inadmisibilităţii acţiunii ca neîntemeiate.
De asemenea s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind despăgubirile şi s-a respins acţiunea formulată de P.V.G.M. ca prescrisă.
Cu privire la excepţia necompetenţei materiale, care face şi obiectul recursului declarat în cauză instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 911 din Legea nr. 188/199 modificată şi completată prin Legea nr. 251/2006 prevăd expres competenţa instanţelor de contencios administrativ pentru soluţionarea cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public.
Cum reclamantul a solicitat prin acţiune, obligarea pârâtului la despăgubiri legale cu salariile indexate şi majorate precum şi celelalte drepturi cuvenite pe perioada în care a fost destituit nelegal din funcţia publică deţinută, în mod corect instanţa de fond a apreciat că este competentă material a soluţiona cauza de faţă Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
De altfel este de precizat că reclamantul nu a înţeles să conteste sentinţa nr. 706/2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a, prin care s-a dispus anterior cu privire la competenţa materială în sensul declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cât priveşte cel de al doilea motiv de recurs invocat de recurent este de asemenea neîntemeiat, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti constatând că acţiunea formulată de P.V.G.M. este prescrisă – dreptul la acţiune privind despăgubirile fiind prescris.
Art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/199 dispune expres cu privire la dreptul funcţionarului public de a cere instanţei de contencios administrativ atât anularea actului prin care s-a dispus din motive nelegale, încetarea raportului de serviciu, cât şi obligarea la plata de către autoritatea publică emitentă a actului nelegal, la despăgubiri.
Art. 19 din Legea nr. 554/2004 prevede că, atunci când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
În cauză recurentul-reclamant arată că prin acţiunea de anulare a actului administrativ nelegal, finalizată cu decizia nr. 4731, pronunţată în Dosarul nr. 4154/2004 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care a anulat cele 3 ordine nelegale şi a dispus reintegrarea sa într-o funcţie corespunzătoare pregătirii profesionale, nu şi-a formulat cerere de despăgubiri. Aceasta a fost formulată ulterior cu depăşirea termenului prevăzut de lege. Reclamantul a cunoscut întinderea pagubei prin formularea cererii de despăgubiri la 5 octombrie 2005 (când s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 4731). Acţiunea în despăgubiri a fost introdusă de recurent la Tribunalul Bucureşti la 16 octombrie 2006, după împlinirea termenului de 1 an prevăzut de art. 19 alin. (2) raportat la art. 11 din Legea nr. 554/2004 astfel încât în mod corect instanţa de fond a constatat perimarea dreptului la acţiune.
Hotărârea atacată fiind legală şi temeinică recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.V.G.M. împotriva sentinţei civile nr. 2044 din 7 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 201/2008. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2041/2008. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
