ICCJ. Decizia nr. 2333/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2333/2008
Dosar nr. 2772/2/2007
Şedinţa publică de la 6 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul Sindicatul Naţional de Mediu E. în numele şi alături de membrii de sindicat menţionaţi în lista anexată cererii au solicitat în contradictoriu cu pârâţii A.N.P.M. şi Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, obligarea la plata primelor de concediu pe anii 2004 - 2006 actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.
În motivarea cererii s-a arătat că, potrivit dispoziţiilor legii, funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Ulterior, printr-o serie de acte normative, s-a dispus suspendarea aplicării acestui art., însă acest lucru nu poate să ducă la stingerea dreptului prevăzut lege.
Prin sentinţa civilă nr. 1922 din 3 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamantei, în sensul că au fost obligaţi pârâţii să plătească prima de concediu reclamanţilor în perioada 2005 - 2006, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut faptul că normele de suspendare contravin dispoziţiilor art. 41 şi 53 din Constituţie, iar suspendarea dreptului la prima de concediu nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exerciţiul său.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantul Sindicatul Naţional de Mediu E. şi pârâta A.N.P.M.
Recurentul Sindicatul Naţional de Mediu E. a solicitat modificarea sentinţei, în sensul obligării intimaţilor - pârâţi A.N.P.M. şi Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile la plata sumelor reprezentând primele de vacanţă pe perioada 2004-2006, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se arată de către recurent că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea şi a acordat primele de vacanţă doar pentru perioada 2005-2006, în condiţiile în care în considerentele hotărârii a menţionat că este lipsită de efecte juridice suspendarea acordării acestor prime.
Recurenta A.N.P.M. a solicitat modificarea sentinţei, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se susţine de către recurentă că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, fiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta precizează că, în conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 24/2000, dreptul la prima de vacanţă, prevăzut de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 a fost suspendat prin acte normative succesive din 2001 şi până în prezent. De aceea, acordarea acestui drept pe cale judecătorească este lipsită de temei legal. Recurenta arată că în acest sens a statuat şi decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând sentinţa recurată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul formulat de Sindicatul Naţional de Mediu E. este fondat, întrucât prima instanţă în mod greşit a acordat primele de vacanţă doar pentru perioada 2005-2006, deşi din motivarea sentinţei rezultă că a avut în vedere întreaga perioadă indicată în cererea de chemare în judecată, respectiv 2004-2006.
Recursul formulat de A.N.P.M. este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/199 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, care confereau dreptul la prima de concediu au fost în vigoare pe întreaga perioadă aflată în discuţie şi au fost conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituţia României.
Ulterior, în anii 2004-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată, însă aceste dispoziţii nu au conţinut vreo referire la eventualitatea desfiinţării dreptului, ci doar la suspendarea exerciţiului acestuia.
Aceasta din urmă, însă, nu echivalează cu însăşi înlăturarea dreptului, atâta timp cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia, întrucât, în caz contrar, s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate, din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.
Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2004-2006, pentru că exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar încălca atât prevederile art. 53 din Constituţia revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept), cât şi reglementările cuprinse în art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziţiei legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv.
A considera altfel, ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziţiei de suspendare a aplicării unui text de lege şi după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput şi inadmisibil.
Astfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie lipsit de conţinut şi practic, să fie lipsit de orice valoare.
Din cele prezentate rezultă că prima de vacanţă li se cuvine reclamanţilor, iar executivul nu putea suspenda sau abroga acest drept.
Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat nu mai poate fi anulat.
Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală şi în mod corect a constatat că, potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanţii au dreptul la prime de concediu.
De altfel, prin O.U.G. nr. 146/2007 s-a aprobat plata primelor de concediu de odihnă, suspendate în perioada 2001 - 2006.
În consecinţă, în raport de considerentele anterior expuse şi de prevederile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite recursul declarat de Sindicatul Naţional de Mediu E., va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că prima de vacanţă va fi acordată reclamanţilor pentru perioada 2004-2006 şi ca respinge ca nefondat recursul declarat de A.N.P.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Sindicatul Naţional de Mediu E., alături de ceilalţi reclamanţi persoane fizice împotriva sentinţei civile nr. 1922 din 3 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că prima de vacanţă va fi acordată reclamanţilor pentru perioada 2004 - 2006.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge recursul declarat de A.N.P.M. împotriva aceleiaşi sentinţe ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2327/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 234/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
