ICCJ. Decizia nr. 2254/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2254/2008
Dosar nr. 424/39/2007
Şedinţa publică de la 3 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava reclamanta G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Suceava, anularea hotărârii din 8 noiembrie 2007, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată şi totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 aprilie 1944 - 6 martie 1945.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în perioada anilor 1944-1945 a fost evacuată cu familia sa din localitatea C., comuna A., judeţul Suceava în localitatea D., judeţul Dâmboviţa. A susţinut că evacuarea sa împreună cu întreaga familie a avut o conotaţie de persecuţie etnică, deoarece în localitate se cunoştea că mama sa S.M., învăţătoare în comună, era de origine germană, numele său anterior căsătoriei fiind acela de W.M., fiica de asemenea unor etnici germani, W. - R. şi W.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care certificat de naştere al mamei sale; hotărârea din 8 noiembrie 2007 a C.J.P. Suceava; fişă privind persoanele evacuate, adresa nr. MM/2007 a Primăriei D., judeţul Dâmboviţa, actele de stare civilă şi a solicitat proba testimonială, respectiv audierea martorului S.V Ţ., beneficiar şi el al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 37 din 11 februarie 2008 Curtea de Apel Suceava, judecând cauza în fond după casare, a admis acţiunea, a anulat hotărârea din 8 noiembrie 2007 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, în perioada 1 aprilie 1944 - 6 martie 1945 şi totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispoziţiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, C.J.P. Suceava, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se susţine că reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, având în vedere că refugierea, evacuarea reclamantei în aprilie 1944 - 06 martie 1945, din localitatea C. - A., judeţul Suceava, în localitatea D., judeţul Dîmboviţa, nu a fost ca urmare a persecuţiilor etnice, în sensul prevederilor Legii nr. 189/2000, întrucât aceste refugieri evacuări nu au fost ca urmare a persecuţiilor etnice.
Situaţiile prevăzute la art. 1 lit. g) din lege, modificată şi completată, se vor dovedi cu acte oficiale, dispoziţie sau ordin de evacuare, întocmite şi eliberate de primării, de fostele unităţi de jandarmi, sau de instituţiile care au preluat arhivele acestora, sau cu orice alte mijloace de probă prevăzute de lege.
Având în vedere că reclamanta nu a dovedit că refugierea, evacuarea sa şi a familiei sale din localitatea C. - A., judeţul Suceava în localitatea D., judeţul Dîmboviţa, a fost ca urmare a persecuţiei etnice, Comisia de aplicare a prevederilor Legii nr. 189/2000 din cadrul C.J.P. Suceava, a respins solicitarea reclamantei de a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, având în vedere că aceste evacuări s-au făcut ca urmare a celui de-al II-lea război mondial, motiv pentru care a emis hotărârea din 08 noiembrie 2007.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Intimata-reclamantă şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri şi a celei cu martori.
În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamanta.
Or, în cauză a fost depus hotărârea nr. EE/2003 din care rezultă că martorul audiat în cauză beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.
Situaţia creată pentru reclamantă şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice.
Apărările recurentei-pârâte privind aprecierea motivelor care au determinat refugiul ca fiind „de război” iar nu etnice nu pot fi luate în considerare având în vedere situaţia specială în care s-a aflat familia reclamantei, respectiv etnia germană a mamei acesteia.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Suceava împotriva sentinţei civile nr. 37 din 11 februarie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2253/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2255/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
