ICCJ. Decizia nr. 2473/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2473/2008
Dosar nr. 392/46/2007
Şedinţa publică de la 13 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 89/FC din 8 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 392/46/2006, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii V.V. şi V.E.C. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Piteşti a reţinut că nu sunt îndeplinite prevederile O.G. nr. 137/2000 deoarece alocarea de fonduri pentru a înlătura efectele calamităţilor doar într-una din zonele afectate din Municipiul Râmnicu Vâlcea nu constituie o formă de discriminare, în cauză existând o justificare obiectivă, constând în insuficienţa fondurilor bugetare destinate acestor situaţii.
S-a mai reţinut că nu au fost încălcate nici dispoziţiile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Se susţine că motivarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond este contradictorie cu cea dată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Dacă intimatul reţine că nu ar exista o faptă de discriminare întrucât Consiliul Local a luat măsuri în vederea combaterii efectelor dezastrului, instanţa reţine că nu s-au luat măsuri, însă apreciază că această atitudine este „justificată” de lipsa fondurilor bugetare.
Trimiterea pe care instanţa de fond o face la dispoziţiile art. 14 din Convenţie este folosită într-un scop pe care legiuitorul nu l-a vizat: acela de a scuza lipsa de acţiune a Consiliului Local şi de a aprecia că diferenţa de tratament este justificată.
Obligaţia Consiliului Local de a lua măsuri rezultă din dispoziţiile legale.
Instanţa de fond a ignorat faptul că necesitatea respectării acestor prevederi legale şi posibilitatea alocării de fonduri pentru remedierea străzii I.C. nu a fost niciodată trecută pe ordinea de zi a vreunei şedinţe a Consiliului Local. Neîndeplinirea acestor obligaţii reprezintă discriminare.
Documentele depuse de recurentă au fost folosite de instanţa de fond drept pretext pentru respingerea cererii evaluându-le ca o „justificare” în sensul art. 14 din Convenţie.
Recurenţii invocă prevederile Protocolului 12, art. 16 din Constituţia României şi art. 13 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului.
Adresa din 9 august 2006, neobservată de instanţa de fond, este dovada discriminării recurenţilor faţă de ceilalţi cetăţeni aflaţi într-o situaţie similară.
Hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării este nelegală deoarece recurenţii nu au fost citaţi şi nu au avut posibilitatea să ia cunoştinţă de actele depuse, să combată susţinerile şi să depună acte în dovedirea cererii.
Intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Se invocă prevederile art. 20 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 şi se susţine faptul că nu poate fi constatată o formă de discriminare, astfel cum prevede art. 2 din O.G. nr. 137/2000.
Recursul este nefondat.
Nu există contradicţie între motivarea sentinţei recurate şi motivarea hotărârii din 5 martie 2007 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că faptele prezentate nu sunt fapte de discriminare potrivit O.G. nr. 137/2000 modificată şi completată şi în plus a mai reţinut că lipsa fondurilor a dus la imposibilitatea demarării procedurii pentru atribuirea contractului pentru execuţia lucrărilor de amenajare stradală.
Instanţa de fond a apreciat că aceleaşi fapte nu constituie o formă de discriminare, iar argumentul justificării obiective a nealocării fondurilor nu contrazice împrejurarea stabilirii neaplicării prevederilor O.G. nr. 137/2000.
Prevederile art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se aplică numai în cazul discriminării pentru anumite motive; ex. rasă, culoare, naţionalitate, limbă, religie etc.
Fapta invocată de recurenţii - reclamanţi nu este inclusă în cuprinsul art. 14 sus-menţionat.
Nealocarea unor fonduri pentru a reprezenta o faptă de discriminare în înţelesul O.G. nr. 137/2000 trebuia să aibă la origine o excludere bazată pe rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie etc.
Or, faptul dovedit că nu există fonduri suficiente pentru toate persoanele aflate în situaţia recurenţilor, iar Consiliul Local a alocat fonduri în locul în care se află cele mai multe persoane afectate de alunecările de teren nu reprezintă discriminare.
În această situaţie eventuala neîndeplinire culpabilă a obligaţiilor de către Consiliul Local atrage aplicarea prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Recurenţii pot invoca şi apăra drepturile sau interesele legitime vătămate de o autoritate publică pe această cale.
Invocarea prevederilor Protocolului 12 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului, art. 16 din Constituţia României şi art. 13 din Legea nr. 350/2001 nu reprezintă un temei pentru aplicarea dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000.
Adresa din 9 august 2006 a fost analizată de instanţa de fond, aceasta stând la baza justificării obiective de care se vorbeşte în considerentele sentinţei recurate.
Necitarea recurenţilor-reclamanţi în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, la data pronunţării hotărârii, nu este de natură să modifice soluţia instanţei de fond.
Recurenţii au avut posibilitatea să formuleze probe în faţa Curţii de Apel, ca instanţă de fond şi să depună înscrisuri în calea de atac a recursului.
Înscrisurile au şi fost depuse la dosar însă s-au dovedit a fi neconcludente şi neutile cauzei.
Nu există temei legal pentru casarea sentinţei recurate şi trimiterea dosarului spre rejudecare la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, drepturile procesuale ale părţilor fiind asigurate prin contestarea la instanţă a hotărârii autorităţii cu atribuţii administrativ-jurisdicţionale.
Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs invocate, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.V. şi V.E.C. împotriva sentinţei nr. 89/FC din 8 octombrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2463/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2482/2008. Contencios. Conflict de... → |
|---|
