ICCJ. Decizia nr. 2060/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2060/2008
Dosar nr. 901/2/2007
Şedinţa publică din 22 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC E.P.I.C. SRL Bucureşti a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul M.E.F., comisia de autorizare a jocurilor de noroc, să se dispună suspendarea Hotărârii nr. 400398 din 14 decembrie 2007 emisă de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii actului atacat.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că sunt întrunite cerinţele de admisibilitate a suspendării - paguba iminentă generată de actul administrativ a cărui suspendare se solicită şi cazul bine justificat. A mai arătat reclamanta că suspendarea licenţei de exploatare pentru o perioadă de 6 luni creează o pagubă iminentă şi prejudicii irecuperabile legate de pierderea credibilităţii, a clientelei şi personalului specializat, precum şi a spaţiului închiriat special amenajat.
Prin Încheierea civilă nr. 130 din 17 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea formulată de reclamantă, dispunându-se suspendarea Hotărârii nr. 400398 din 14 decembrie 2007 a Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc din cadrul M.E.F., până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acestui act.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut ca admisibilă şi fundamentată cererea reclamantei întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pornind de la premisa că este esenţial ca plângerea prealabilă şi cererea de suspendare să coexiste în timp, condiţia formulării cererii prealabile trebuind să fie îndeplinită la momentul soluţionării cererii de suspendare.
Totodată, instanţa de fond a mai reţinut întrunirea condiţiei pagubei materiale iminente, prin suspendarea autorizaţiei de desfăşurare a activităţii lucrative şi consecinţele multiple decurgând din aceasta, precum şi cerinţa cazului bine justificat.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs M.E.F., invocând prevederile art. 304 pct. 4, 5, 7 şi 9 C. proc. civ. cu referire la art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta motivează în esenţă că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti substituindu-se legiuitorului, prin faptul că a modificat litera şi spiritul dispoziţiilor cuprinse în art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de fond nu a avut în vedere că potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ, cererea de suspendare poate fi formulată la instanţă numai după sesizare, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul şi a pronunţat o încheiere contrar prevederilor art. 255 C. proc. civ.
Arată recurenta că din considerentele hotărârii nu rezultă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei precum şi cele pentru care sau înlăturat cererile părţilor, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în cauză nefiind dovedite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi în conformitate cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Conform art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice, care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
Din analiza prevederii legale invocate rezultă că cererea de suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi formulat la instanţa de judecată după sesizare, în condiţiile art. 7 din lege, a autorităţii publice care a emis actul.
Interpretarea făcută de prima instanţă a dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nu poate fi reţinută întrucât s-ar adăuga la lege.
S-a avut în vedere astfel că plângerea prealabilă a fost înregistrată la M.E.F. la data de 11 ianuarie 2008 iar cererea de suspendare s-a depus la instanţă la data de 18 decembrie 2007 însă s-a apreciat în mod greşit că îndeplinirea condiţiei de a se depune cererea de suspendare după sesizarea autorităţii emitente a actului nu trebuie analizată ad literam ci în considerarea finalităţii avută în vedere de legiuitor.
Mai mult în cauză se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din lege.
Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, pentru suspendarea executării unui act administrativ, solicitată prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului respectiv, pe lângă cerinţa iniţierii procedurii de anulare a actului administrativ, este necesar a fi întrunite, cumulativ alte două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită. Cele două condiţii, prin tonul lor restrictiv - imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, aşadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.
Reclamanta - intimată a solicitat suspendarea executării Hotărârii Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc nr. 400398 din 14 decembrie 2007 prin care s-a dispus suspendarea licenţei pentru exploatarea jocurilor de noroc pentru o perioadă de 6 luni, în baza dispoziţiilor art. 81 lit. g) şi art. 82 din HG nr. 291/1999, privind regimul de autorizare a activităţilor din domeniul jocurilor de noroc.
Condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice valabile cu privire la neleglitatea actului administrativ în discuţie.
În cauză însă se constată că împrejurările legale de starea de fapt, şi de drept, nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ chiar şi în privinţa aspectelor ce vizează nulitatea absolută a hotărârii a cărei suspendare s-a solicitat.
Pentru toate aceste considerente reţinând criticile de nelegalitate astfel cum au fost formulate conform art. 3041 C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul M.E.F. a fost admis şi în baza art. 312 C. proc. civ., casată hotărârea recurată şi respinsă cererea de suspendare având ca temei juridic art. 14 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva Încheierii civile nr. 130 din 17 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi respinge cererea de suspendare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2054/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2063/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
