ICCJ. Decizia nr. 2482/2008. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2482/2008
Dosar nr. 1233/299/2008
Şedinţa publică de la 13 iunie 2008
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 aprilie 2007 sub nr. 2905/2/2007, reclamantul R.R. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, (1) să se constate ca faptele prezentate sunt fapte de discriminare conform art. 2 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 137/2000 şi (2) să se oblige pârâţii la plata de daune morale reclamantului, în solidar, în cuantum de 300.000 RON, ca urmare a discriminării sistematice pe baza de stare civilă şi a consecinţelor grave ale acestor fapte asupra vieţii sale de familie cu minora A.K.R. şi asupra vieţii sale personale, conform art. 21 alin. (1), (2) din O.G. nr. 137/2000. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 2629/2000, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre reclamant şi numita D.C.R., încredinţându-se acesteia din urma spre creştere şi educare minora A.K.R., că prin decizia irevocabilă nr. 1643/2001 a Curţii de Apel Cluj-Napoca, s-a stabilit programul de vizitare a minorei. S-a mai arătat că pârâta Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a săvârşit o serie de fapte de discriminare prin răspunsurile date reclamantului la datele de 14 iulie 2004 şi de 20 decembrie 2004, la adresele depuse de reclamant la datele de 07 iulie 2004 şi de 07 decembrie 2004, prin faptul că a permis trecerea frontierei de către minora A.K.R. în scop de imigrare, la datele de 4 decembrie 2004, de 02 februarie 2006 şi de 23 septembrie 2006, prin modul în care a elaborat Legea nr. 248/2005 şi prin răspunsul dat la 27 septembrie 2006 la cele aproximativ 10 memorii şi notificări prealabile trimise de reclamant în perioada iulie 2006 - 22 septembrie 2006, precum şi că pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a săvârşit şi el fapte de discriminare în privinţa reclamantului, prin răspunsul dat la data de 01 februarie 2006. Prin notele de precizare, depuse la data de 02 octombrie 2007, reclamantul a învederat că obiectul acţiunii, formulate în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, consta în (1) a se constata că cele două autorităţi publice - prin acte administrative şi/sau nesoluţionarea în termen a cererilor ce le-au fost adresate, au săvârşit fapte calificate ca fiind de discriminare, conform art. 2 alin. (1) şi alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 şi (2) a se obliga în solidar pârâţii la plata de daune morale, în cuantum de 300.000 RON, ca urmare a discriminării sistematice pe baza de stare civilă şi a consecinţelor grave ale acestor fapte asupra vieţii sale de familie cu minora A.K.R. şi asupra vieţii sale personale, conform art. 21 alin. (1), (2) din O.G. nr. 137/2000. Prin sentinţa civilă nr. 2819 din 13 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reţinându-se că obiectul acţiunii îl constituie pretenţiile împotriva pârâţilor ca urmare a constatării caracterului discriminatoriu al acţiunilor acestora, caz în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 coroborat cu art. 13 alin. (3) şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti sub nr. 1233/299/2008, iar, la termenul de judecată din 4 martie 2008, instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială a instanţei.
Prin sentinţa civilă nr. 3263 din 11 martie 2008 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, instanţa a admis excepţia invocată, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti. De asemenea, instanţa a constat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre soluţionare. Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamantul pretinde că a fost victima unor fapte de discriminare săvârşite de pârâţii, autorităţi publice, prin modul în care au răspuns cererilor ce vizau un drept, respectiv un interes legitim al reclamantului, prin nesoluţionarea în termen legal al unor astfel de cereri, situaţie în care devin incidente în cauză prevederile art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 554/2004. Învestită cu un conflict negativ de competenţă între o Judecătorie şi o Curte de Apel, potrivit art. 20 pct. 2, 21 şi 22 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, prin obiectul său, cererea de chemare în judecată vizează calitatea de persoană discriminată şi se solicită obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor pentru refuzul sau pentru nesoluţionarea în termenul legal a unor cereri pe care reclamantul le-a formulat. Despăgubirile sunt solicitate ca o consecinţă a refuzului de soluţionare a cererilor adresate pârâţilor, fapte calificate ca fiind discriminatorii, conform art. 2 alin. (1), (2) din O.G. nr. 137/2000.
Potrivit art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 137/2000 republicată „persoana care se consideră discriminată poate formula în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri, restabilirea situaţiei anterioare discriminări sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun”. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită instanţei să se constate că are calitate de persoană discriminată, ca o consecinţă a actelor administrative emise de pârâţi, autorităţi publice, respectiv atât prin modul în care i-au răspuns cererilor cât şi prin refuzul de soluţionare a solicitărilor pe care le-a adresat. Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ dispoziţii pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea, orice persoană care se consideră vătămată într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Art. 2 alin. (2) din lege asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Astfel în cadrul unei acţiuni în contencios administrativ, recunoaşterea sau realizarea unui drept ori a unui interes legitim nu poate fi solicitată decât o legătură cu un act administrativ tipic sau asimilat, supus controlului de legalitate exercitat de instanţă.
Prin urmare, având în vedere că reclamantul pretinde că faptele de discriminare sunt săvârşite de pârâţi, autorităţi publice centrale, prin actele administrative invocate, cu plata despăgubirilor solicitate, în conformitate cu prevederile art. 10 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi cu respectarea principiului disponibilităţii părţii care permite titularului acţiuni să aleagă calea procedurală pentru recunoaşterea dreptului său interesului legitim, urmează ca în temeiul art. 22 alin. (5) din C. proc. civ. să fie stabilită competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţă de soluţionare a litigiului privind pe R.R. şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, respectiv Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2473/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2484/2008. Contencios. Obligaţia de a face.... → |
|---|
