ICCJ. Decizia nr. 2105/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2105/2008
Dosar nr. 21213/3/2007
Şedinţa publică din 27 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial la Tribunalul Bucureşti, la data de 25 iunie 2007 şi ulterior prin declinarea competenţei materiale de soluţionare a cauzei, la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanţii A.M., A.I., A.E., A.O., B.D.M., B.G., B.M., C.S., C.M., C.N.A.C., C.E.R., C.A.M., C.V., C.M.M., C.C., D.V., D.F., D.M., F.E., F.E.S., G.S., G.M., I.G., I.F., I.C.G., M.Ş. P.M., P.D.C., S.G.P., S.R., T.M., U.L., Z.M.R., S.V., T.A., D.N., F.C.E., N.E., B.L.S. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, C.S.M., Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Teleorman, M.M.D.D., Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, A.F.P. a Municipiului Craiova, Guvernul României. oficiul central de stat pentru probleme speciale, Ministerul de Justiţie, institutul de criminologie, obligarea acestora la plata primelor de vacanţă pentru perioada 2001 - 2006, actualizate cu indicele de inflaţie.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt funcţionari publici la C.S.M., iar anterior au lucrat la celelalte instituţii pârâte şi în mod nejustificat s-a refuzat plata primei de vacanţă reglementată de art. 34 alin. 2 din Legea nr. 188/1999.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3129 din 4 decembrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamanţii A.M., A.I., A.E., A.O., B.D.M., B.G., B.M., C.S., C.M., C.N.A.C., C.E.R., C.A.M., C.V., C.M.M., C.C., D.V., D.F., D.M., F.E., F.E.S., G.S., G.M., I.G., I.F., I.C.G., M.Ş. P.M., P.D.C., S.G.P., S.R., T.M., U.L., Z.M.R., S.V., T.A., D.N., F.C.E., N.E., B.L.S. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, C.S.M., Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe Lângă Tribunalul Teleorman, M.M.D.D., Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, A.F.P. a Municipiului Craiova, Guvernul României. oficiul central de stat pentru probleme speciale, Ministerul de Justiţie, institutul de criminologie.
A obligat pârâţii să plătească reclamanţilor, primele de vacanţă pentru perioada 2001 - 2006, actualizate în raport cu rata inflaţiei.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că, deşi aplicarea prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 [în prezent art. 35 alin. (2) din lege] a fost suspendată anual prin legile bugetare, suspendarea aplicării nu poate echivala cu anularea dreptului, întrucât în cauză este un drept câştigat, iar interpretarea contrară ar avea ca efect lipsirea dreptului de conţinut.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta A.N.P.H. arătând că, datorită suspendării succesive prin legile bugetare anuale a prevederilor art. 34 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999, în decursul anilor 2001 - 2006, funcţionarii publici nu au beneficiat de prime de vacanţă, de acest drept fiind privaţi toţi angajaţii în funcţie publică, nu numai grupul de funcţionari care au fost angajaţi ai acestei instituţii.
Examinând cauza în raport cu criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu apărările formulate şi probele administrate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare:
Este necontestat că, prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca, pe lângă indemnizaţia de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că prin dispoziţii succesive, acordarea primei de concediu a fost suspendată în anii 2001 - 2006.
Numai că, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, Înalta Curte constată că, suspendarea dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, cât timp nu există nicio dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa dreptului.
Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251/22.03.2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365/29.05.2007).
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că, dreptul nu există în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Mai mult, suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omuluişi a Libertăţilor Fundamentale
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Cât priveşte critica privind perioada pentru care s-a acordat reclamanţilor, prima de concediu se reţine că, instanţa de fond a avut în vedere în pronunţarea soluţiei, pentru fiecare reclamant, perioada în care acesta a făcut dovada calităţii sale de funcţionar public la instituţia pârâtă, potrivit adeverinţei depuse şi înscrierilor din carnetul de muncă.
Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.P.H. împotriva sentinţei civile nr. 3129 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2098/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2111/2008. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
