ICCJ. Decizia nr. 2340/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

Decizii ICCJ 2008 (Contencios administrativ)

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2340/2008

Dosar nr. 213/45/2007

Şedinţa publică de la 6 iunie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 25 ianuarie 2007, reclamantul S.C. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin intermediul I.J.P.F. Vaslui, solicitând anularea hotărârii din 21 decembrie 2006 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului, a hotărârii din 31 august 2006 emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.J.P.F. Vaslui şi implicit, a deciziei de imputare nr. 378789 din 13 iulie 2006 ca fiind netemeinice şi nelegale, solicitând totodată şi suspendarea executării actelor administrative atacate până la soluţionarea acţiunii precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin raportul din 4 mai 2006, a înaintat conducerii I.J.P.F. Vaslui cererea de demisie din funcţia de agent III-compartimentul ture serviciu din cadrul sectorului Poliţie de Frontieră B., cerere care a fost aprobată de conducerea inspectoratului. Urmare a acestei situaţii, prin D.Z.U. nr. 93 din 15 mai 2006 s-a dispus efectuarea unei cercetări administrative în vederea stabilirii elementelor privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse. Concluziile comisiei de cercetare administrativă au fost consemnate în procesul-verbal din 3 iulie 2006, despre existenţa căruia a aflat în contextul soluţionării plângerii sale împotriva hotărârii din 31 august 2006 de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei Internelor. Astfel, s-a stabilit că a produs un prejudiciu I.J.P.F. Vaslui în cuantum de 9.570,81 RON reprezentând drepturi salariale efectiv primite pe perioada cursurilor de specializare, proporţional cu timpul rămas până la îndeplinirea termenului, precum şi celelalte drepturi materiale şi băneşti efectiv primite pe aceeaşi perioadă.

Pentru recuperarea prejudiciului pretins, pe numele său a fost emisă decizia de imputare nr. 378789 din 13 iulie 2006, reţinându-se de către comisia de cercetare administrativă efectuată asupra demisiei sale din cadrul I.J.P.F. Vaslui că se face vinovat de producerea pagubei amintită anterior, prin aceea că nu şi-a onorat obligaţiile asumate prin angajamentul din 19 septembrie 2005 şi actul adiţional la acesta înregistrat sub acelaşi număr şi a încălcat dispoziţiile art. 23 din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006. Drept consecinţă, s-a ordonat imputarea sumei de 9.570,81 RON în sarcina sa.

Împotriva acestei decizii ce reprezintă titlu executoriu a formulat contestaţie, în condiţiile art. 30 din O.G. nr. 121/1998, aducându-i acesteia critici de netemeinicie nelegalitate, invocând cauze multiple - de formă, de fond, dar şi procedurale.

Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.J.P.F. Vaslui, numită prin O.Z.U. nr. 164 din 23 august 2006, analizând superficial motivele contestaţiei s-a pronunţat în sensul respingerii acesteia, prin hotărârea din 31 august 2006. Nemulţumit de această hotărâre, în termen legal, a înaintat plângere către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor de pe lângă Ministerului Administraţiei şi Internelor motivele fiind detaliate în cuprinsul acesteia. Soluţia a fost menţinută prin hotărârea din 21 decembrie 2006 pronunţată de comisia nominalizată, în Dosarul nr. 209937/2006, ceea ce i-a deschis calea prezentei acţiuni.

Consideră că actele administrative atacate sunt netemeinice şi nelegale, având în vedere următoarele considerente:

În principal se impune a fi lămurită natura juridică şi caracteristicile obligaţiei stabilite prin decizia contestată. Indubitabil este vorba de o răspundere materială, aşa cum este prevăzută aceasta de O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, reprezentând o formă a răspunderii juridice care constă în obligaţia celor încadraţi de a repara, în condiţiile şi limitele prevăzute de lege, prejudiciul cauzat unităţii din vina şi în legătură cu munca lor. Acelaşi act normativ stabileşte modul de recuperare al eventualelor pagube de la cel vinovat de producerea lor, conţinutul deciziei de imputare, dar şi obligativitatea unei cercetări administrative prealabile.

Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, ";în toate situaţiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea şi ascultarea celor în cauză, pentru explicaţii scrise şi prezentarea de probe în apărare";. Numai că nu a fost chemat şi ascultat de comisia de cercetare administrativă nominalizată în preambulul deciziei de imputare, aflându-se astfel în imposibilitatea de a-şi face o apărare corespunzătoare.

Ignorând critica adusă prin contestaţie cu privire la neefectuarea cercetării administrative şi persistând astfel în nelegalitate, comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.J.P.F. Vaslui a procedat la întocmirea procesului-verbal din 30 august 2006 fără prealabila sa ascultare, lipsindu-l iarăşi de posibilitatea de a prezenta probe în apărare. Tocmai această situaţie de fapt l-a determinat a semna procesul-verbal în discuţie cu obiecţiuni, întocmind a doua zi o notă explicativă ce cuprinde punctul său de vedere cu privire la demisie şi la aplicabilitatea Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006.

Într-adevăr, aşa cum se consemnează în procesul-verbal întocmit la data de 30 august 2006 i-au fost înmânate o serie de înscrisuri, dintre care lipseşte comunicarea unităţii de învăţământ cu privire la cheltuielile de întreţinere pe timpul şcolarizării sale.

De asemenea, lipseşte modul de calcul a cheltuielilor de întreţinere pe perioada şcolarizării, în baza formulei consacrate de art. 9 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006.

Mai mult, proba temeiniciei şi legalităţii deciziei de imputare revine unităţii, conform celor dispuse de art. 25 alin. (6) din aceeaşi ordonanţa. În speţă, decizia contestată conţine doar o motivare formală, ceea ce, în baza doctrinei în materie echivalează cu o lipsă de motivare. Astfel, nu se probează în nici un fel vinovăţia sa, încasarea unor sume nedatorate, iar decizia nu este însoţită, aşa cum ar fi fost firesc, de devizele de calcul analitic cuprinzând sumele ce urmează a fi restituite şi documentele în baza cărora au fost întocmite (în vederea stabilirii juste a cuantumului eventualului prejudiciu).

Conchizând, reclamantul a arătat că decizia de imputare nr. 378789 din 13 iulie 2006 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale imperative anterior enunţate, implicit cu încălcarea dreptului la apărare, ceea ce îl determină să solicite anularea ei pentru motivele arătate.

Cu privire la vinovăţia sa reclamantul a apreciat că încetarea raporturilor sale de serviciu cu I.J.P.F. Vaslui, prin demisie, în condiţiile art. 69 lit. f) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, a fost determinată de încălcarea, de către unitatea care are în evidenţă debitul, a drepturilor conferite poliţiştilor prin statut (art. 28). Astfel, pe timpul şcolarizării, a fost lipsit în parte de normele de hrănire şi echipare în vigoare şi de suportul financiar pentru cazare şi transport pe ruta Huşi-Constanţa, fiind nevoit să suporte din surse proprii cheltuielile de cazare şi cele pentru asigurarea hranei zilnice. Face precizarea că din total doar cheltuielile pentru asigurarea hranei în acea perioada i-au fost ulterior compensate cu norma zilnică de hrană. Aceste aspecte rezidă chiar din înscrisurile aflate la dosarul contestaţiei (cererea de echipament, adresa din 20 iunie 2006). De asemenea, perspectiva parcurgerii unui nou modul de pregătire în perioada 21 iunie - 15 septembrie 2006, pe cheltuiala sa, a atârnat decisiv în ceea ce priveşte luarea hotărârii pentru a demisiona.

Contrar celor susţinute de ambele comisii de soluţionare a contestaţiei şi respectiv, a plângerii sale, Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006 nu-i este opozabil. Consideră că acesta nu poate fi invocat în cazul concret deoarece nu i-a fost prelucrat, neluând cunoştinţă de conţinutul său pe bază de semnătură (fiind vorba de un ordin intern), ba mai mult, nici nu era în vigoare la data semnării angajamentului în discuţie nr. 354289 din 19 septembrie 2005. În plus, art. 70 din Legea nr. 360/2002 (actualizată), text de lege invocat de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor în motivarea hotărârii din 31 august 2006 nu face nici o referire la restituirea drepturilor salariale.

De asemenea, ordinul intern în discuţie nu se poate aplica retroactiv, având în vedere faptul ca la intrarea sa în vigoare perioada de şcolarizare fusese finalizată.

Mai mult, proba temeiniciei şi legalităţii deciziei de imputare revine unităţii, conform celor dispuse de art. 25 alin. (6) din aceeaşi ordonanţă. În speţă, decizia contestată conţine doar o motivare formală, ceea ce, în baza doctrinei în materie echivalează cu o lipsă de motivare. Astfel, nu se probează în nici un fel vinovăţia sa, încasarea unor sume nedatorate, iar decizia nu este însoţită, aşa cum ar fi fost firesc, de devizele de calcul analitic cuprinzând sumele ce urmează a fi restituite şi documentele în baza cărora au fost întocmite (în vederea stabilirii juste a cuantumului eventualului prejudiciu).

Aşa cum se desprinde din O.U.G. nr. 104/2001(actualizată) privind organizarea şi funcţionarea poliţiei de frontieră române, personalul contractual din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor este supus dispoziţiilor C. muncii. În atare situaţie, nu trebuie a fi ignorate dispoziţiile referitoare la formarea profesională (art. 194 C. muncii) şi la cheltuielile ocazionate de participarea angajatului la un program de formare profesională iniţiat de angajator nici cele legate de salarizare, specifice C. muncii.

Conform doctrinei, în obligaţia de restituire a cheltuielilor făcute de angajator în timpul cursului de formare profesională nu intră în nici un caz salariul sau indemnizaţia plătită angajatului în timpul cursului sau stagiului de formare profesională.

Finalitatea clauzei de restituire a cheltuielilor de întreţinere pe perioada şcolarizării, clauză cuprinsă în angajamentele menţionate în hotărârea contestată, nu este privarea sa de dreptul de a demisiona şi nici lipsirea de remuneraţie pentru munca depusă.

Dreptul la salariu este corolarul dreptului la muncă; el este afirmat în Declaraţia universală a drepturilor omului, potrivit căreia ";cel care munceşte are dreptul la un salariu echitabil şi suficient care să-i asigure lui şi familiei sale o existenţă conforma cu demnitatea umană";.

În lumina principiilor amintite, privarea de drepturile salariale pentru perioada septembrie 2005-mai 2006, prin obligarea la restituirea acestora reprezintă un abuz ce poate fi înlăturat doar prin admiterea acţiunii sale, arată reclamantul.

De altfel, suma imputată nu vizează numai drepturile salariale efectiv primite pe perioada cursurilor de specializare, ci drepturile băneşti în integralitatea lor, primite în perioada în care a lucrat în cadrul I.J.P.F. Vaslui.

A mai arătat reclamantul că din context rezultă necesitatea suspendării executării actelor administrative în discuţie pentru a se preveni producerea unor pagube iminente.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 31 şi urm. din O.G. nr. 121/1998, ale Legii nr. 360/2002 şi ale C. muncii.

I.J.P.F. Vaslui a formulat întâmpinare invocând excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Vaslui şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.J.P.F. Vaslui, iar în precizările şi completările aduse întâmpinării a solicitat şi respingerea pe fond a acţiunii reclamantului.

Ulterior, prin precizările formulate de avocatul ales pentru a-i asigura asistenţa juridică, reclamantul a arătat că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi I.J.P.F. Vaslui , ambii având calitate procesuală pasivă.

Tribunalul Vaslui - civil, prin sentinţa civilă nr. 83/CA din 10 aprilie 2007, a declinat competenţa soluţionării acţiunii Curţii de Apel Iaşi, reţinând aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 43 din O.U.G. nr. 121/1998, a pct. 209 din Instrucţiunile nr. 830 din 20 ianuarie 1999 pentru aplicarea O.U.G. nr. 121/1998, a prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 şi ale art. 158 C. proc. civ.

S-au formulat întâmpinări de către ambii pârâţi.

I.J.P.F. Vaslui a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive apreciind că acţiunea este inadmisibilă în contradictoriu cu I.J.P.F. Vaslui, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii.

Pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (fostul Minister al Administraţiei şi Internelor) a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport cu această autoritate, raportul juridic de drept administrativ luând naştere prin emiterea deciziei de imputare de către I.J.P.F. Vaslui. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată. Totodată s-a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării deciziei de imputare nr. 378789/2007, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din 10 septembrie 2007 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a I.J.P.F. Vaslui precum şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar prin încheierea din 01 octombrie 2007 a respins cererea de suspendare a executării actelor administrative atacate.

Aceeaşi instanţă, prin sentinţa nr. 161/CA din 12 noiembrie 2007, a respins ca nefondată acţiunea reclamantului în contradictoriu cu ambii pârâţi.

Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut că reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu ca urmare a cererii de demisie din funcţia de agent III din cadrul sectorului Poliţiei de Frontieră B., adresată conducerii I.J.P.F. Vaslui, cerere care a fost aprobată de conducerea inspectoratului.

Ca urmare a nerespectării perioadei minime de activitate în unităţile Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, a fost emisă pe numele reclamantului decizia de imputare nr. 378789 din 13 iulie 2006 pentru suma de 9.570,81 RON, reprezentând drepturile salariale efectiv primite pe perioada cursurilor de specializare proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului, precum şi celelalte drepturi materiale şi băneşti efectiv primite pe aceeaşi perioadă.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestaţie la Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.J.P.F. Vaslui, care, prin hotărârea din 31 august 2006, s-a pronunţat în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată şi a menţinerii deciziei de imputare nr. 378789 din 13 iulie 2006. Nemulţumit de soluţia pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.J.P.F. Vaslui, acesta a formulat plângere la Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, care, prin hotărârea din 21 decembrie 2006, a respins plângerea reclamantului ca neîntemeiată.

S-a mai reţinut că susţinerea reclamantului, potrivit căreia acesta nu a fost chemat şi ascultat de comisia de cercetare administrativă, şi astfel s-a aflat în imposibilitatea de a se apăra, nu este de natură să-l exonereze de angajarea răspunderii materiale. Reclamantului nu i-au fost încălcate drepturile de a se folosi de căile de atac jurisdicţional-administrative şi totodată acesta a avut posibilitatea de a prezenta în conţinutul acestor căi de atac eventualele obiecţiuni. De asemenea, reclamantului i-au fost aduse la cunoştinţă şi i s-au înmânat, devizele de calcul, precum şi documentele în baza cărora suma a fost imputată, pe bază de semnătură, aşa cum rezultă din procesul-verbal din 30 august 2006.

Vinovăţia inculpatului constă tocmai în încălcarea angajamentului din 19 septembrie 2005 şi actului adiţional la acesta, fiind incidente dispoziţiile art. 22 şi 23 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 1122 din 05 ianuarie 2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor/programelor de specializare, perfecţionare, stagii de practică, în ţară şi străinătate şi modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu-şi respectă angajamentele încheiate, act normativ emis în aplicarea O.U.G. nr. 121/1998.

Potrivit art. 22 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 1122/2006 „poliţiştii şi funcţionarii publici care urmează o formă de specializare sau perfecţionare în ţară, cu scoatere de la locul de muncă, şi care primesc pe această perioadă drepturile salariale, sunt obligaţi să încheie un angajament că vor lucra în cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative pe o perioadă determinată";. Art. 23 din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1122/2006 prevede că „în cazul în care, din motive imputabile lor, (printre care se numără şi demisia, conform art. 69 lit. f) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului) poliţiştii şi funcţionarii publici nu respectă angajamentul menţionat la art. 22, vor restitui Ministerului Internelor şi Reformei Administrative drepturile salariale efectiv primite pe perioada cursurilor de specializare sau perfecţionare, proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului, precum şi celelalte drepturi materiale şi băneşti efectiv primite pe aceeaşi perioadă, cu excepţia cazului în care poliţiştii şi funcţionarii publici respectivi nu mai deţin funcţiile din motive neimputabile acestora sau în cazul transferului în interesul serviciului";.

Conform angajamentului din 19 septembrie 2005, precum şi a actului adiţional la acest angajament din data de 21 februarie 2006, încheiat de reclamant, cu ocazia începerii cursului de „Iniţiere în carieră a agenţilor de poliţie proveniţi din sursă externă"; organizat de către Şcoala de pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră Oradea şi Centrul de Formare şi Perfecţionare Constanţa/Iaşi, acesta se obligă, ca după absolvirea cursului, să-şi îndeplinească serviciul timp de 5 ani în unităţile Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Totodată, reclamantul se obligă ca, în situaţia nerespectării acestui angajament, din motive care îi sunt imputabile, să restituie cheltuielile de întreţinere efectuate de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.

Prin adresa I.J.P.F. Vaslui din 20 iunie 2006 se atestă primirea de către reclamant a normelor de hrană şi de echipament, precum şi a sumelor reprezentând contravaloarea transportului. În decizia de imputare nr. 378789/2006 nu au fost cuprinse şi cheltuielile de cazare, acestuia oferindu-i-se posibilitatea cazării la hotelul H. din staţiunea Mamaia, aşa cum rezultă din adresa I.G.P.F. nr. 152407 din 09 septembrie 2005.

Cu privire la susţinerile reclamantului potrivit cărora Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 1122/2006 nu-i este opozabil se va observa că actul normativ mai sus - menţionat a intrat în vigoare la data de 01 februarie 2006, iar data încetării raporturilor de serviciu ale reclamantului este de 28 martie 2006.

Potrivit art. 6 lit. g) din O.U.G. nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, cu modificările şi completările ulterioare, din structura Poliţiei de Frontieră Române fac parte şi instituţiile de învăţământ pentru pregătirea şi specializarea personalului.

Deoarece reclamantul a avut calitatea de poliţist, acestuia îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului, conform art. 39 alin. (3) din O.U.G. nr. 104/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul S.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând suspendarea executării acesteia, după ascultarea părţilor în camera de consiliu, chiar înainte de primul termen de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, nestructurate conform dispoziţiilor art. 302¹ şi art. 304 C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, recurentul susţine că sentinţa civilă nr. 161/CA din 12 noiembrie 2007 este lipsită de temei legal sub aspectul soluţionării motivului de nulitate absolută invocat în susţinerea cererii de chemare în judecată. De fapt, prima instanţă persistă în nelegalitate ignorând criticile aduse anterior pe calea contestaţiei şi plângerii formulate la comisiile administrative, sub motivaţia formală că neascultarea de către comisia de cercetare administrativă nu este de natură a- l exonera de angajarea răspunderii materiale.

Potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, aplicabile în speţă, ";în toate situaţiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea şi ascultarea celor în cauză, pentru explicaţii scrise şi prezentarea de probe în apărare";. reiterează faptul că nu a fost chemat şi ascultat de comisia de cercetare administrativă nominalizată în preambulul deciziei de imputare, aflându-se astfel în imposibilitatea de a-şi face o apărare corespunzătoare, aşa cum a dovedit.

De altfel, şi comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul I.J.P.F. Vaslui a procedat la întocmirea procesului-verbal din 30 august 2006 fără prealabila sa ascultare, lipsindu-l iarăşi de posibilitatea de a prezenta probe în apărare. Tocmai această situaţie de fapt l-a determinat a semna procesul-verbal în discuţie cu obiecţiuni, întocmind a doua zi o notă explicativă ce cuprinde punctul său de vedere cu privire la demisie şi la aplicabilitatea Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006, aspect ce nu a fost avut în vedere de instanţa de fond.

De asemenea, lipseşte modul de calcul a cheltuielilor de întreţinere pe perioada şcolarizării, în baza formulei consacrate de art. 9 din Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1122 din 5 ianuarie 2006.

Pe de altă parte, proba temeiniciei şi legalităţii deciziei de imputare revenea unităţii, conform celor dispuse de art. 25 alin. (6) din aceeaşi ordonanţă. În speţă, decizia contestată conţine doar o motivare formală, ceea ce, în baza doctrinei în materie echivalează cu o lipsă de motivare. Astfel, nu se probează în nici un fel vinovăţia sa, încasarea unor sume nedatorate, iar decizia nu este însoţită, aşa cum ar fi fost firesc, de devizele de calcul analitic cuprinzând sumele ce urmează a fi restituite şi documentele în baza cărora au fost întocmite (în vederea stabilirii juste a cuantumului eventualului prejudiciu).

O altă critică vizează legalitatea hotărârii sub aspectul vinovăţiei sale. Contrar probatoriului administrat în cauză, instanţa de fond a conchis în sensul stabilirii vinovăţiei sale ca urmare a încălcării angajamentului din 19 septembrie 2005 şi a actului adiţional al acestuia, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 22 şi 23 din Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1122 din 05 ianuarie 2006.

Mai susţine reclamantul că aşa cum a mai arătat şi cum s-a dovedit, încetarea raporturilor sale de serviciu cu I.J.P.F. Vaslui, prin demisie, în condiţiile art. 69 lit. f) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, a fost determinată de încălcarea de către unitatea care are în evidenţă debitul a drepturilor conferite poliţiştilor prin statut (art. 28). Astfel, pe timpul şcolarizării, a fost lipsit în parte de normele de hrănire şi echipare în vigoare şi de suportul financiar pentru cazare şi transport pe ruta Huşi-Constanţa, fiind nevoit să suporte din surse proprii cheltuielile de cazare şi cele pentru asigurarea hranei zilnice. Face precizarea că din total doar cheltuielile pentru asigurarea hranei în acea perioada i-au fost ulterior compensate cu norma zilnică de hrană. Aceste aspecte rezidă chiar din înscrisurile aflate la dosarul contestaţiei (cererea de echipament, adresa din 20 iunie 2006). De asemenea, perspectiva parcurgerii unui nou modul de pregătire în perioada 21 iunie -15 septembrie 2006, pe cheltuiala sa, a atârnat decisiv în ceea ce priveşte luarea hotărârii pentru a demisiona.

În ceea ce priveşte opozabilitatea/neopozabilitatea Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1122 din 05 ianuarie 2006, în mod greşit Curtea de Apel Iaşi a apreciat că acesta îi este opozabil întrucât la data încetării raporturilor sale de serviciu acesta intrase în vigoare (la 01 februarie 2006). În realitate, acesta nu poate fi invocat în cazul concret deoarece nu i-a fost prelucrat, personal neluând cunoştinţă de conţinutul său pe bază de semnătură (fiind vorba de un ordin intern), ba mai mult, nici nu era în vigoare la data semnării angajamentului iniţial. Mai mult decât atât, art. 70 din Legea nr. 360/2002 (actualizată), text de lege invocat de către Comisia de soluţionare a contestaţiilor în motivarea hotărârii din 31 august 2006 nu face nici o referire la restituirea drepturilor salariale.

De asemenea, ordinul intern în discuţie nu se poate aplica retroactiv, având în vedere faptul ca la intrarea sa în vigoare perioada de şcolarizare fusese finalizată, aşa cum se desprinde din răspunsurile pârâtului intimat I.J.P.F.Vaslui la interogatoriul luat, dar şi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Un ultim motiv al recursului se referă la neanalizarea de către instanţa de fond a aspectelor invocate pe calea cererii introductive cu privire la formarea profesională şi dreptul la salariu.

Aşa cum se desprinde din O.U.G. nr. 104/2001 (actualizată), privind organizarea şi funcţionarea poliţiei de frontieră române, susţine reclamantul, personalul contractual din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor este supus dispoziţiilor C. muncii. În atare situaţie, nu trebuie a fi ignorate dispoziţiile referitoare la formarea profesională (art. 194 C. muncii) şi la cheltuielile ocazionate de participarea angajatului la un program de formare profesională iniţiat de angajator şi nici cele legate de salarizare, specifice C. muncii.

Finalitatea clauzei de restituire a cheltuielilor de întreţinere pe perioada şcolarizării, clauza cuprinsă în angajamentele menţionate în hotărârea contestată, nu este privarea sa de dreptul de a demisiona şi nici lipsirea de remuneraţie pentru munca depusă, dreptul la salariu fiind corolarul dreptului la muncă, fiind afirmat în Declaraţia universală a drepturilor omului.

În raport cu toate aceste considerente, solicită admiterea acţiunii, dispunând anularea actelor administrative atacate ca fiind netemeinice şi nelegale şi în consecinţă, exonerarea sa de plata sumei de 9.570,81 RON din context rezultând şi necesitatea suspendării executării actelor administrative în discuţie pentru a se preveni producerea unor pagube iminente.

În cauză au formulat întâmpinări ambii intimaţi-pârâţi solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii judecătoreşti atacate ca temeinică şi legală.

Cu privire la cererea de suspendare a executării sentinţei atacate Înalta Curte reaminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, „recursul suspendă executarea”, nemaifiind deci necesară formularea unei cereri de suspendare, aceasta operând de drept.

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu toate probele administrate şi apărările formulate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304¹ C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, într-adevăr, conform dispoziţiile art. 23 alin. (3) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, în toate situaţiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea şi ascultarea celor în cauză, pentru explicaţii scrise şi prezentarea de probe în apărare.

În cauză, Înalta Curte constată că recurentului, fost agent de poliţie în cadrul I.J.P.F. Vaslui, i s-a imputat suma de 9.570,81 RON ca urmare a raportului său de demisie, prin care acesta a încălcat angajamentul din 15 septembrie 2005 (Dosar nr. 227/89/2007) încheiat în baza dispoziţiilor art. 25 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 300/2004 şi art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora poliţistul care a absolvit o instituţie de învăţământ a Ministerului Internelor şi Administraţiei şi căruia i-au încetat raporturile de serviciu din motive imputabile este obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, potrivit angajamentului încheiat în acest sens.

În plus, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a dat şi o notă explicativă (Dosar nr. 227/89/2007), procesul-verbal încheiat la 30 august 2006 l-a semnat cu obiecţiuni, iar comisia de soluţionare a contestaţiilor i-a pus la dispoziţie şi predat devizele de calcul cu sumele ce urmează a fi restituite şi documentele în baza cărora au fost întocmite, astfel cum recunoaşte chiar acesta.

De altfel, Înalta Curte constată că întrucât recurentul avea calitatea de poliţist, în mod corect s-a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 360/2002 şi a art. 39 alin. (3) din O.U.G. nr. 104/2001, iar nu cele ale C. muncii.

Totodată, este de necontestat că recurentul-reclamant este absolvent al unui curs de specializare organizat de o instituţie de învăţământ din cadrul Ministerului Internelor Reformei Administrative, a încheiat un angajament de îndeplinire a serviciului în unităţile ministerului timp de 5 ani, în care se preciza expres că în caz de nerespectare a acestei obligaţii va restitui cheltuielile de întreţinere pe timpul şcolarizării, acesta şi-a încetat raportul de serviciu din motive imputabile, în condiţiile art. 69 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 360/2002, prin demisie.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut că vinovăţia recurentului-reclamant constă tocmai în încălcarea angajamentului luat, iar obligaţia de restituire rezultă din chiar acest angajament şi actul adiţional lui, contrar celor susţinute de recurentul-reclamant. Astfel, reglementarea dată prin art. 22 şi 23 din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 1122/2006 (care nu face parte din categoria actelor clasificate, putând fi deci consultat de cei interesaţi din structurile Ministerului Internelor şi Reformei Administraţiei), constituie de fapt o reiterare a acestor obligaţii stabilite prin angajamentele luate în cunoştinţă de cauză de poliţişti.

De asemenea, Înalta Curte constată că, din probele administrate, rezultă cu claritate modul de calcul a cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării şi toate celelalte aspecte legate de acestea, inclusiv cele referitoare la drepturile salariale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, iar criticile aduse acesteia nu sunt de natură a schimba soluţia instanţei de fond, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de S.C. împotriva sentinţei nr. 161/CA din 12 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 234/2008. Contencios. Anulare act...		ICCJ. Decizia nr. 2344/2008. Contencios. Refuz acordare... →

ICCJ. Decizia nr. 2340/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2340/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs