ICCJ. Decizia nr. 2256/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2256/2008
Dosar nr. 971/46/2007
Şedinţa publică de la 3 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 971/46/2007, reclamanţii: M.G.L., B.D.A., B.P.C., E.C. şi A.H.G., în calitate de salariaţi ai Direcţiei Generale Medicale din cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor, au chemat în judecată pe pârâţii Direcţia Generală Medicală, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând instanţei să îl oblige pe primul pârât la plata drepturilor de natură salarială reprezentând prima de concediu aferentă perioadei 2004 - 2006 şi spor de fidelitate prev. de art. 6 din O.G. nr. 38/2003, actualizate cu coeficientul de la data plăţii şi calculate în raport de perioada lucrată efectiv de fiecare reclamant ca poliţist, iar pe ceilalţi pârâţi să asigure fondurile necesare plăţii acestor drepturi, cu obligarea tuturor pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat ca în perioada 2004 - 2006 au fost salariaţii Direcţiei Generale Medicale, fiind funcţionari publici cu statut special, având dreptul să primească prima de vacanţă reglementată de art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003. Chiar dacă plata primei respective a fost suspendată în perioada reclamată în acţiune, substanţa dreptului nu a fost atinsă, iar art. 53 din Constituţia Românei este o garanţie în acest sens. În plus, este vorba de un drept deja câştigat, ce nu poate fi pierdut decât în temeiul unui act normativ de aceeaşi forţă cu cel care l-a recunoscut. În privinţa perioadei pentru care se poate acorda, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit anii 2004 -2006, prin decizia nr. XII din 05 februarie 2007.
Sporul de fidelitate prev. de art. 6 din O.G. nr. 38/2003 a fost, de asemenea, suspendat prin O.U.G. nr. 118/2004 aprobată prin Legea nr. 29/2005, însă plata acestuia s-a reluat în anul 2006. Pentru aceleaşi argumente ca cele expuse în cazul primei de vacanţă se impune şi acordarea sporului de fidelitate.
În privinţa pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor, reclamanţii au arătat că acesta are calitatea de administrator general al bugetului de stat şi răspunde de elaborarea acestuia pe baza proiectelor ordonatorilor de credite, asigurând fondurile necesare acestora din urmă pentru plata drepturilor salariale ale funcţionarilor publici.
Prin întâmpinarea depusă la data de 07 decembrie 2007 pârâta Direcţia Generală Medicală a invocat lipsa capacităţii sale procesuale, arătând că nu are personalitate juridică şi că poate fi reprezentată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, a depus întâmpinare, solicitând în esenţă respingerea cererii reclamanţilor ca neîntemeiată, întrucât plata primei de vacanţă şi a sporului de fidelitate a fost suspendată legal, precum şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor pentru a fi obligat să vireze sumele necesare pentru plata drepturilor reclamanţilor, în ipoteza admiterii acţiunii acestora.
Pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor a depus întâmpinare faţă de cererea reclamanţilor, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, întrucât ministerul nu poate fi confundat cu Statul Român sau cu bugetul de stat şi nu poate fi obligat să plătească drepturile băneşti pentru angajaţii altor instituţii.
Acelaşi pârât a depus întâmpinare şi faţă de cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă, întrucât Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are nicio obligaţie legală de garanţie faţă de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
La data de 16 ianuarie 2008 reclamanţii, prin avocat, şi-au precizat obiectul acţiunii arătând că solicită obligarea pârâtului Ministerul Internelor şi Reformei Administrative să plătească prima de vacanţă şi sporul de fidelitate aferente perioadei 2004 - 2006, actualizate cu coeficientul de la data plăţii şi calculate în raport de perioada lucrată efectiv de fiecare reclamant ca poliţist, şi obligarea pârâtului Ministerul Economiei şi Finanţelor să asigure fondurile necesare plăţii acestor drepturi, fără plata cheltuielilor de judecată.
La data de 28 ianuarie 2008 reclamanţii, de asemenea prin avocat, au făcut o noua precizare a acţiunii arătând că solicită obligarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi să asigure fondurile necesare plăţii primei de vacanţă şi a sporului de fidelitate.
La data de 30 ianuarie 2008 reclamanţii prin avocat, şi-au micşorat câtimea pretenţiilor constând în sporul de fidelitate, solicitând acordarea sporului aferent numai anului 2005.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 15/F-C din 30 ianuarie 2008, cu majoritate, a admis acţiunea formulată de M.G.L., B.C., A.H.G., aşa cum a fost precizată şi restrânsă împotriva pârâţilor Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Economiei şi Finanţelor prin D.G.F.P. Argeş.
A obligat pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative să plătească reclamanţilor prima de concediu aferentă perioadei 2004 - 2006 calculat în raport de salariu de bază şi actualizată cu indicele de inflaţie pentru anul 2005, calculat în raport de salariul de bază şi actualizat cu indicele de inflaţie de la data plăţii.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să asigure în favoarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative fondurile necesare pentru plata drepturilor reclamanţilor.
A respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie.
Cu opinie separată în sensul respingerii acţiunii faţă de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Economiei şi Finanţelor sub aspectul obligării la asigurarea fondurilor şi pe cale de consecinţă şi a cererii de chemare în garanţie ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală şi fără interes în cauză sub acest aspect.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să primească prima de vacanţă şi sporul de fidelitate întrucât aceste drepturi sunt reglementate de dispoziţiile art. 37 (2) teza I din O.G. nr. 38/2003 respectiv art. 6 din O.G. nr. 38/2003, dispoziţii care au fost suspendate iar nu abrogate.
În ceea ce priveşte pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor s-a reţinut că acesta are atribuţii în ce priveşte aprobarea cheltuielilor cu drepturile băneşti stabilită în cauza de faţă, incluse de angajator în bugetul instituţiei reglementate de art. 19 din Legea nr. 500/2002.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale a Ministerului Economiei şi Finanţelor, având în vedere că reclamanţii nu pot solicita acordarea unor drepturi băneşti aferente raporturilor de serviciu faţă de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Raportul juridic de serviciu este creat între reclamanţi şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. O componentă a acestui raport de serviciu fiind şi achitarea drepturilor salariale.
Pe fondul cauzei, recurentul a apreciat că acţiunea se impunea a fi respinsă întrucât la momentul introducerii acţiunii drepturile funcţionarilor publici cu statut special reprezentând plata primelor de vacanţă pentru perioada 2001 - 2006 şi a sporului de fidelitate erau suspendate până la data de 31 decembrie 2006.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu dispoziţiile legale incidente constată că prima instanţă a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Economiei şi Finanţelor să asigure Ministerului Internelor şi Reformei Administrative fondurile necesare pentru plata drepturilor reclamanţilor.
Reclamanţii sunt angajaţi ai Ministerului Internelor şi Reformei Administrative în calitate de funcţionari publici şi ca o consecinţă achitarea drepturilor salariale cade în sarcina acestei instituţii.
În aceste condiţii, reclamanţii pot solicita acordarea unor drepturi băneşti aferente raporturilor de serviciu faţă de instituţia angajatoare iar nu faţă de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Raportul juridic de serviciu este creat între reclamanţi şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, o componentă a acestui raport de serviciu este şi achitarea drepturilor salariale şi a altor drepturi băneşti la care sunt îndreptăţiţi în calitate de funcţionari publici, Ministerul Economiei şi Finanţelor nefiind parte a acestui raport obligaţional.
Conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) pct. 2 din H.G. nr. 386/2007 Ministerul Economiei şi Finanţelor: ";elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat şi raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum şi proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare";.
Totodată, potrivit art. 28 din Legea nr. 500/2002: ";Proiectele legilor bugetare anuale şi ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice";.
Având în vedere aceste texte de lege precum şi dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 care stabilesc rolul Ministerului Economiei şi Finanţelor în domeniul finanţelor publice, această instituţie nu poate fi obligată să asigure fondurile necesare plăţii";, drepturilor băneşti solicitate de către reclamanţi întrucât nu îi intră în atribuţii obligaţia plăţii, virării, alocării de fonduri din bugetul de stat ci doar atribuţii în derularea procesului legislativ prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii, Curtea, constatând că prima instanţă a pronunţat sub acest aspect o hotărâre legală şi temeinică, pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca, pe lângă indemnizaţia de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este adevărat că acordarea primei de vacanţă, instituită prin prevederile legale susmenţionate, a fost suspendată în anii 2001 - 2006, prin dispoziţii normative succesive, însă, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), a fost menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată (M. Of. nr. 251/22.03.2004), precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară (M. Of. nr. 365/29.05.2007).
Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistenţa sa în cadrul aceleiaşi perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituţional ce garantează realizarea drepturilor acordate.
De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept, recunoscut şi garantat, nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exerciţiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situaţia, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conţinut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Pentru aceste motive urmează a se admite recursul şi a se modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii acţiunii faţă de Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin D.G.F.P. Argeş împotriva sentinţei civile nr. 15/F-C din 30 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamantul M.G.L., B.D.A., B.P.C., E.C., A.H.G. faţă de Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2255/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2257/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
