ICCJ. Decizia nr. 2123/2008. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2123/2008
Dosar nr. 1486/54/2007
Şedinţa publică din 27 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial la Judecătoria Motru şi ulterior, urmare declinării competenţei materiale de soluţionare a cauzei, la Curtea de Apel Craiova, reclamanta D.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC P.G. SA şi M.E.F., constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M03 nr. 1182 emis de Ministerul Industriei pentru pârâta SC P.G. SA.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că terenul în suprafaţă de 2600 m.p. i-a aparţinut până în anul 1960, când a intrat în C.A.P., iar în anul 1981 terenul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, fără să primească despăgubiri, acest teren fiind inclus în suprafaţa totală de 37.593,36 m.p. pentru care a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, contestat.
Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 275 din 24 septembrie 2007 a respins ca tardiv introdusă acţiunea formulata de reclamanta D.D. în contradictoriu cu pârâţii SC P.G. SA şi M.E.F.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că acţiunea pentru constatarea nulităţii actului admis a fost introdusă la 27 aprilie 2007, cu depăşirea termenului de decădere de un an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, faţă de transcrierea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în cartea funciară la data de 10 ianuarie 1996.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamanta D.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât constatarea nulităţii absolute a unui act este imprescriptibilă.
În motivarea recursului s-a mai susţinut că în mod greşit instanţa de fond a invocat dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a apreciat că în speţă termenul curge de la data intabulării dreptului de proprietate, fără a deosebi nulitatea absolută de cea relativă, pronunţându-se asupra unui capăt de cerere inexistent, în condiţiile în care nu a fost invocat un temei legal de către reclamantă, care să conducă la schimbarea obiectului acţiunii.
Prin memoriul depus ulterior la dosar, recurenta a apreciat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat este un act juridic de proprietate şi nu un act administrativ, solicitând a se stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei, în condiţiile art. 162 C. proc. civ., în opinia reclamantei - recurente aceasta revenind Judecătoriei Motru raportat la obiectul cererii, respectiv constatarea nulităţii unui titlu de proprietate.
Recursul nu este fondat.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei circumscrise, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ. şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 341 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost dată cu respectarea normelor procedurale atributive de competenţă, raportat la natura juridică a actului contestat, precum şi cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în materie, pentru considerentele în continuare arătate.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis în conformitate cu prevederile HG nr. 834/1991 este un act administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind emis de o autoritate publică centrală – fostul Minister al Industriilor, în prezent M.E.F. – în executarea unei legi, atestând dreptul de proprietate asupra terenurilor existente în patrimoniul unei societăţi comerciale, la data înfiinţării ei prin Hotărâre de Guvern, drept dobândit în condiţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.
Acest caracter al actului contestat nu încetează prin înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate atacat, astfel încât nu se poate reţine competenţa instanţei de drept comun în soluţionarea cererii având ca obiect constatarea nulităţii lui.
Prin urmare, aplicându-i regimul juridic corespunzător şi având în vedere faptul că acesta a fost emis de o autoritate publică centrală, în mod corect prima instanţă, în considerarea dispoziţiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ. coroborate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a declarat competentă în soluţionarea cauzei, incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. neputând fi reţinută.
De asemenea, raportat la regimul juridic specific al nulităţii actului administrativ, prin prisma căruia distincţia dintre nulitatea absolută şi cea relativă nu are nicio relevanţă practică, pretenţia invocată având aceeaşi finalitate, respectiv invalidarea actului, s-a reţinut în mod corect aplicabilitatea în speţă a termenelor stabilite de legiuitor prin art. 11 din Legea nr. 554/2004 pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ, precum şi tardivitatea acţiunii reclamantei, în condiţiile în care aceasta a fost înregistrată numai la data de 27 aprilie 2007, cu depăşirea termenului de decădere de 1 an prevăzut prin alin. (2) al acestui text de lege, actul contestat fiind emis la data de 27 iunie 1994 şi transcris în cartea funciară la 10 ianuarie 1996.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.D. împotriva sentinţei nr. 275 din 24 septembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2122/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2126/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
