ICCJ. Decizia nr. 2322/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2322/2008
Dosar nr. 2039/42/2007
Şedinţa publică de la 5 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 25 din 28 ianuarie 2008 a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta SC K.E. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor - Direcţia Generală Management al Domeniilor Reglementate Specific, având ca obiect anularea deciziilor nr. 393 din 7 septembrie 2007 şi nr. 514 din 26 noiembrie 2007 emise de pârât şi stabilirea nivelului generaţiei de antrepozit fiscal la 1.854 euro.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin decizia nr. 393 din 7 septembrie 2007 Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor a stabilit valoarea garanţiei aferente antrepozitului fiscal nr. CC din 19 decembrie 2003, administrat de SC K.E. SRL în cuantum de 22.242 euro, în conformitate cu H.G. nr. 44/2004, având în vedere ieşirile de produse accizabile aferente perioadei 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006, comunicate prin adresa reclamantei nr. 126 din 30 martie 2007, iar plângerea prealabilă formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă de către Comisie prin decizia nr. 514 din 26 noiembrie 2007.
Instanţa de fond a apreciat că soluţia Comisiei este legală întrucât calculul cuantumului garanţiei aferente antrepozitului fiscal în discuţie, s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile pct. 20 alin. (8) şi (81) din H.G. nr. 44/2004, astfel cum a fost modificat prin H.G. nr. 1861/2006, iar acest ultim act normativ a fost publicat în M. Of. la data de 21 decembrie 2006, fiind în vigoare la momentul stabilirii sumei contestate, astfel încât susţinerea reclamantei privind aplicarea retroactivă a dispoziţiilor H.G. nr. 1861/2006 este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs societatea comercială reclamantă care, fără a-şi încadra criticile în prevederile art. 304-3041 din C. proc. civ., a susţinut că:
- instanţa de fond a încălcat dreptul la apărare prin aceea că a soluţionat cauza la primul termen de judecată fără a examina cererea de probatoriu cu efectuarea unei expertize contabile care să determine cuantumul real al garanţiei de antrepozit fiscal;
- hotărârea este lipsită de temei legal, consacrând aplicarea retroactivă a H.G. nr. 1861/2006 prin calcularea garanţiei prin raportarea la o perioadă situată anterior intrării în vigoare a acestei hotărâri.
Recursul este nefondat.
Referitor la prima critică, din actele şi lucrările dosarului, rezultă că este neîntemeiată, instanţa de fond respingând ca neconcludentă cererea referitoare la efectuarea unei expertize contabile, soluţie temeinică şi legală în raport cu motivele acţiunii şi apărările invocate.
Într-adevăr, societatea comercială recurentă a invocat motive privind legalitatea actelor administrative fiscale atacate şi anume emiterea acestora în temeiul aplicării retroactive a H.G. nr. 1861/2006 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004.
Or, verificarea legalităţii unor acte administrative şi aplicarea retroactivă sau nu a unor dispoziţii normative sunt aspecte care exced obiectivelor unei expertize contabile şi domeniului de specialitate al unui expert contabil, fiind prerogative exclusive ale instanţei de judecată.
Nici a doua critică adusă hotărârii instanţei de fond nu este întemeiată pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.
Este necontestat că decizia nr. 393 din 7 septembrie 2007 a fost emisă de Comisia pentru autorizarea operaţiunilor de produse supuse accizelor armonizate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, în temeiul art. 198 din C. fisc. şi a dispoziţiilor pct. 20 alin. (8) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor pct. 20 alin. (7) şi (8), în forma iniţială, nivelul garanţiei pentru un antrepozit fiscal se determină ca o cotă procentuală între 2% şi 25% din valoarea accizelor potenţiale într-o lună, determinate pe baza cantităţii medii lunare de produse accizabile care au fost produse în ultimele 12 luni.
Este adevărat că potrivit dispoziţiilor pct. 20 alin. (8), aşa cum au fost modificate prin H.G. nr. 1861/2006, un antrepozitar autorizat pentru producţie/transformare/depozitare de produse accizabile, are obligaţia de a depune o garanţie corespunzătoare unei cote de 6% din suma accizelor aferente mediei ieşirilor anuale de produse accizabile din antrepozitarul fiscal în ultimii 2 ani calendaristici.
Susţinerea societăţii comerciale recurente că prin cele două acte administrative şi prin hotărârea recurată s-ar fi consacrat o aplicare retroactivă a H.G. nr. 1861/2006, este lipsită de temei legal.
Astfel, prevederile H.G. nr. 1861/2006 au intrat în vigoare prin publicarea acesteia în M. Of. al României, Partea I, nr. 1044/29.12.2006, iar actul administrativ - decizia nr. 393 din 7 septembrie 2007 prin care a fost stabilită valoarea garanţiei aferente antrepozitului fiscal a fost emis ulterior intrării în vigoare a acestei hotărâri a Guvernului.
Oricum, activitatea şi respectiv, retroactivitatea/neretroactivitatea unui act normativ se raportează la aplicarea şi efectele produse de actul respectiv, iar în cauză este necontestat că garanţia aferentă antrepozitului fiscal a fost calculată pentru perioada ulterioară emiterii deciziei nr. 393 din 7 septembrie 2007, care este la rândul său ulterioară intrării în vigoare a H.G. nr. 1861/2006.
În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul va fi respins, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC K.E. SRL Târgovişte împotriva sentinţei civile nr. 25 din 28 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2320/2008. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2323/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
