ICCJ. Decizia nr. 24/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 24/2008
Dosar nr. 27411/2/2005
Şedinţa publică de la 9 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15.08.2005, reclamanta SC P.T. SRL Bucureşti a solicitat anularea deciziei nr. 124 din 11 iulie 2005 emisă de pârâtul Consiliul Concurenţei, exonerarea sa de plata amenzii în sumă de 1.500.000 ROL şi obligarea pârâtului să redeschidă investigaţia efectuată în ceea ce priveşte încălcarea de către SC C.P. România SRL în perioada 2000-2004 a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a), d) şi art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea nr. 21/1996.
La data de 08 martie 2006, SC C.P. România SRL a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând respingerea cererii reclamantei de obligare a pârâtului la redeschiderea investigaţiei privind pretinsa nerespectare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a), d) şi art. 6 din Legea nr. 21/1996.
Cererea de intervenţie a fost admisă în principiu de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din şedinţa publică de la 05 aprilie 2006.
Prin cererea depusă la 16 mai 2007, intervenienta a solicitat suspendarea judecării cauzei în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluţionarea cauzei penale care constituie obiectul Dosarului nr. 9016/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 1, arătând că în acest dosar a fost începută urmărirea penală împotriva Inspectorului din cadrul Consiliului Concurenţei care a condus investigaţia şi a semnat raportul de investigaţie, pe baza căruia a fost emisă ulterior decizia nr. 124/2005.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a constatat că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi prin încheierea dată în şedinţa publică de la 23 mai 2007 a dispus suspendarea judecăţii cauzei.
Instanţa de fond a avut în vedere adresa din 18 ianuarie 2007 a Poliţiei sectorului 1 Bucureşti, din care rezultă că urmărirea penală a fost începută împotriva Inspectorului din cadrul Consiliului Concurenţei care nu a investigat plângerea formulată de SC P.T. SRL sub aspectul discriminărilor faţă de SC M.C.C. SRL, iar prin acţiunea din prezentul dosar s-a solicitat obligarea Consiliului Concurenţei la redeschiderea investigaţiei, motivat de faptul că nu a fost investigată în întregime plângerea privind încălcarea de către SC C.P. România SRL în perioada 2000-2004 a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a), d) şi art. 6 lit. a), b) şi c) din Lgea nr. 21/1996.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs pârâtul Consiliul Concurenţei, solicitând casarea încheierii şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru că nu era îndeplinită condiţia ca infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a se pronunţa în cauză.
Astfel, s-a arătat că obiectul prezentului dosar îl constituie anularea actului administrativ emis de către organul colegial de decizie al autorităţii de concurenţă, iar începerea urmăririi penale s-a dispus faţă de inspectorul care a semnat raportul de investigaţie. În acest sens, s-a arătat că procedura de investigaţie a Consiliului Concurenţei cuprinde, potrivit art. 6 din Regulamentul pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din Legea nr. 21/1996, raportul asupra investigaţiei, audierea şi luarea deciziilor, ceea ce dovedeşte că soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei emisă de autoritatea de concurenţă nu depinde de soluţionarea dosarului privind pe inspectorul de concurenţă care a întocmit raportul de investigaţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prevederile art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. reglementează unul dintre cazurile de suspendare facultativă a judecăţii, care se întemeiază pe declanşarea urmăririi penale pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei care urmează să se pronunţe.
Aceste prevederi legale au fost corect aplicate de instanţa de fond, care a constatat că actul administrativ contestat pe calea acţiunii în anulare s-a întemeiat şi pe raportul de investigaţie întocmit de inspectorul de concurenţă împotriva căruia s-a dispus începerea urmării penale.
Din adresa din 18 ianuarie 2007 emisă de Poliţia sectorului 1 rezultă că în dosarul penal nr. 9016/P/2005 s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva Inspectorului de Concurenţă R.Z. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), coroborat cu art. 2481, reţinându-se că investigaţia efectuată de aceasta a fost incompletă, în sensul că nu s-a investigat dacă SC P.T. SRL a fost discriminată în raport cu ceilalţi distribuitori ai SC C.P. România SRL pe anul 2004. Acest raport a fost prezentat în şedinţa plenului Consiliului Concurenţei din data de 23 iunie 2005 şi a fost avut în vedere la emiterea deciziei nr. 124 din 11 iulie 2005 contestată în prezenta cauză, astfel încât a fost dovedită condiţia legală privind legătura dintre dosarul penal în care s-a dispus începerea urmării penale şi pricina în curs de soluţionare, asupra căreia ar avea o înrâurire hotărâtoare constatarea unei infracţiuni săvârşită de inspectorul care a întocmit raportul de investigaţie.
În consecinţă, nefiind motive de casare sau de modificare a încheierii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Concurenţei împotriva încheierii de şedinţă din 23 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2399/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2400/2008. Contencios → |
---|