ICCJ. Decizia nr. 2158/2008. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2158/2008
Dosar nr. 827/43/2007
Şedinţa publică din 28 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 14 septembrie 2007, reclamantul S.V. a chemat în judecată Ministerul Apărării, solicitând obligarea pârâtului să-l avanseze la gradul de locotenent, retroactiv, începând cu anul 2003.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că a funcţionat ca subofiţer şi în anul 2003 a susţinut şi promovat examenele impuse pentru trecerea în corpul ofiţerilor, însă pârâtul, prin şeful Statului Major al Forţelor Terestre nu a aprobat avansarea sa, invocând procesul de reorganizare a armatei.
Prin sentinţa nr. 4 din 11 ianuarie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii îndeplinirii procedurii prealabile şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamantul, luând cunoştinţă de refuzul pârâtului de a-i recunoaşte dreptul de trecere în corpul ofiţerilor la data de 31 octombrie 2003, a formulat plângerea prealabilă doar la data de 28 martie 2007, cu depăşirea termenelor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul S.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamantul a arătat că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, iar hotărârea a fost dată cu încălcarea legii.
În acest sens, reclamantul a precizat că adresa emisă de pârât la 31 octombrie 2003 a suspendat până în anul 2007 procedura de trecere a subofiţerilor în corpul ofiţerilor, astfel încât nu se poate susţine tardivitatea îndeplinirii procedurii prealabile.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, Curtea reţine că instanţa a apreciat în mod corect că nu au fost respectate termenele prevăzute de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, faţă de data comunicării adresei nr. A 5753 din 31 octombrie 2003 şi respectiv cea de 23 martie 2007 când reclamantul s-a adresat pârâtului în vederea trecerii în corpul ofiţerilor.
De altfel, în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd termenele de introducere a cererii pentru recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate, în raport de data comunicării refuzului de soluţionare a solicitării, acţiunea formulată de reclamant este tardivă, excepţie invocată de pârât prin întâmpinare.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.V. împotriva sentinţei civile nr. 4 din 11 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2155/2008. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 2162/2008. Contencios. Anulare act... → |
---|