ICCJ. Decizia nr. 2396/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2396/2008
Dosar nr. 3717/2/2007
Şedinţa publică de la 11 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererile înregistrate la 22 mai 2007 şi respectiv, la 9 iulie 2007, reclamantul Ministerul Justiţiei a solicitat anularea hotărârii din 15 martie 2007 emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
În motivarea cererilor, s-a arătat că prin hotărârea contestată pârâtul a reţinut existenţa unei discriminări directe între asistenţii judiciari şi judecători prin neacordarea sporului de vechime în muncă pentru asistenţii judiciari.
Reclamantul a susţinut că s-a reţinut în mod greşit existenţa unei situaţii comparabile între cele două categorii profesionale şi nu s-a avut în vedere că, la data emiterii hotărârii contestate, asistenţii judiciari aveau recunoscut beneficiul sporului de vechime în muncă prin dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 45/2007, intrată în vigoare la data de 12 martie 2007.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererile conexe prin sentinţa civilă nr. 2343 din 2 octombrie 2007, constatând legalitatea hotărârii din 15 martie 2007, cu motivarea că neacordarea sporului de vechime în muncă pentru asistenţii judiciari reprezintă o discriminare directă, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, chiar dacă statutul acestora comportă diferenţieri faţă de statutul judecătorilor şi procurorilor.
Referitor la recunoaşterea acestui drept salarial, prin Legea nr. 45/2007, instanţa de fond a avut în vedere că reglementarea respectivă este ulterioară datei la care autoritatea publică pârâtă a fost sesizată să se pronunţe asupra petiţiei depusă de R.I.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul Ministerul Justiţiei şi a solicitat modificarea hotărârii în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul admiterii acţiunii şi anulării actului administrativ emis de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Recurentul a susţinut că în mod greşit a fost menţinută hotărârea din 15 martie 2007, deşi nu există o situaţie comparabilă între judecători şi asistenţii judiciari, astfel că nu era îndeplinită condiţia prevăzută de art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 şi anume, ca discriminarea să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile.
Cu referire la dispoziţiile din Legea nr. 303/2004 şi din Legea nr. 304/2004 care reglementează cele două profesii, recurentul a învederat că atribuţiile de serviciu distincte, condiţiile de numire şi de încetare a funcţiei, durata acesteia şi procedura diferită de aplicare a sancţiunilor disciplinare dovedesc că nu poate fi reţinută o situaţie comparabilă între magistraţi şi asistenţii judiciari. În acest sens, au fost indicate deciziile nr. 239 din 5 iunie 2003 şi nr. 362 din 30 septembrie 2003, în care Curtea Constituţională a constatat că situaţia diferită în care se află asistenţii judiciari, în raport cu magistraţii, judecători şi procurori, justifică atât în sensul prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, cât şi în sensul reglementărilor internaţionale, instituirea unui tratament juridic diferenţiat şi că drepturile acordate ţin de opţiunea legiuitorului, fără obligativitatea recunoaşterii tuturor drepturilor stabilite pentru magistraţi.
Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond şi pentru că nu au fost avute în vedere dispoziţiile legale în vigoare la data pronunţării deciziei contestate, care sunt de imediată aplicare şi recunosc dreptul asistenţilor judiciari la sporul de vechime în muncă, astfel că a fost înlăturată situaţia discriminatorie constatată şi a devenit inutilă recomandarea adresată de consiliul intimat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a constatat corect legalitatea hotărârii din 15 martie 2007 prin care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a stabilit existenţa unei stări de discriminare între asistenţii judiciari şi judecători, generată de neacordarea sporului de vechime în muncă pentru asistenţii judiciari.
Hotărârea instanţei de fond s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 111 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată şi art. 16 din O.U.G. nr. 27/2006, potrivit cărora activitatea desfăşurată de asistenţii judiciari este recunoscută atât ca vechime în muncă, cât şi ca vechime în magistratură.
Faţă de aceleaşi prevederi legale, recurentul a contestat neîntemeiat existenţa unei situaţii comparabile între cele două categorii profesionale, dat fiind că asistenţii judiciari au obligaţiile, interdicţiile şi incompatibilităţile judecătorilor şi procurorilor, beneficiază de concediu de odihnă, asistenţă medicală gratuită şi gratuitatea transportului, depun jurământ în condiţiile prevăzute de lege pentru judecători şi procurori, participă cu vot consultativ la deliberări în cauzele privind conflictele de muncă şi asigurările sociale şi semnează hotărârile pronunţate în această materie.
Încălcarea principiului nediscriminării a fost constatată în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, avându-se în vedere că persoane aflate în situaţii comparabile au fost tratate în mod diferit, fără a exista justificări obiective şi rezonabile, astfel cum s-a decis în mod constant în jurisprudenţa instanţei europene.
De asemenea, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 în sensul că un tratament diferenţiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.
Apărarea recurentului-reclamant privind acordarea dreptului la spor pentru vechime în muncă şi pentru asistenţii judiciari prin Legea nr. 45/2007 a fost corect înlăturată de instanţa de fond, întrucât acest act normativ nu era în vigoare la data sesizării faptelor de discriminare şi în raport de care a fost învestit să se pronunţe Consiliul intimat cu privire la încălcarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000.
În consecinţă, nefiind motive de modificare sau de casare a hotărâri pronunţate de instanţa de fond se va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 2343 din 2 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2395/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2397/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
