ICCJ. Decizia nr. 2122/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2122/2008

Dosar nr. 1488/35/2007

Şedinţa publică din 27 mai 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 22 noiembrie 2007, reclamanta S.M.A., născută V., în calitate de curator al mamei sale V.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, anularea hotărârii nr. 47 din 16 februarie 2005 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri prin care să i se recunoască calitatea de beneficiar al drepturilor acordate de OG nr. 105/1999, cu începere de la data de 1 septembrie 2004, cu plata retroactivă a drepturilor. Reclamanta a solicitat repunerea sa în termenul de contestare a hotărârii, în temeiul art. 103 C. proc. civ.

În motivarea cererii, reclamanta S.M.A. a arătat că este fiica numitei V.V., neştiutoare de carte, care locuieşte la ţară şi căreia, rude mai îndepărtate i-au întocmit documentaţia în vederea obţinerii statutului de refugiat, dar după primirea hotărârii negative nu au anunţat-o şi nu au atacat cu contestaţie hotărârea. Reclamanta a găsit în casa părintească la data de 7 noiembrie 2007, hotărârea emisă de pârâtă şi consideră că, faţă de starea de fapt, mama sa a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să formuleze contestaţie, solicitând să fie repusă în termen.

Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 10/CA/2008-PI din 7 ianuarie 2008 a admis excepţia de tardivitate invocată de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare.

A respins cererea de repunere în termen formulată de reclamanta V.V. prin curator S.M.A.

A respins acţiunea formulată de reclamanta V.V. prin curator S.M.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, ca fiind tardivă.

În motivarea soluţiei s-a reţinut că, motivele invocate de reclamantă în susţinerea cererii de repunere în termen nu pot fi avute în vedere, întrucât potrivit art. 103 alin. (2) C. proc. civ., repunerea în termen se poate solicita şi obţine în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării printr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, ori hotărârea a fost dată şi comunicată în anul 2005, nu s-a făcut dovada unor împrejurări mai presus de voinţa părţii, reclamanta S.M.A. fiind numită curator al mamei sale la data de 19 noiembrie 2007.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamanta S.M.A., în calitate de curator al mamei sale V.V., susţinând în esenţă că, în mod greşit a fost respinsă cererea sa de repunere în termenul de contestare a hotărârii emisă de pârâtă, întrucât s-a adresat instanţei, în termen de 15 zile de la data când a fost numită curator al mamei sale. Recurenta susţine că, acţiunea este întemeiată şi pe fondul cauzei.

Examinând sentinţa atacată în raport cu critica formulată, probele administrate în cauză, precum şi dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că, recursul este nefondat.

Potrivit art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

În acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, în cauză nu s-a făcut dovada unor împrejurări mai presus de voinţa părţii, care să constituie temei legal pentru repunerea reclamantei în termen, în condiţiile art. 103 C. proc. civ.

Totodată, se reţine că, în pofida stării sale de sănătate, recurenta V.V. a solicitat pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare la 13 august 2004, acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, ulterior acestui demers, recurenta a solicitat şi primit relaţii de la Arhivele Naţionale, direcţia judeţeană Cluj; luând cunoştinţă de hotărârea nr. 47 din 16 februarie 2005, aceeaşi recurentă a solicitat pârâtei la 5 octombrie 2007, revizuirea hotărârii din 2005, cerere respinsă cu adresa nr. 5533 din 23 octombrie 2007.

Faţă de aceste considerente, instanţa nu va mai analiza critica formulată în recurs, pe fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de S.M.A., în calitate de curator pentru V.V. împotriva sentinţei nr. 10/CA/2008-PI din 7 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2122/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs