ICCJ. Decizia nr. 2173/2008. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2173/2008
Dosar nr. 337/45/2007
Şedinţa publică din 29 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Iaşi, Municipiul Bârlad, prin primar a chemat în judecată Guvernul României şi M.E.C.T., solicitând obligarea celor două autorităţi să suplimenteze unităţilor de învăţământ din municipiul Bârlad fondurile din bugetul de stat prevăzute prin HG nr. 300 din 30 martie 2007.
Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 135/CA din 15 octombrie 2007, a respins ca nefondată cererea reclamantului.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că instanţa a trebuit să verifice dacă refuzul de suplimentare a numărului de unităţi de învăţământul din cadrul Municipiului Bârlad care să beneficieze de transferuri de fonduri din cadrul bugetului de stat în anul 2007 este nejustificat.
S-a apreciat că, în baza HG nr. 300/2007, unităţile de învăţământ preuniversitar de stat care au primit sume de bani au fost stabilite în ordinea priorităţilor, pe bază de criterii obiective, respectiv, materialele din care sunt construite, vechimea construcţiilor, lipsa avizului sanitar de funcţionare, stadiul avansat de degradare, spaţiul insuficient pentru desfăşurarea activităţii de învăţământ.
Instanţa de fond a considerat că, deşi pârâţii au în domeniul ce face obiectul cauzei o marjă largă de apreciere, totuşi determinarea unităţilor de învăţământ a avut la bază criterii obiective, iar criteriul numărului de locuitori dintr-o localitate nu constituie unul relevant, iar prin atitudinea lor pârâţii nu au încălcat drepturile sau interesele legitime ale reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, Municipiul Bârlad, solicitând admiterea recursului, admiterea acţiunii şi modificarea HG nr. 300/2007 în sensul celor solicitate în cererea de chemare în judecată.
Este criticată soluţia instanţei de fond pentru că nu a considerat că numărul de locuitori ar fi un criteriu relevant pentru stabilirea unităţilor de învăţământ care au nevoie de fonduri.
Se consideră că repartizarea sumelor s-a făcut în funcţie de interesele politice care au avut preponderenţă în determinarea unităţilor de învăţământ preuniversitar care beneficiază de finanţare de la bugetul de stat.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 - 8 C. proc. civ.
Intimatul M.E.C.T. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat pentru următoarele considerente:
Legea nr. 554/2004, prin prevederile art. 1 şi art. 8, a instituit posibilitatea pentru ca instanţele de contencios administrativ să stabilească dacă refuzul de soluţionare a unei cereri este sau nu justificat.
Instanţa de fond a apreciat în raport de probele administrate în cauză, că refuzul celordouăautorităţi pârâte nu este nejustificat.
Prin HG nr. 300/2007 au fost repartizate sumele din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale pentru finanţare pe anul 2007 iar Municipiului Bârlad i-au fost repartizate 250.000 lei pentru reabilitarea Şcolii cu clasele I – VIII Bârlad.
La repartizarea acestor sume au fost avute în vedere propunerile făcute de inspectoratele şcolare judeţene împreună cu autorităţile locale, pe baza unor criterii obiective, mai ales că majoritatea obiectivelor nu puteau fi realizate exclusiv din bugetele locale.
Chiar dacă în motivele de recurs se invocă repartizarea în funcţie de interesele politice, din probele depuse la dosar rezultă că repartizarea s-a făcut pe baza unor criterii stabilite.
Nu ar fi lipsit de importanţă că în anul 2006 unităţile şcolare din municipiul Bârlad au beneficiat de alocaţie bugetară de la M.E.C. în valoare de 3.769.000 lei, iar în anul 2006 municipiul Bârlad a beneficiat de o construcţie nouă – Şcoala cu clasele I – VIII nr. 2 şi reparaţii capitale la Şcoala cu clasele I – VIII nr. 8 tot prin program finanţat de M.E.C. chiar dacă Primăria Municipiului Bârlad nu a înaintat nicio documentaţie la I.Ş.J. Vaslui.
Chiar şi pentru anul 2007 Primăria Municipiului Bârlad a înaintat propunerile tocmai în luna martie 2007. Cu toate acestea, prin HG nr. 617 din 20 iunie 2007 au fost alocaţi 200 mii lei pentru Şcoala cu clasele I – VIII din municipiul Bârlad.
Toate acestea dovedesc că nu există un refuz nejustificat din partea autorităţilor pentru suplimentarea fondurilor de la bugetul de stat pentru unităţile de învăţământ din municipiul Bârlad.
Deşi au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7 - 8 C. proc. civ. se constată că hotărârea instanţei de fond este motivată, atât în fapt, cât şi în drept, nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, iar instanţa de fond nu a schimbat înţelesul sau natura actului juridic dedus judecăţii. De altfel, în motivele de recurs nici nu au fost dezvoltate aceste motive de recurs.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., va fi respins recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Municipiul Bârlad împotriva sentinţei civile nr. 135/CA din 15 octombrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2162/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2181/2008. Contencios. Anulare act... → |
---|