ICCJ. Decizia nr. 2463/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2463/2008
Dosar nr. 11696/3/2007
Şedinţa publică de la 13 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 679 din 28 februarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 11696/3/2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M. nr. KK din 28 aprilie 1995 invocată de reclamanţii Consiliul Local al sectorului 2 Bucureşti şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 2 în contradictoriu cu pârâţii SC B.O. SA, Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ şi Turism şi Profesii Liberale, Statul Român - prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, a obligat reclamanţii la 11.900 RON cheltuieli de judecată către pârâta SC B.O. SA.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că excepţia este admisibilă în raport de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007.
Pe fondul excepţiei, s-a apreciat că dispoziţiile art. 3 din H.G. nr. 834/1991, în redactarea existentă la data emiterii actului administrativ, nu impuneau ca terenul ce figurează înscris în certificatul de atestare a dreptului de proprietate să fie în proprietatea SC B.O. SA, ci să fie deţinut de aceasta.
Terenurile menţionate în certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu fac obiectul de reglementare al art. 3 din H.G. nr. 834/1991, întrucât nu aparţin domeniului public al statului şi nu sunt terenuri agricole, cărora să le fie aplicabile dispoziţiile H.G. nr. 746/1991.
Este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia procesul-verbal de predare-primire a terenului ar fi lipsită de relevanţă juridică.
Faptul că imobilul situat în Bucureşti, Şosaua C. a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 nu conduce la concluzia că acesta a făcut parte din domeniul public al statului.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Consiliul Local al sectorului 2 pentru motivul prevăzut de art. 3041 C. proc. civ.
1. Se arată că în mod greşit s-a considerat că procesul-verbal de predare-primire din 1 septembrie 1980 prezintă relevanţă juridică.
Un simplu proces-verbal de predare-primire nu poate justifica obţinerea unui drept de proprietate.
Potrivit H.G. nr. 339/1999 imobilul situat în Şoseaua C., proprietate publică a statului este transmis din administrarea Ministerului Sănătăţii în administrarea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale.
În baza art. 20 din O.U.G. nr. 64/2003, Centrul Social „G.” a fost trecut din subordinea Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale în subordinea Consiliului Local sector 2, începând cu data de 1 ianuarie 2004.
Prin hotărârea Consiliului Local sector 2 din 4 decembrie 2003 activitatea Centrului Social „G.” a fost preluată de serviciul de specialitate aflat în subordinea Consiliului Local sector 2.
Actul administrativ atacat a fost emis cu încălcarea Legii nr. 15/1991 şi H.G. nr. 834/1991 deoarece suprafaţa revendicată nu folosea desfăşurării obiectului de activitate al SC B. SA la data înfiinţării acesteia.
2. Recurenta critică şi obligarea la suportarea unor cheltuieli de judecată nejustificat de mari în raport de volumul de muncă depus de avocatul SC B.O. SA.
Procesul derulat la fond a avut două termen şi s-a soluţionat exclusiv pe bază de înscrisuri.
Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat recurs şi pârâta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 2, pentru motivele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta consideră că imobilul situat în Şoseaua C. a fost naţionalizat „cu titlu” conform Legii nr. 213/1998.
Calitatea de proprietar al Statului nu poate fi pusă la îndoială, procesul-verbal de predare-primire fiind intabulat abuziv de pârâtă.
Emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu s-a făcut cu respectarea prevederilor legii în vigoare, la data încheierii sale s-au încălcat prevederile Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991, H.G. nr. 1040/1990.
Recurenta critică şi soluţionarea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, solicitând reducerea acestora.
Asupra excepţiei nulităţii recursului declarat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 2
Sentinţa recurată a fost comunicată către pârâtă în Bucureşti, strada D.R.
Sediul pârâtei este însă în Bucureşti, strada O.
Urmează a se constata că au fost încălcate prevederile art. 87 şi 90 C. proc. civ., iar depunerea motivelor de recurs după depăşirea termenului legal nu poate fi sancţionată cu nulitatea recursului.
Se va respinge excepţia ca neîntemeiată.
Asupra recursurilor formulate de recurentele-reclamante:
Obiectul cererii reclamantelor îl reprezintă excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M. nr. KK din 28 aprilie 1995.
Certificatul de proprietate a fost emis în baza Legii nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991.
La data emiterii certificatului nu era în vigoare Legea nr. 213/1998, astfel încât nu se poate face nici o referire la acest act normativ.
Recurentele-reclamante şi-au fundamentat excepţia raportat la situaţia juridică a construcţiei ridicată pe teren, la acte normative emise ulterior Legii nr. 15/1990, precum şi la împrejurări survenite după eliberarea certificatului în anul 1995, respectiv H.G. nr. 339/1999, O.U.G. nr. 64/2003, hotărârea Consiliului Local al sectorului 2 din 4 decembrie 2003.
Pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate interesează dacă la eliberarea certificatului au fost respectate prevederile actului normativ cu valoare juridică superioară în baza căruia a fost emis, Legea nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991.
Potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991, „terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort (…)”.
Potrivit art. 3 din H.G. nr. 834/1991, „prevederile art. 1 nu se aplică terenurilor care, în condiţiile legii, fac parte din domeniul public (…)”.
La dosar nu s-a depus nici un act din care rezultă că terenul făcea parte din domeniul public al statului, iar referirea la dispoziţiile Legii nr. 213/1998 nu poate fi susţinută pentru argumentele deja arătate.
Naţionalizarea potrivit Decretului - Lege nr. 92/1950 a privit numai clădirea şi nu terenul în discuţie.
Legea nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991 cereau ca terenurile să fie în folosinţa societăţii comerciale cu capital de stat la data înfiinţării, condiţia în speţă fiind îndeplinită.
Terenul a fost predat către pârâtă prin proces-verbal în anul 1980, act ce nu a fost anulat până în prezent.
Prin urmare nu există nici un motiv pentru ca instanţa să înlăture înscrisul ce reprezintă dovada îndeplinirii condiţiei impuse de art. 1 din H.G. nr. 834/1991 (terenuri aflate în patrimoniul societăţii).
În plus, nu s-a demonstrat că la data eliberării certificatului de proprietate asupra terenului, acesta nu era necesar desfăşurării obiectului de activitate.
Prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 trebuie analizate raportat la dispoziţiile art. 20 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.
În cazul ridicării excepţiei de nelegalitate a unui act administrat individual emis anterior Legii nr. 554/2004 (cum este şi speţa de faţă) în mod firesc se încalcă un principiu fundamental al dreptului şi care au repercusiuni în domeniul protecţiei drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi anume principiul stabilităţii raporturilor juridice.
Practica recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a statuat în acest sens, obligaţia judecătorului fiind aceea de a interpreta dreptul intern ţinând seama de prevederile internaţionale referitoare la drepturile omului.
Faţă de acestea, motivul de recurs referitor la respingerea excepţiei de nelegalitate va fi respins ca nefondat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată către pârâta SC B.O. SA, instanţa de recurs consideră că este întemeiat.
Cuantumul cheltuielilor de judecată pretinse de către pârâtă este nejustificat de mare în raport cu volumul de muncă depus de avocat.
Cauza s-a soluţionat la al doilea termen de judecată (la primul termen de judecată a fost constatat un viciu de procedură) şi numai pe baza actelor, fără a fi administrată nici o altă probă.
Apare ca justificată aplicarea prevederilor art. 324 alin. (3) C. proc. civ.
În raport de cele reţinute, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., se vor admite recursurile formulate.
În temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ. se va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că reclamanţii vor fi obligaţi la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată către pârâta SC B.O. SA Bucureşti.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 2, Bucureşti.
Admite recursurile declarate de Consiliul Local al sectorului 2 Bucureşti şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 2 Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 679 din 28 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că obligă reclamanţii la plata sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată către pârâta SC B.O. SA Bucureşti.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Obligă recurenţii la plata sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată către intimata SC B.O. SA Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2458/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2473/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
