ICCJ. Decizia nr. 2484/2008. Contencios. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2484/2008
Dosar nr. 10935/3/2007
Şedinţa publică de la 13 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul G.R. a chemat în judecată Camera Deputaţilor, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia la plata diferenţei dintre indemnizaţia acordată la încetarea raportului de serviciu prin pensionare care i se cuvenea în mod legal şi cea plătită, diferenţa fiind în valoare de 18.165 RON, precum şi obligarea la plata daunelor morale în valoare de 5.000 RON.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a lucrat în cadrul Parlamentului României - Camera Deputaţilor până la data de 1 martie 2007 când a fost pensionat, conform dispoziţiilor Legii nr. 7/2006. Potrivit acestui act normativ (Legea nr. 7/2006), arată reclamantul, trebuia să beneficieze de o indemnizaţie egală cu 7 salarii lunare brute ori, pârâta i-a achitat o indemnizaţie mai mică, încălcând dispoziţiile art. 115 din Legea nr. 53/2003 – C. muncii, care stabilesc faptul că „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile precum şi alte adaosuri”.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2543 din 18 octombrie 2007 a respins acţiunea formulată de reclamant ca neîntemeiată, luând totodată act de renunţarea acestuia la judecata capătului de cerere privind daunele morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că indemnizaţia cuvenită reclamantului la data încetării raporturilor de serviciu a fost calculată cu respectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2000, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 10/2007, iar dispoziţiile art. 115 din Legea nr. 53/2003 – C. muncii nu sunt incidente în cauză, având în vedere principiul de drept conform căruia legea specială derogă de la legea generală.
Împotriva acestei sentinţe, considerată netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul G.R., fără a încadra criticile formulate în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006. Consideră că salariul lunar brut cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri, fiind clar definit în art. 155 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii. Arată că atât instanţa de fond cât şi intimata au asimilat fără nici un suport salariul lunar brut cu salariul de bază lunar, fiind astfel prejudiciat cu suma de 18.165 RON (impozabilă).
Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Camera Deputaţilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivare a expus argumentele pentru care la calcularea drepturilor băneşti cuvenite recurentului a avut în vedere salariul de bază lunar iar nu salariul total lunar. Salariul de bază constituie nu numai partea fixă şi principală a salariului, ci şi un element de referinţă în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaţilor, cum ar fi indemnizaţiile sau sporurile.
Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 414/2005 care a statuat că drepturile salariale suplimentare nu constituie drepturi fundamentale consacrate în constituţie, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate.
Intimata mai susţine că recurentului îi sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 24/2000 astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 10/2007, nefiind incident C. muncii, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum şi potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Recurentul-reclamant G.R. a fost angajat al Camerei Deputaţilor, îndeplinind funcţia de expert în cadrul Direcţiei generale pentru dezvoltare - Direcţia pentru urmărirea şi recepţia lucrărilor de investiţii - Biroul diriginţi (poziţia 34 din anexa 24 a statului de funcţii).
Prin Ordinul nr. 145 din 22 februarie 2007, Secretarul General al Camerei Deputaţilor, având în vedere cererea recurentului, precum şi decizia nr. 212936 din data de 13 februarie 2007 a Casei Locale de Pensii sectorul 4, a stabilit că la data de 1 martie 2007, contractul său individual de muncă încetează, în temeiul art. 56 lit. d) din C. muncii, prin pensionare.
Potrivit art. 71 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar: ”Funcţionarii publici parlamentari al căror raport de serviciu a încetat pentru motive neimputabile (...), beneficiază de o indemnizaţie egală cu 7 salarii lunare brute, care se impozitează potrivit legii”.
Recurentului-reclamant i se aplică acest text în temeiul art. 89 alin. (5) raportat la art. 5 alin. (3) din aceeaşi lege, care dispun că beneficiază de indemnizaţia în discuţie şi personalul din structurile Parlamentului pentru care încadrarea în muncă se face prin contract individual de muncă, potrivit C. muncii.
Problema în dispută vizează lămurirea sintagmei „salariu lunar brut”, în condiţiile în care legislaţia relevantă nu o defineşte, iar intimata consideră că este echivalentă cu „salariul de bază lunar brut”.
Astfel, cum O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, în forma în vigoare după modificările aduse prin O.G. nr. 10/2007, care constituie reglementarea specială, nu conţine nici o referire la salariul lunar brut, obiectul reglementării, exprimat sintetic în chiar titlul actului normativ constituindu-l salariul de bază, în mod corect recurentul s-a raportat la definiţia salariului din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii.
Potrivit art. 155 C. muncii „Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri”.
În acelaşi timp, reglementările fiscale cuprinse în art. 55-57 din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., în forma în vigoare la data calculării indemnizaţiei în discuţie de către intimată (data pensionării recurentului, 1 martie 2007) precum şi în pct. 106 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 aprobate prin H.G. nr. 44/2004 stabilesc că venitul brut lunar din salarii reprezintă totalitatea veniturilor realizate într-o lună de o persoană fizică, pe fiecare loc de realizare, indiferent de denumirea acestora sau de forma sub care sunt acordate.
Prin urmare, nu se poate considera că salariul lunar brut este egal cu salariul de bază lunar brut, cel de-al doilea fiind numai o componentă a primului.
În acelaşi sens este, de altfel, şi poziţia exprimată de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse - Direcţia Politici Salariale în adresa din 15 ianuarie 2008 ca răspuns la solicitarea intimatei-pârâte de clarificare a noţiunilor examinate.
Invocarea de către intimată a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 10/2007 nu are nicio relevanţă în cauză întrucât acest text precizează doar că „salariile de bază şi indemnizaţiile sunt brute şi impozabile”. A accepta teza potrivit căreia acest art. ar defini noţiunea de salariu brut înseamnă implicit a considera că toate celelalte sporuri ori indemnizaţii care nu intră în salariul de bază nu sunt impozabile, ceea ce, este în mod evident greşit, reglementările fiscale anterior citate fiind elocvente.
Înalta Curte mai constată că nu există nicio raţiune pentru a asimila cele două noţiuni şi pentru că în cuprinsul Legii nr. 7/2006, care reglementează indemnizaţia în discuţie, legiuitorul le-a folosit alternativ de mai multe ori, dându-le în mod clar semnificaţie diferită [de exemplu în art. 28 alin. (1), art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (3), art. 55 alin. (4), art. 72 alin. (5), art. 80 etc.]
Referitor la Decizia nr. 414/2005 a Curţii Constituţionale, invocată în întâmpinare, se observă că aceasta nu are nicio legătură cu problema dedusă soluţionării prin prezentul recurs. Prin respectiva decizie s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) din O.U.G. nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, stabilindu-se (ca şi în alte decizii anterioare) că „drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituţie, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate”. Or, în speţă, cadrul legal pentru acordarea indemnizaţiei există şi nu se contestă dreptul recurentului, controversa vizând strict interpretarea sintagmei „salariu lunar brut”.
În fine, un ultim argument în sprijinul soluţiei adoptate îl constituie Raportul asupra rezultatelor Comisiei de mediere la proiectul de lege privind statutul funcţionarului public parlamentar (Legea nr. 7/2006), pentru că relevă cu claritate voinţa legiuitorului.
Astfel, textul în discuţie: art. 70 alin. (1) a fost adoptat de Camera Deputaţilor şi de Senat cu un cuprins diferit. Camera Deputaţilor a stabilit ca recompensa să fie determinată „în raport cu salariul de bază avut în luna pensionării, în funcţie de vechimea realizată (...)” în timp ce Senatul a hotărât că „funcţionarii publici parlamentari, eliberaţi din funcţie pentru motive neimputabile, beneficiază de o indemnizaţie egală cu 7 salarii lunare brute, care se impozitează potrivit legii”.
Textul final, propus spre adoptare de Comisia de mediere (în unanimitate) este similar cu cel adoptat de Senat, referindu-se la „7 salarii lunare brute, care se impozitează potrivit legii”.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., pentru motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, modificându-se sentinţa în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei Camera Deputaţilor la plata diferenţei dintre indemnizaţia cuvenită şi cea efectiv plătită, impozitată potrivit legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.R. împotriva sentinţei civile nr. 2543 din 18 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantului G.R. împotriva pârâtei Camera Deputaţilor.
Obligă pârâta Camera Deputaţilor la plata diferenţei dintre indemnizaţia cuvenită (egală cu şapte salarii lunare brute impozabile) şi cea plătită (de 7 salarii lunare de bază).
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2482/2008. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2485/2008. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
