ICCJ. Decizia nr. 2454/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2454/2008
Dosar nr. 33536/2/2004
Şedinţa publică de la 13 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 30 noiembrie 2004 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC S.R. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice – Comisia de autorizare a jocurilor de noroc, anularea în parte a hotărârii Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc din 29 septembrie 2004, în ceea ce priveşte refuzul de autorizare şi eliberare a licenţei de exploatare a jocurilor de noroc pentru activitatea de pariere pe numere, obligarea pârâtei la autorizarea SC S.R. SRL pentru activitatea de pariere pe numere şi la eliberarea licenţei de exploatare pentru activitatea de pariere pe numere, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru perioada 14 octombrie 2004 - 23 noiembrie 2004, calcularea şi acordarea acestora până la obţinerea licenţei, obligarea la plata dobânzii legale potrivit O.G. nr. 9/2000, precum şi obligarea la plata de daune cominatorii.
În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că prin adresa din 29 septembrie 2004 pârâta a încunoştinţat reclamanta că prin hotărârea a cărei anulare parţială se solicită, Ministerul Finanţelor Publice - Comisia de autorizare a jocurilor de noroc a autorizat şi a eliberat licenţa de exploatare a jocurilor de noroc pentru activităţile solicitate, mai puţin pentru activitatea de pariere pe numere.
Reclamanta arată că hotărârea pârâtei a fost dată cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor H.G. nr. 251/1999, O.U.G. nr. 69/1998, impunându-se anularea acesteia întrucât îndeplineşte toate condiţiile legale şi a depus toate documentele necesare pentru obţinerea autorizaţiei.
Se susţine că hotărârea de a nu autoriza desfăşurarea activităţii de pariere, pe numere, reprezintă un act administrativ prin care societatea este vătămată într-un drept al său, astfel încât se impune obligarea pârâtei la plata despăgubirilor cu titlu de daune materiale şi a dobânzii legale potrivit O.G. nr. 9/2000.
La termenul de judecată de la 18 ianuarie 2005 reclamanta şi-a modificat cererea de chemare în judecată solicitând obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în cuantum de 1.908.040.000 ROL pentru perioada 14 octombrie 2004 - 6 octombrie 2004, reprezentând daune materiale cauzate societăţii prin faptul că nu şi-a putut desfăşura activitatea de pariere pe numere ca urmare a neautorizării şi refuzului de eliberare a licenţei de exploatare, precum şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente acestei sume.
În motivarea cererii de modificare a acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta a eliberat o nouă licenţă de exploatare a jocurilor de noroc pentru pariuri de orice fel, inclusiv pariuri pe numere, recunoscând astfel că refuzul său iniţial a fost ilegal şi nejustificat.
La 15 februarie 2005 Compania Naţională L.R. SA a formulat cerere de intervenţie în interes propriu prin care a solicitat să se dispună anularea în parte a hotărârii Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc din 29 noiembrie 2004 şi respingerea cererii reclamantei astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.
În motivarea în fapt s-a arătat că prin autorizarea reclamantei pentru desfăşurarea activităţii de pariere pe numere s-au încălcat în mod flagrant drepturile sale subiective prevăzute de dispoziţiile art. 7 din O.U.G. nr. 159/1999, art. 6 din O.U.G. nr. 69/1998.
Prin încheierea de şedinţă de la 15 martie 2005, instanţa a calificat cererea formulată ca fiind o cerere de intervenţie în interesul pârâtei, în raport cu dispoziţiile art. 52 raportate la art. 49 alin. (3) C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 2271 din 25 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, fost admisă cererea de intervenţie accesorie formulată de Compania Naţională L.R. SA, respingându-se cererea formulată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă că dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 condiţionează soluţionarea cererii de acordare a despăgubirilor de admiterea cererii prin care s-a solicitat anularea în tot sau în parte a unui act administrativ, obligarea la emiterea unui act, astfel încât, dat fiind faptul că reclamanta nu a mai supus cenzurii legalitatea sau temeinicia unui act administrativ, solicitarea de daune este neîntemeiată.
Totodată, s-a apreciat că admiterea reclamaţiei administrative prealabile nu poate conduce la concluzia că cererea de acordare a despăgubirilor este întemeiată, întrucât termenul de 30 de zile prevăzut de vechea reglementare a contenciosului administrativ, este un termen special, pus la dispoziţia administraţiei, în care aceasta poate aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei actelor administrative emise.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs reclamanta SC S.R. SRL solicitând că în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9, coroborat cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., să fie modificată în tot sentinţa recurată, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost modificată.
Recurenta susţine în esenţă, următoarele critici:
- în cauză au fost interpretate greşit prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, întrucât odată dovedit abuzul autorităţii administrative, instanţa putea hotărî asupra daunelor materiale, solicitate, chiar dacă, începând cu data de 3 decembrie 2004 capătul de cerere privind emiterea actului administrativ a rămas fără obiect.
- autoritatea administrativă nu a soluţionat plângerea administrativă în termenul prevăzut de lege şi prin fapta sa ilicită i-a cauzat un prejudiciu cuantificat prin expertiza contabilă la suma de 81.771,53 RON, produs în perioada 14 octombrie 2004 - 7 decembrie 2004, când societatea nu a putut desfăşura activitatea de pariere pe numere, datorită refuzului nejustificat al pârâtei de a autoriza şi reînnoi licenţa de exploatare pentru această activitate.
Prin întâmpinare Ministerul Economiei şi Finanţelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând că recurenta nu formulează critici privind legalitatea sau netemeinica hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, reiterând pretenţiile şi apărările formulate prin cererea de chemare în judecată. Apreciază intimata că termenul de 30 de zile prevăzut de lege constituie o normă de drept substanţial, de drept public, şi în toată această perioadă, pe care legiuitorul a pus-o la dispoziţia administraţiei pentru a examina o cerere sau pentru a o reexamina, în situaţia în care s-a formulat un recurs graţios, administraţia se afla la adăpost de orice eventuală pretenţie a celui ce a adresat cererea respectivă.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi conform art. 3041 C. proc. civ. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
În ceea ce priveşte justificarea teoretică-practică a recursului graţios, respectiv a termenului de 30 zile prevăzut de vechea reglementare în mod corect prima instanţă a reţinut că este un termen special, pus la dispoziţia autorităţii publice în care aceasta poate aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei actului administrativ pe care l-a emis.
Din punct de vedere al administraţiei, se dă astfel posibilitatea organului emitent să-şi repare ele însele eventualele greşeli asigurându-se astfel „o cale mai rapidă de restabilire a legalităţii”.
S-a apreciat de altfel că acest recurs prealabil are ca scop şi protecţia particularului, el având posibilitatea, de a obţine anularea actului sau emiterea lui printr-o procedură mai rapidă.
În cauză în urma analizării reclamaţiei administrative, pe baza constatărilor făcute pe teren şi a noilor susţineri ale reclamantei, Comisia de Autorizare a Jocurilor de Noroc a pronunţat hotărârea din 29 noiembrie 2004 prin care a admis reclamaţia şi a modificat autorizaţia fiind eliberată Licenţa din 28 octombrie 2004 şi pentru autorizarea de pariuri de orice fel.
Reclamantă - recurentă s-a adresat instanţei de contencios administrativ, apreciind că este vătămată într-un drept al său şi solicitând despăgubiri, însă nu se poate reţine că autoritatea administrativă a depăşit termenul prevăzut de lege pentru soluţionarea reclamaţiei administrative.
Este de asemeni corectă interpretarea făcută de prima instanţă a prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990 în sensul că legiuitorul condiţionează acordarea despăgubirilor pentru daune materiale şi morale în cadrul acţiunii - contencios administrativ de soluţionarea cererii privind anularea actului administrativ vătămător.
Astfel cererea privind acordarea daunelor are caracter subsecvent, examinării legalităţii actului administrativ.
Se constată astfel că reclamanta - recurentă nu a demonstrat vătămarea produsă printr-un act administrativ ilegal, iar autoritatea administrativă soluţionând reclamaţia administrativă a modificat autorizaţia iniţială.
Pentru aceste considerente examinând cauza pe baza probelor administrate şi conform art. 3041 C. proc. civ. recursul formulat de reclamantă, ce vizează nelegalitatea hotărârii atacate, conform prevederilor Legii nr. 29/1990, este nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. a fost respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S.R. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 2271 din 25 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2452/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2458/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
