ICCJ. Decizia nr. 2270/2008. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2270/2008
Dosar nr. 673/59/2007
Şedinţa publică de la 3 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la 29 martie 2007 la Curtea de Apel Timişoara, reclamantul D.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R. - Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate, anularea dispoziţiei nr. DD din 4 octombrie 2006 emisă de pârât, arătând că: în perioada 2000 - 2005 şi-a desfăşurat activitatea în cadrul SIIPI Timiş - Compartimentul informaţii, iar în luna august 2005 a fost mutat, în interesul serviciului, în cadrul BCCO Timişoara - Compartimentul informaţii. La data de 1 octombrie 2006 prin dispoziţia nr. DD/2006 a fost înştiinţat că, începând cu data de 15 septembrie 2006 a fost mutat în cadrul compartimentului trafic internaţional de autovehicule furate. Nemulţumit de această măsură, reclamantul a contestat-o prin raportul din data de 11 octombrie 2006, arătând că, fiind în cauză o mutare în interesul serviciului, cu caracter definitiv, trebuia să se obţină acordul său scris, faţă de dispoziţiile Legii nr. 360/2002 şi Legii nr. 188/1999, ceea ce nu s-a întâmplat. Reclamantul a mai arătat că măsura nu este întemeiat nici pentru susţinerea interesului de serviciu, faţă de dispoziţiile din 20 februarie 2007 şi din 27 februarie 2007 emise de pârât.
Prin încheierea de şedinţă din 23 mai 2007 instanţa a admis excepţia de conexitate a Dosarului nr. 719/59 din 12 aprilie 2007 la Dosarul nr. 673/59/2007, având aceleaşi părţi, obiect şi cauză asemănătoare, reţinând că în Dosarul nr. 719/59/2007 reclamantul a solicitat, prin acţiunea înregistrată la 12 aprilie 2007, în contradictoriu cu pârâţii I.G.P.R. şi I.P.J. al Poliţiei Timiş, anularea dispoziţiei din 27 februarie 2007 emisă de I.G.P.R. şi anularea adresei din 12 martie 2007 emisă de I.P.J. Timiş.
Pârâtul I.P.J. Timiş a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, pe fond ambii pârâţi solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 265 din 24 octombrie 2007, a admis acţiunea formulată de reclamantul D.V. împotriva pârâtului I.G.P.R. - Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate şi acţiunea reclamantului împotriva aceluiaşi pârât şi împotriva pârâtului I.P.J. Timiş în Dosarul nr. 719/59/2007 al Curţii de Apel Timişoara, conexat la Dosarul nr. 673/59/2007. A dispus anularea dispoziţiei din 7 octombrie 2006 şi dispoziţiei din 27 februarie 2007 emisă de pârâtul I.G.P.R., precum şi anularea adresei din 12 martie 2007 a I.P.J. Timiş. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale a I.P.J. Timiş.
În motivarea soluţiei, s-a reţinut, faţă de apărările pârâţilor, că mutarea reclamantului din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate la o altă unitate – I.P.J. Timiş, unde nu i s-au stabilit imediat competenţele, apare ca nemotivată din punctul de vedere al interesului serviciului, al respectării disciplinei de stat şi al eficientizării activităţii.
S-a reţinut, de asemenea, că Legea nr. 360/2002, prin art. 78, face trimitere la prevederile Legii nr. 188/1999 şi că poliţistului îi sunt aplicabile, ca funcţionar public, principiile care stau la baza exercitării funcţiei publice, respectiv stabilitatea şi mobilitatea.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursuri în termen pârâţii I.G.P.R. - Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate şi I.P.J. Timiş.
I. În motivarea cereri sale, recurenta-pârâtă I.P.J. Timiş critică sentinţa ca nelegală pentru respingerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, reiterând acum argumentele în susţinere acesteia: că dispoziţiile atacate prin cele două acţiuni conexe nu au fost emise de recurentă, ci de către I.G.P.R. şi că adresa din 13 martie 2007 emisă de I.P.J. Timiş este doar o conformare şi un efect al deciziilor I.G.P.R.
Asupra fondului cauzei, recurenta arată că soluţia instanţei este netemeinică întrucât reclamantului nu i s-a schimbat specificul muncii, acesta continuând să-şi desfăşoare activitatea în acelaşi domeniu. Faptul că problematica situaţiei operative specifice muncii de poliţie a cunoscut unele mutaţii sub aspect operativ, în speţă a stării infracţionale, iar în cadrul măsurilor dispuse pentru controlul situaţiei operative se găseşte şi linia de muncă pe care a fost mutat recurentul, mutarea acestuia în interesul serviciului apare în mod evident justificată.
II. În recursul său, I.G.P.R. a reiterat susţinerile formulate în apărare la instanţa de fond, argumentând, în esenţă, că mutarea reclamantului a fost dispusă în interesul serviciului, în cadrul mai amplu al unei reorganizări a structurilor teritoriale, astfel încât acordul său, prealabil mutării, nu era obligatoriu.
Recursurile se fondează, sentinţa urmând a fi modificată în tot pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în fond acţiunile respinse ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Recursul I.P.J. Timiş este fondat.
I. Prin dispoziţia din 4 octombrie 2006 a Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul I.G.P.R. s-a dispus mutarea reclamantului în cadrul aceleiaşi unităţi (Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara) şi numirea sa în aceeaşi funcţie la Compartimentul Combaterea Crimei Organizate.
Prin dispoziţia din 27 februarie 2007 a I.G.P.R. din cadrul I.G.P.R. s-a dispus mutarea reclamantului, în interesul serviciului, de la Brigada de Combatere a Criminalităţi Organizate Timişoara la I.P.J. Timiş unde va fi numit în funcţie „potrivit competenţei”.
Prin adresa din 12 martie 2007 emisă de I.P.J. Timiş i se comunică secţiei nr. 1 din cadrul Poliţie Municipiului Timişoara că, începând cu data de 15 februarie 2007, reclamantul a fost mutat în această secţie, fiind numit în funcţia de „ofiţer principal II - compartimentul investigaţii criminale”.
Analizând conţinutul adresei emise de recurenta I.P.J. Timiş în raport cu dispoziţiile de mutare mai sus rezumate, Curtea de faţă constată că, într-adevăr, adresa a fost emisă pentru a aduce la cunoştinţă la noul loc de activitate al reclamantului că acesta va funcţiona aici, în baza şi ca efect al dispoziţiei de mutare nr. 925/2007.
Aşadar, această înştiinţare nu este un act administrativ, în înţelesul dat acestei noţiuni de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel încât emitentul ei nu are calitate procesuală pasivă, nefiind emitent al dispoziţiilor atacate prin cele două cereri.
II. Recursul I.G.P.R. se fondează.
Instanţa de fond a analizat cauzele celor două dispoziţii de mutare a reclamantului şi în raport cu scopul concret al acestora, a ajuns la concluzia că prima mutare ar fi fost în interesul serviciului, pentru că viza eficientizarea muncii de combatere a traficului internaţional de autoturisme furate şi că cea de-a doua mutare nu e justificată de un asemenea interes, pentru că reclamantul a fost pus la dispoziţie, o perioadă, până să i se dea o funcţie corespunzătoare.
Acest raţionament al instanţei nu este însă nuanţat şi argumentat, ci foarte general.
În orice formă a lui însă, el ar fi trebui să conducă la respingerea acţiunii în raport cu prima dispoziţie şi admiterea ei pentru cea de-a doua dispoziţie. Instanţa însă a anulat ambele dispoziţii, deşi anularea primeia este complet nemotivată.
Pe de altă parte, fără a raporta analiza de legalitate a celor două dispoziţii la textele legale şi normative pe care acestea s-au întemeiat, instanţa a recurs la un text de trimitere din Legea nr. 360/2002, exercitând controlul de legalitate pe baza unei legi care nu este direct aplicabilă raporturilor de serviciu ale poliţiştilor - Legea nr. 188/1999.
Această tehnică a controlului de legalitate pe baza unei legi generale domeniului funcţionarilor publici, fără a epuiza controlul pe baza legii speciale, direct aplicabile, are ca efect invalidarea concluziilor primei instanţe.
În speţă, reclamantul este ofiţer de informaţii şi are statut de poliţist.
Ca urmare, raportului său de serviciu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 360/2002, în ceea ce priveşte condiţiile mutării în interesul serviciului, ca măsură prevăzută de lege şi posibilă în dosarul carierei poliţistului conform art. 46 lit. a) din lege.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 17 din lege, acordul poliţistului este obligatoriu numai în situaţia detaşării sale în cadrul organelor speciale din structura autorităţilor publice.
Iar conform dispoziţiilor art. 22 alin. (8) din lege, poliţiştii pot fi puşi la dispoziţia unităţii, în situaţii temeinice justificate, altele decât ele prevăzute la art. 65, pe o perioadă de cel mult 3 luni.
În fine, potrivit art. 66 alin. (1) din lege: „Stabilitatea poliţistului la locul de muncă este garantată, în condiţiile prezentei legi.
Aşadar, legea specială - Legea nr. 360/2002 - prevede cadrul legal complet pentru situaţiile de fapt de natura celor în speţă, astfel încât analiza de legalitate dispoziţiilor trebuie circumscrisă acestor dispoziţii în exclusivitate.
Problema juridică de fond în cauza de faţă este dacă cele două mutări ale reclamantului s-au dispus „în interesul serviciului” ori fără a exista acest motiv obiectiv, aşadar în mod arbritrar.
În ceea ce priveşte prima mutare, de la Compartimentul informaţii la Compartimentul TIAF (Trafic Internaţional de Autovehicule Furate), ea s-a efectuat în cadrul aceluiaşi departament al Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate (DGCCO): Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara (BCCO).
Iniţiativa acestei mutări a aparţinut Şefului BCCO (raportul din 1 septembrie 2006) şi a constat în „schimbarea liniilor de muncă” între doi ofiţeri de informaţii: reclamantul şi subcomisarul S.
În ceea ce priveşte motivul acestei schimbări - care a operat o mutare unul în locul celuilalt a celor doi ofiţeri - ea a fost considerată oportună de către şeful BCCO pentru creşterea randamentului şi eficienţei activităţii fiecăruia dintre ei (raportul din 27 noiembrie 2006).
Cea de-a doua mutare, de la compartimentul TIAF al BCCO la I.P.J. Timiş în cadrul secţiei 1 a Poliţiei Municipiului Timişoara, nu a fost o mutare a reclamantului, în mod izolat.
În realitate, linia TIAF, în cadrul căreia lucra reclamantul, a fost mutată cu totul din cadrul BCCO Timişoara, în subordinea I.P.J. Timişoara.
Motivele de oportunitate ale mutării liniei au fost, desigur, o măsură în interesul serviciului, iar controlul de oportunitate a acesteia excede competenţei instanţei.
Este important însă, în speţă, de a observa că mutarea reclamantului, produsă ca efect al mutării liniei TIAF, s-a efectuat şi ea în interesul serviciului, deoarece a fost subsecventă unei mutări de această natură.
Un alt aspect greşit calificat de către instanţa de fond ca indiciu că mutarea reclamantului nu s-ar fi efectuat în interesul serviciului este punerea sa la dispoziţie.
Temeiul legal al acestei măsuri a fost art. 22 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, iar luarea măsurii nu poate fi interpretată, în speţă, ca o dovadă peremptorie că mutarea nu s-a produs în interesul serviciului.
Dispoziţiile alin. (8) oferă conducătorului o marjă de apreciere considerabilă, folosind sintagma „în situaţii temeinic justificate”.
Aşadar, o măsură precum mutarea integrală a liniei TIAF de la BCCO la Inspectoratul de Poliţie, echivalând cu o reorganizare a unui serviciu, putea justifica luarea unor măsuri de natura punerii la dispoziţie, măsuri a căror oportunitate nu poate face obiectul controlului judecătoresc.
În fine, Curtea de faţă consideră relevant pentru conturarea cadrului general în care se plasează cauza şi aspectul legal că „mutarea în interesul serviciului”, ca măsură posibilă şi necesară în evoluţia carierei poliţistului, conform art. 46, a fost plasată în economia Legii nr. 360/2002 în Secţiunea a treia „Restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi” a Capitolului III, ceea ce sugerează că poliţistul, nicidecum un „funcţionar public” pur şi simplu, este supus unor rigori ce ţin de natura statutului său special.
De altfel, chiar dispoziţiile art. 1 din lege prevăd că poliţistul este un funcţionar public civil, dar cu statut special, iar exercitarea profesiei sale implică, prin natura sa, îndatoriri şi riscuri deosebite.
Dar tot Legea nr. 360/2002 prevede, în art. 6 şi că poliţistul beneficiază de drepturi compensatorii acordate potrivit acestei legi, pentru modul în care îşi exercită atribuţiile de serviciu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de I.G.P.R. - Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate şi de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş împotriva sentinţei civile nr. 265 din 24 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea principală şi pe cea conexă formulată de reclamantul D.V. împotriva I.P.J. Timiş pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia.
Respinge ca nefondate ambele cereri formulate împotriva I.G.P R.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2269/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2277/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
