ICCJ. Decizia nr. 2561/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2561/2008
Dosar nr. 341/39/2007
Şedinţa publică de la 19 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3 din 7 ianuarie 2008, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea prin care reclamantul C.G.N. solicita, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, anularea Ordinului din 22 august 2007 emis de Ministrul Internelor şi Reformelor Administrative, prin care s-a dispus sancţionarea sa cu „destituire din poliţie”, suspendarea executării ordinului atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, precum şi a unor daune morale.
Prin aceeaşi sentinţă, instanţa de judecată a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât.
Pentru a pronunţa sentinţa atacată, instanţa de fond a reţinut, cu privire la excepţia inadmisibilităţii, că aceasta este nefondată, întrucât, din întreaga corespondenţă depusă de reclamant la dosar, rezultă că procedura prealabilă a fost îndeplinită.
Cu privire la fondul cauzei, instanţa de judecată a reţinut următoarele:
Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că, prin ordinul contestat, reclamantul a fost sancţionat cu „destituirea din poliţie";, reţinându-se săvârşirea de către acesta a următoarelor abateri disciplinare: comportare necorespunzătoare în serviciu, care a adus atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului unităţii, neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici, încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoririle şi interdicţiile stabilite de lege pentru poliţişti.
Referitor la încălcările procedurale invocate de reclamant, instanţa de fond a reţinut că atât cercetarea prealabilă cât şi aplicarea sancţiunii, după consultarea Consiliului de disciplină, s-au desfăşurat în conformitate cu reglementările legale în vigoare, susţinerile reclamantului în acest sens fiind nefondate.
Astfel, se arată în considerentele hotărârii recurate, faptul că a fost citat sau i s-au comunicat unele acte de procedură la domiciliul şi nu la reşedinţa sa din Şiret nu are relevanţă, câta vreme în Ordinul Ministrului Internelor şi Reformei Administrative nr. 400/2004 această posibilitate este prevăzută în mod alternativ; or, fiind în prezenţa unei nulităţi relative şi constatându-se că reclamantul nu a fost vătămat cu nimic, instanţa a apreciat că nulitatea a fost acoperită prin prezenţa reclamantului şi prin faptul că a luat cunoştinţă de respectivele acte.
Susţinerea reclamantului conform căreia, atât pe timpul cercetării prealabile cât şi în faţa Consiliului de disciplină, nu i s-ar fi asigurat dreptul la apărare este neîntemeiată, reţine instanţa de fond, întrucât, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar, reclamantul nu a dorit în nici un fel să-şi susţină nevinovăţia, să propună probe în apărare, dovedind o totală lipsă de respect faţă de ofiţerul desemnat să efectueze cercetarea prealabilă cât şi faţă de Consiliul de disciplină, prin părăsirea şedinţei de analiză a abaterilor sale disciplinare, după ce în prealabil a proferat expresii jignitoare la adresa membrilor Consiliului. În mai multe rânduri (09 iulie 2007, 13 iulie 2007, 14 iulie 2007, 18 iulie 2007) reclamantul a fost invitat prin înştiinţare scrisă, de către ofiţerul desemnat să efectueze cercetarea prealabilă, să întocmească un raport detaliat pentru lămurirea tuturor aspectelor şi de a aduce probe în apărarea sa dar de fiecare dată acesta a refuzat, având o atitudine sfidătoare, dovadă, în acest sens, fiind procesele-verbale întocmite cu acele ocazii, prezente la dosarul cauzei.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei recurate, deşi art. 52 al Ordinului Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004 nu prevede dreptul de a fi asistat pe timpul cercetării prealabile sau în faţa Consiliului de disciplină de către un apărător având calitatea de avocat, ci doar de către un alt poliţist ales de către cel cercetat sau desemnat de Corpul Naţional al Poliţiştilor, la prezentarea dosarului de cercetare prealabilă reclamantului, la data de 18 iulie 2007, i s-a permis să fie asistat de doamna avocat B.A., iar la şedinţa Consiliului de disciplină reclamantul a fost asistat de un apărător în persoana preşedintelui Biroului Teritorial al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
În ceea ce priveşte motivele invocate de reclamant în legătură cu nulitatea Ordinului contestat, instanţa de judecată a reţinut, de asemenea, că acestea sunt neîntemeiate.
Astfel, se arată în considerentele hotărârii atacate, temeiul legal de sancţionare este indicat corect, întrucât la data respectivă, datorită modificărilor intervenite de la adoptare, la art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002 era prevăzută sancţiunea de „destituire din poliţie” şi nu cea de „amânare a promovării în grade profesionale sau funcţii superioare pe o perioadă de 1-2 ani”, aşa cum, neîntemeiat, invocă reclamantul.
De asemenea, arată instanţa de fond, susţinerea reclamantului privind neindicarea în cuprinsul ordinului atacat a motivelor pentru care i-au fost înlăturate apărările nu pot fi reţinute, întrucât, aşa cum o atestă înscrisurile depuse la dosar, atât pe parcursul cercetării prealabile cât şi în şedinţa Consiliului de disciplină, pe care a părăsit-o înainte de încheierea dezbaterilor, reclamantul nu a propus probe în apărare.
Mai reţine instanţa de fond că lipsa din ordinul contestat a menţiunii cu privire la termenul în care poate fi contestată sancţiunea disciplinară nu l-a vătămat cu nimic pe reclamant, câtă vreme acesta avea cunoştinţă de respectiva prevedere, dovadă fiind faptul că a introdus în termen recursul, respectiv la data de 30 august 2007, sesizând totodată instanţa de judecată. De asemenea, se arată în considerentele sentinţei recurate, în cazul poliţiştilor sunt aplicabile dispoziţiile speciale prevăzute de Ordinul nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administraţiei şi Internelor [art. 62 alin. (2)], lipsa menţiunii privind respectivul termen neputând fi apreciată ca o cauză de nulitate, dacă nu s-a produs o vătămare reclamantului, cu atât mai mult cu cât nimănui nu-i este îngăduit să invoce necunoaşterea legii.
Este neechivoc, arată instanţa de fond, faptul invocat de reclamant, potrivit căruia prevederea amintită - referitoare la obligativitatea menţionării în actul de sancţionare a termenului în care aceasta poate fi contestată - există în cuprinsul art. 35 alin. (2) din H.G. nr. 1210/2003 (act normativ abrogat prin H.G. nr. 1344/2007), însă acest act normativ se referă la actele administrative de aplicare a sancţiunilor administrative celorlalte categorii de funcţionari publici, altele decât funcţionarii publici cu statut special - poliţişti, al căror regim disciplinar este stabilit prin Ordin al Ministrului Internelor şi Reformei Administrative, conform art. 58 alin. (2), art. 60, alin. (1) şi art. 62 pct. 1 din Legea nr. 360/2002, respectiv Ordinul nr. 400/2004, aşa cum reiese şi din titlul actului normativ, care se referă la comisiile de disciplină şi nu la Consiliile de disciplină care se întrunesc să analizeze abaterile disciplinare ale poliţiştilor.
În concluzie, constată prima instanţă, în mod corect pârâtul a stabilit vinovăţia reclamantului, constând în abaterile disciplinare reţinute în sarcina sa, sancţiunea aplicată fiind proporţională cu gravitatea faptei, astfel încât ordinul contestat apare ca fiind legal şi temeinic, neexistând motive pentru anularea acestuia.
De asemenea, prin încheierea din 5 noiembrie 2007, prima instanţă a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamant, prin care solicita suspendarea executării Ordinului din 22 august 2007, contestat în cauză, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, reţinând, în esenţă că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, precum şi a încheierii din 5 noiembrie 2007, considerându-le netemeinice şi nelegale, a declarat recurs reclamantul, invocând prevederile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele critici:
- în timpul cercetării prealabile i-a fost încălcat dreptul la apărare pentru că nu a fost asistat de un avocat ales şi nu s-a aprobat cererea de suspendare a cercetării prealabile până la soluţionarea definitivă a unei cauze penale;
- Dispoziţia de constituire a Consiliului de disciplină din 10 iulie 2007 este nelegală, recurentul-reclamant aflându-se în concediu medical în perioada 9 - 13 iulie 2007;
- Ordinul de destituire nu cuprinde cerinţele obligatorii privind forma sa, potrivit art. 62 alin. (1) din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 400/2004, referitoare la:
- descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
- precizarea prevederilor legale încălcate de poliţist;
- motivele pentru care au fost înlăturate apărările;
- temeiul legal de aplicare a sancţiunii;
- termenul de contestare a sancţiunii;
- instanţa la care poate fi contestat actul de sancţionare.
În ceea ce priveşte încheierea din 5 noiembrie 2007 prin care a fost respinsă cererea de suspendare a executării ordinului atacat, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de fond a dat o soluţie nelegală, condiţiile cerute la art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 fiind îndeplinite, atât în ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat, cât şi în ceea ce priveşte iminenţa producerii unei pagube dificil de reparat ulterior.
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a formulat întâmpinare prin care a susţinut că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, cerând respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
Deşi în cererea de recurs au fost indicate ca temei legal prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., criticile formulate sunt, în esenţă, apărări invocate şi în faţa instanţei de fond, prezentate de această dată ca „a) Motive de nelegalitate privind fondul cauzei” şi, respectiv „b) Motive de nelegalitate privind forma sa”.
Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod temeinic abaterile disciplinare stabilite în sarcina recurentului-reclamant, care la data de 7 iulie 2007, în timpul serviciului la PTF Siret, în jurul orelor 04,50 a.m., a cumpărat mai multe bunuri de la magazinul D.F. din incinta punctului de trecere a frontierei, pe care le-a transportat cu autoturismul de serviciu şi le-a depozitat în autoturismul personal, refuzând şi opunându-se controlului pe care a încercat să-l efectueze superiorul său ierarhic. Cu această ocazie, cât şi în zile ulterioare, recurentul-reclamant a continuat să adreseze cuvinte şi expresii jignitoare şefului inspectoratului, cât şi unor colegi, atât verbal cât şi prin mesaje transmise de pe telefonul mobil.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut în mod temeinic că dreptul la apărate a fost asigurat recurentului-reclamant în condiţiile legale şi ale art. 52 din Ordinul nr. 400/2004, din actele dosarului rezultând că acesta, dimpotrivă, nu a urmărit să-şi susţină nevinovăţia sau să propună probe în apărarea sa, ci a încercat să obstrucţioneze activitatea Consiliului de disciplină, faţă de membrii căruia a adoptat o atitudine sfidătoare şi jignitoare.
În ceea ce priveşte temeiul legal de sancţionare, instanţa de fond a reţinut în mod corect că sancţiunea destituirii din poliţie este prevăzută la art. 58 lit. d) din Legea nr. 360/2002, în forma în vigoare la data comiterii abaterilor disciplinare, astfel că motivarea în drept a actului administrativ atacat este legală.
Referitor la faptul că în actul prin care i-a fost comunicată sancţiunea nu a fost menţionat termenul şi instanţa unde poate fi contestat, instanţa de fond a reţinut, cu alte cuvinte, că este vorba de o nulitate virtuală, or în cauză nu s-a produs vătămarea niciunui drept, actul fiind contestat în termenul legal şi la instanţa competentă.
O critică separată a fost formulată în legătură cu clasificarea ca „secret de serviciu” a ordinului de sancţionare, dar, aşa cum s-a precizat mai sus, actul administrativ de clasificare nu a fost atacat nici direct şi nici pe calea excepţiei de nelegalitate.
Oricum, actul prin care i-a fost comunicată sancţiunea conţine elemente de fapt şi de drept ale ordinului de sancţionare, în raport cu care recurentul-reclamant a avut posibilitatea să-şi formuleze apărările adecvat şi corespunzătoare situaţiei în care s-a aflat.
În concluzie, constatând că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.G.N. împotriva sentinţei nr. 3 din 7 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, precum şi a încheierii din 5 noiembrie 2007, pronunţată de aceeaşi instanţă, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2556/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2562/2008. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
