ICCJ. Decizia nr. 2255/2008. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2255/2008
Dosar nr. 980/44/2007
Şedinţa publică de la 3 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta M.V. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse obligarea acestuia la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de vacanţă cuvenită pentru anul 2006, actualizată la nivelul indicelui de inflaţie.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, era îndreptăţită să primească anual o primă de vacanţă calculată în cuantum egal cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă.
Efectele acestei prevederi legale au fost suspendate în mod succesiv printr-o serie de alte dispoziţii legale până la sfârşitul lunii decembrie 2005, dată la care această suspendare a încetat. Întrucât normele legale de suspendare nu mai sunt în vigoare, s-a solicitat instanţei să se constate lipsa de efecte a suspendării dreptului la prima de vacanţă pentru anii 2001 - 2005.
Aşa fiind, reclamanta a solicitat obligarea autorităţii pârâte la plata drepturilor cuvenite pentru anul 2006.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acţiunii cu motivarea că drepturile solicitate de reclamantă nu pot fi acordate atâta vreme cât prin Legea bugetului pe anul 2006 nr. 511/2005, art. 8 alin. (7) s-a dispus în continuare suspendarea drepturilor privitoare la prima de vacanţă.
Prin sentinţa civilă nr. 112/F din 25 septembrie 2007, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de M.V. în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse.
A obligat autoritatea pârâtă să-i plătească reclamantei prima de concediu aferentă anului 2006 actualizată cu indicele de inflaţie la data executării acestei obligaţii.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că dreptul la prima de vacanţă este un drept recunoscut de lege, iar suspendarea anuală a acestui drept nu înseamnă desfiinţarea lui, dreptul existând şi în prezent cu atât mai mult cu cât Legea nr. 487/2006 privind bugetul pe anul 2007 nu a dispus o nouă suspendare şi nici nu a desfiinţat dreptul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii întrucât acordarea primei de vacanţă funcţionarilor publici a fost suspendată în perioada 2001 - 2006 prin legile bugetare respectiv, O.U.G. nr. 33/2001, Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004 şi Legea nr. 379/2005.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca, pe lângă indemnizaţia de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este adevărat că acordarea primei de vacanţă, instituită prin prevederile legale susmenţionate, a fost suspendată în anii 2001 - 2006, prin dispoziţii normative succesive, însă, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), a fost menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată (M. Of. nr. 251/22.03.2004), precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară (M. Of. nr. 365/29.05.2007).
Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistenţa sa în cadrul aceleiaşi perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituţional ce garantează realizarea drepturilor acordate.
De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept, recunoscut şi garantat, nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exerciţiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situaţia, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conţinut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse împotriva sentinţei civile4 nr. 112/F din 25 septembrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2254/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2256/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
