ICCJ. Decizia nr. 2252/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2252/2008
Dosar nr. 1785/33/2007
Şedinţa publică de la 3 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 05 octombrie 2007, reclamantul B.C. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea hotărârii din data de 23 iulie 2007 emisă de pârâtă, cu consecinţa obligării acesteia la acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală şi netemeinică şi ca atare se impune anularea acesteia întrucât în cursul lunii martie a anului 1942, împreună cu părinţii săi, au fost nevoiţi să se refugieze din motive etnice din localitatea G., jud. Cluj, în localitatea Ge., unde au stat până în luna martie a anului 1945, dovedind această situaţie prin acte de stare civilă şi declaraţiile de martorii autentificate de notarul public.
Pârâta C.J.P. Cluj, prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea acţiunii reclamantului.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 124 din 31 ianuarie 2008 a admis acţiunea formulată de reclamantul B.C. împotriva C.J.P. Cluj.
A anulat hotărârea din 23 iulie 2007 emisă de pârâtă.
A obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 30 martie 1942 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2007.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că acţiunea reclamantei este fondată având în vedere că în urma probei testimoniale administrate s-a constatat că recurentul împreună cu familia s-au refugiat din motive de persecuţie etnică din localitatea G., judeţul Cluj în localitatea Ge. unde au stat până în 1945.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P. Cluj, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut în esenţă că instanţa a soluţionat cauza pe baza exclusivă a declaraţiilor de martori fără ca acestea să fie clare şi să se susţină reciproc, respectiv să indice împreună aceleaşi date: data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu, data reîntoarcerii din refugiu.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Analizând dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, se constată că beneficiază de aceste prevederi persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată, a fost supravieţuitoare a trenului morţii, este soţul sau soţia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
Probele existente la dosar, respectiv declaraţiile autentificate ale martorii P.P. şi B.V. atestă împrejurarea că reclamantul împreună cu mama sa s-au refugiat în luna martie 1942, urmare a persecuţiilor etnice instituite din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, reîntoarcerea având loc în cursul lunii martie 1945.
În vederea administrării nemijlocite a probei cu martori, instanţa, făcând aplicarea prevederilor art. 129 alin. (5) teza finală C. proc. civ., a dispus, din oficiu, administrarea probei testimoniale, procedându-se la audierea martorilor P.P. şi B.V., care, prin declaraţiile date în faţa instanţei au confirmat calitatea de refugiat a reclamantului şi a mamei acestuia, refugiul fiind determinat de teama persecuţiilor la care erau supuşi cei care refuzau să înveţe limba maghiară.
Din analiza declaraţiilor date rezultă de asemenea că martorii audiaţi au cunoştinţă de refugiul familiei reclamantului datorită faptului că s-au întâlnit cu aceştia, în cursul anului 1942 în localitatea G., ambii martori fiind în măsură să arate detalii concrete ale refugiului, la care au asistat personal.
Se constată aşadar că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 124 din 31 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2251/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2253/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
