ICCJ. Decizia nr. 2085/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2085/2008
Dosar nr. 6101/2/2007
Şedinţa publică din 23 mai 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 27 august 2007, reclamantul Ş.H. a chemat în judecată M.M.F.E.S. precum şi I.T.M. Gorj, solicitând obligarea pârâţilor la plata primelor de concediu aferente perioadei 1 mai 2000 – 5 decembrie 2006, conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, sumă actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că deşi are calitatea de funcţionar public şi suspendarea succesivă a aplicării dreptului prevăzut de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, printr-o serie de ordonanţe şi legi, nu echivalează cu stingerea dreptului, suspendarea fiind o măsură temporară care, de altfel, exclude şi prescrierea dreptului la plată a acestora, totuşi, autorităţile pârâte refuză plata, deşi de la 1 ianuarie 2007 acest drept nu a mai fost suspendat.
În cauză a formulat întâmpinare pârâtul M.M.F.E.S., invocând excepţia calităţii sale procesuale pasive precum şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a reclamantului, privind obligarea la plata primei de concediu de odihnă pentru perioada 2001- 2003, iar, pe fond, solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2850 din 14 noiembrie 2007, a respins excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului pentru perioada 2001 – 2003 şi a lipsei calităţii procesuale pasive a M.M.F.E.S., a constatat prescris dreptul la acţiune pentru sumele de bani aferente anului 2000, a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să plătească reclamantului sumele de bani reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2001 – 2006 actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.M.F.E.S., instanţa de fond a reţinut că aceasta este neîntemeiată întrucât atât I.T.M.-urile cât şi Inspecţia Muncii sunt unităţi subordonate ministerului, cheltuielile de funcţionare fiind asigurate din fondurile alocate de la bugetul de stat.
Cu privire la fondul cauzei, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Această prevedere legală a fost suspendată succesiv până la 31 decembrie 2006, prin textele de lege indicate de reclamant în cererea sa. Cum de la 1 ianuarie 2007 nu s-a mai dispus suspendarea dispoziţiilor referitoare la prima de concediu, reclamantul este în drept să solicite primele de concediu pe perioada anterioară, încetând efectele suspendării.
Instanţa de fond a interpretat normele legale de suspendare în raport de prevederile art. 53 din Constituţia României. Astfel, dreptul la prima de concediu constituie un drept prevăzut de lege. Prin textele sus indicate s-a amânat doar plata drepturilor privind prima de concediu deoarece în lumina prevederilor constituţionale mai sus indicate nu se putea aduce atingere existentei dreptului.
S-a mai reţinut că potrivit art. 56 şi art. 64 din Legea 24/2000 după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei acestuia pot interveni diferite evenimente legislative cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea, iar aplicarea unui act normativ poate fi suspendată numai în cazuri speciale, printr-un act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior, la expirarea duratei suspendării actului normativ sau dispoziţia afectată de suspendare reintrând de drept în vigoare. În acest context se poate susţine că suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un termen cert şi determinat a aplicării acestuia iar, pe de altă parte, nu poate duce la suprimarea definitivă a efectelor actului normativ afectat de suspendare. Nu se poate retine ca suspendarea unui drept are consecinţa anularea lui, faţă de dispoziţiile constituţionale sus indicate.
Pentru aceste considerente instanţa a apreciat că acţiunea reclamantului este întemeiată însă numai în parte deoarece pentru anul 2000 acordarea primei de concediu nu a fost suspendată prin niciun act normativ şi în acest context, dreptul de a solicita prima de concediu pe anul 2000 s-a născut în 2000 şi nu la 1 ianuarie 2007 ca în cazul primei pe ceilalţi ani, astfel că faţă de dispoziţiile Decretului nr. 167/1958 şi ale Codului muncii este prescris dreptul la acţiune pentru sumele de bani aferente anului 2000.
Cu privire la actualizarea sumei cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la plata efectivă s-a reţinut că şi această solicitare este întemeiată faţă de principiul echităţii şi al reparării integrale a prejudiciului suferit. Prin întârzierea acordării drepturilor se creează un prejudiciu constând în devalorizarea produsă ca urmare a inflaţiei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, pârâţii M.M.F.E.S. precum şi I.T.M. Gorj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile ar.304 pct., 4, 7 şi 9 precum şi cele ale art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, M.M.F.E.S. susţine, pe de o parte, că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a reclamantului privind obligarea pârâţilor la plata primei de concediu aferentă anilor 2001 – 2003. Pe de altă parte, susţine că şi pe fondul cauzei, soluţia atacată este greşită, în raport cu faptul că dreptul la prima de concediu a funcţionarilor publici a fost suspendat succesiv prin ordonanţe şi legi constituţionale.
La rândul său, recurentul - pârât I.T.M. Gorj susţine, că instanţa de fond, în mod manifest, nu s-a pronunţat asupra atât a ceea ce s-a solicitat prin întâmpinarea de la fond, respectiv asupra principalului temei juridic de care este condiţionată realizarea dreptului reclamantului cât şi a faptului că dreptul la prima de concediu a fost suspendată prin legi şi ordonanţe constituţionale.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul M.M.F.E.S. este fondat în sensul ce se va arăta în continuare, iar recursul I.T.M. Gorj este total nefondat.
Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului.
Înalta Curte constată că în rezolvarea excepţiei instanţa de fond nu a avut în vedere dispoziţiile Legii nr. 108/1999 din care rezultă că Inspecţia Muncii este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, are personalitate juridică, este finanţată din venituri extrabugetare şi are în subordine I.T.M., unităţi cu personalitate juridică care se organizează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 108/1999.
Prin urmare, pentru plata drepturilor băneşti solicitate, calitatea procesuală pasivă o are I.T.M. Gorj, intimatul - reclamant având raporturi de serviciu directe cu acest pârât, iar nu cu ministerul.
Având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată, respectiv admiterea excepţiei calităţii procesuale pasive a M.M.F.E.S., examinarea celorlalte motive de recurs este lipsită de relevanţă juridică.
Cu privire la recursul declarat de I.T.M. Gorj, Înalta Curte constată, pe de o parte, că deşi acesta critică instanţa de fond că nu a avut în vedere întâmpinarea, totuşi, în dosarul respectiv nu se regăseşte întâmpinarea la care face referire.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi a făcut o corectă aplicare a legislaţiei incidente pricinii.
Astfel, instanţa de fond a reţinut corect atât faptul că suspendările succesive ale plăţilor primei de vacanţă nu au adus atingere dreptului la acordarea acestora, instituind numai amânarea posibilităţii de valorificare a acestuia cât şi faptul că în aceste condiţii nu se poate reţine nici prescripţia dreptului la acţiune.
Prin urmare, Înalta Curte va admite recursul M.M.F.E.S., va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va respinge acţiunea reclamantului faţă de minister pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia, respingând recursul I.T.M. Gorj şi menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, pentru considerentele arătate în cele ce preced, în baza dispoziţiilor art. 137 şi art. 312 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.M.F.E.S. împotriva sentinţei nr. 2850 din 14 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în parte, în sensul că respinge acţiunea reclamantului Ş.H. faţă de M.M.F.E.S. pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge recursul declarat de I.T.M. Gorj, împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2072/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2095/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
