ICCJ. Decizia nr. 234/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 234/2008
Dosar nr. 7388/1/2007
Şedinţa publică de la 23 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 04 octombrie 2006, reclamanta Organizaţia Naţională Interprofesională V. a solicitat anularea parţială a Ordinului nr. 100/2006 emis de Preşedintele Autorităţii Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, respectiv a prevederilor art. 13 şi art. 19 şi a poziţiei din Anexele nr. 1 şi 2 referitoare la unităţile de fabricare a vinurilor.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că normele contestate lipsesc de interes principiile fundamentale instituite de art. 45, 53, 56, 135, 139 din Constituţie, în sensul că impunerea obligativităţii prin contract a plăţii serviciilor de asistenţă veterinară are ca efect restrângerea dreptului la exercitarea activităţii economice.
De asemenea, reclamanta a arătat că aceste prevederi încalcă normele de tehnică legislativă, cadrul legal instituit prin H.G. nr. 948/2005, dispoziţiile art. 6 alin. (1)-(8) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică şi art. 9 din Legea nr. 346/2004, în sensul că nu au fost aduse la cunoştinţa Grupului pentru evaluarea impactului economic al actelor normative asupra întreprinderilor mici şi mijlocii.
Prin sentinţa civilă nr. 1583 din 07 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că ordinul contestat a fost emis în aplicarea O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 215/2004.
Motivul de nelegalitate invocat cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 56 din Constituţie şi art. 19 din O.G. nr. 42/2004 a fost respins, considerându-se că instituirea unor tarife pentru asistenţă tehnică de specialitate are corespondent în prevederile constituţionale şi nu are ca efect restrângerea dreptului la exercitarea unei activităţi economice.
Instanţa de fond a respins şi susţinerile privind încălcarea Legii nr. 244/2002, cu motivarea că nu există o suprapunere de atribuţii ale instituţiilor competente în domeniu, în condiţiile în care prin Protocolul nr. 407 din 14 iulie 2005 au fost delimitate competenţele şi responsabilităţile în privinţa controlului oficial al alimentelor.
Respectarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 52/2003 a fost considerată ca fiind asigurată de autoritatea pârâtă prin afişarea proiectului actului normativ la sediul instituţiei, conform notei din 02 martie 2006, dar şi prin publicarea acestuia pe site-ul oficial al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Instanţa de fond a respins ca neîntemeiate şi susţinerile privind încălcarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 24/2000 şi depăşirea cadrului legislativ reglementat prin H.G. nr. 948/2005.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta şi a solicitat, ca în baza art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea, în sensul admiterii acţiunii şi anulării parţiale a ordinului contestat.
În primul motiv de recurs s-a susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât nu au fost analizate actele normative invocate şi nici adresele prin care Direcţia Generală de Inspecţii din M.A.P.D.R şi Consiliul Concurenţei au confirmat că ordinul contestat contravine legislaţiei naţionale şi comunitare şi conduce la restrângerea, împiedicarea ori denaturarea semnificativă a concurenţei pe piaţa serviciilor de consultanţă tehnică în domeniul viticol. De asemenea, s-a arătat că nu au fost avute în vedere probele administrate privind nerespectarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională, deoarece proiectul ordinului contestat nu a fost publicat pe site-ul oficial al autorităţii emitente, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii actului.
Prin cel de al doilea motiv de recurs s-a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, arătându-se că instanţa de fond a considerat fără temei conformitatea normelor contestate cu dispoziţiile art. 45 din Legii nr. 244/2002, art. 67 din Legea nr. 500/2002 şi art. 48 din O.G. nr. 42/2004.
În dezvoltarea acestei critici, s-a arătat că nu există un fundament legal pentru condiţionarea controlului oficial de prestare şi plata unor servicii private şi pentru obligaţia plăţii serviciilor de asistenţă.
Recurenta a criticat şi concluzia instanţei de fond privind respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 şi ale H.G. nr. 984/2005, motivând că autoritatea intimată a depăşit atribuţiile sale de reglementare, deoarece nu a fost învestită de Guvern să reglementeze sancţiunea complementară a închiderii unităţilor de procesare a produselor de origine nonanimală.
În ultimul motiv de recurs s-a susţinut că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 249 alin. (2) din Tratatul de la Amsterdam din 02 octombrie 1997 pentru modificarea Tratatului privind Uniunea Europeană, a Tratatelor de Instituire a Comunităţilor Europene şi a Regulamentelor nr. 1493/1999, nr. 2729/2000, nr. 2676/1990, nr. 882/2004 şi nr. 178/2002.
Recurenta a învederat că în domeniul vitivinicol există reglementare naţională şi comunitară, astfel încât nu se impunea emiterea unor noi norme de către intimată, cu atât mai mult cu cât acestea depăşesc cadrul legal şi prin exces de putere impun serviciul public de asistenţă veterinară contra cost.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs a nefondat, pentru următoarele considerente:
Hotărârea pronunţată în cauză cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile şi susţinerile recurentei-reclamante, astfel încât au fost respectate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Din considerentele hotărârii atacate rezultă că instanţa de fond a avut în vedere întregul probatoriu administrat, inclusiv înscrisurile care au fost indicate în recurs.
Împrejurarea că punctul de vedere exprimat în aceste înscrisuri de alte autorităţi publice nu a fost însuşit de instanţa de fond nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii pronunţate, dat fiind că autorităţile respective nu au atribuţii de interpretare a actelor normative şi nu exercită controlul asupra legalităţii lor.
Instanţa de fond s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de nelegalitate invocate în acţiune, prin raportare la dispoziţiile legale despre care recurenta a susţinut că au fost încălcate la emiterea Ordinului nr. 100/2006 al Preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Referitor la încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, instanţa de fond a constatat corect netemeinicia susţinerilor recurentei-reclamante, în care principiul transparenţei decizionale a fost asigurat prin afişarea proiectului de ordin, în vederea consultării publice, la sediul autorităţii publice emitente, conform notei din 02 martie 2006 a Direcţiei Generale Siguranţa Alimentelor.
Îndeplinirea de către intimata-pârâtă a acestei obligaţii legale rezultă din înscrisurile întocmite în perioada 28 iulie-02 august 2006, ca urmare a negocierilor purtate între reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, ai Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară R. şi cei ai Consiliului de produs „Cereale şi produse procesate” cu privire la forma finală a ordinului.
Motivul de recurs privind aplicarea greşită a legii este nefondat, constatându-se că prin ordinul contestat nu au fost încălcate principiile constituţionale menţionate de recurentă şi nici prevederile legale privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi siguranţa alimentelor.
Instanţa de fond a avut în vedere baza legală a ordinului contestat, reţinând că acesta a fost emis în temeiul Legii nr. 215/2004 de aprobare a O.U.G. nr. 88/2004 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 42/2004.
Motivele de nelegalitate privind încălcarea prevederilor art. 67 din Legea nr. 500/2002 şi depăşirea cadrului legal adoptat prin H.G. nr. 925/2005 au fost corect respinse de instanţa de fond, întrucât aceste acte normative prevăd că autorităţile competente trebuie să se asigure de disponibilitatea resurselor financiare adecvate scopului, a asigurării personalului necesar şi a altor resurse pentru controalele oficiale prin orice mijloace considerate corespunzătoare şi că asistenţa tehnică de specialitate se asigură în baza tarifelor stabilite conform art. 48 din O.G. nr. 42/2004.
În consecinţă, a existat temei legal pentru instituirea de tarife şi pentru sectorul produselor şi subproduselor de origine nonanimală.
Susţinerea privind încălcarea Legii nr. 24/2000 nu a fost argumentată de recurenta-reclamantă şi a fost întemeiat respinsă, reţinându-se că ordinul contestat a fost emis în baza unui act normativ de nivel superior şi în limitele competenţei de reglementare recunoscută autorităţii intimate.
De asemenea, nu se poate reţine depăşirea cadrului reglementat de H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.
Potrivit art. 14 din H.G. nr. 984/2005, prevederile acestui act normativ se completează cu prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, astfel încât sancţiunea complementară de închidere a unităţii şi de suspendare a activităţii agentului economic devine aplicabilă în baza legii cadru din materia contravenţională şi nu ca urmare a reglementării cuprinse în ordinul nr. 100/2006.
Critica recurentei privind încălcarea Tratatului de la Amsterdam şi a mai multor Regulamente din legislaţia comunitară este neîntemeiată, întrucât intimata este autoritatea coordonatoare în domeniul siguranţei alimentelor, având competenţa să organizeze controale oficiale şi să organizeze toate activităţile din acest domeniu, de la producerea materiilor prime până la consumator.
În baza art. 152 din Tratatul de constituire al Comunităţii Europene, cu modificările şi completările ulterioare, a fost adoptat şi Regulamentul Parlamentului şi Consiliului European nr. 882/2004, transpus prin H.G. nr. 925/2005 pentru aprobarea Regulilor privind controalele oficiale efectuate pentru a se asigura verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi cea privind alimentele şi cu regulile de sănătate şi de protecţie a animalelor, în care se prevede că Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor este autoritatea română coordonatoare care poate efectua orice formă de control pentru verificarea conformităţii cu legislaţia în domeniul hranei pentru animale şi cu legislaţia în domeniul alimentar, cu regulile de sănătate şi bunăstare a animalelor.
Aceste controale având ca scop siguranţa alimentelor sunt diferite de controalele oficiale având ca scop organizaţia comună de piaţă în domeniul viilor şi vinului şi care se efectuează de instituţiile de control privind calitatea produselor vitivinicole şi protejarea denumirilor de origine controlată conform Legii nr. 244/2002 a viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole, asemenea controale se efectuează de Inspecţia de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol, Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi alte Produse Vitivinicole şi Oficiul Naţional al Viei şi Vinului.
În consecinţă, nu poate fi reţinută susţinerea recurentei că intimata a încălcat legislaţia naţională şi comunitară, reglementând într-un domeniu în care nu are competenţă. Din atribuţiile autorităţii intimate şi din obiectul de reglementare al ordinului contestat în cauză, rezultă că au fost respectate normele de competenţă ale administraţiei şi nu au fost încălcate atribuţiile altor autorităţi publice.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Organizaţia Naţională Interprofesională V. împotriva sentinţei civile nr. 1583 din 07 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2333/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2340/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
