ICCJ. Decizia nr. 2564/2008. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2564/2008
Dosar nr. 1332/54/2007
Şedinţa publică de la 19 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 25 din 21 ianuarie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC A.C. SRL Craiova, în contradictoriu cu pârâta A.F.M., anulând, în parte, raportul de inspecţie fiscală încheiat la 29 ianuarie 2007, decizia de impunere nr. 1559 din 05 februarie 2007 şi decizia nr. 10 din 19 aprilie 2007, emise de pârâtă, în sensul menţinerii acestora numai pentru sumele de 133.096 RON, reprezentând fond de mediu datorat pe perioada 31 august 2003 - 31 august .2006 şi 142.742 RON, reprezentând majorările aferente.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În perioada 18 septembrie 2006 - 10 ianuarie 2007, A.F.M. a efectuat un control la SC A.C. SRL privind verificarea modului de constituire şi întocmire a declaraţiilor lunare privind obligaţiile de plată la veniturile Fondului pentru Mediu, pe perioada 07 iunie 2002 - 31 august 2006, verificarea modului de calcul şi de virare a veniturilor fondului pentru mediu pe perioada 29 iunie 2001 – 31 august 2006, verificarea modului de organizare şi conducere a evidenţei fiscale şi contabile.
Urmare controlului efectuat, s-a stabilit că, pentru perioada 07 iunie 2002 - 02 octombrie 2003, reclamanta datorează bugetului Fondului pentru Mediu contribuţie de 3% din veniturile încasate de agenţii economici colectori sau valorificatori de deşeuri feroase şi neferoase, în temeiul Legii nr. 293/2002 privind aprobarea O.U.G. nr. 93/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 73/2000, O.U.G. nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, Legii nr. 108/1996, O.G. nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare şi O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
În acelaşi sens s-a stabilit că, pentru perioada 3 octombrie 2003 - 31 august 2006, reclamanta datorează Fondului pentru Mediu contribuţia de 3% din venituri realizate din vânzarea deşeurilor feroase şi neferoase, în temeiul O.U.G. nr. 86/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 73/2000, O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, O.G. nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare şi O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
Astfel, s-au calculat, pentru anul 2002: 131.590 RON - obligaţie, 139.581 RON - dobânzi aferente, 26.562 RON - penalităţi aferente; pentru anul 2003: 538.828 RON - obligaţie, 466.687 RON - dobânzi, 81.253 RON - penalităţi; pentru anul 2004: 600.017 RON - obligaţie, 373.105 RON - dobânzi, 51.328 RON - penalităţi; pentru anul 2005: 63.797 RON - obligaţie, 36.330 RON - dobânzi, 4.170 RON - penalităţi; pentru anul 2006: 37.317 RON - obligaţie, 9.895 RON - dobânzi, 0 RON - penalităţi.
A.F.M. a întocmit, în urma verificării, raportul de inspecţie fiscală din 05 februarie 2007 şi în baza raportului de inspecţie fiscală, s-a emis decizia de impunere nr. 1559 din 05 februarie 2007.
Împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, reclamanta SC A.C. SRL a formulat contestaţia din 05 martie 2007, invocând în principal că a depus declaraţiile lunare prevăzute de legislaţia Fondului pentru Mediu şi a achitat contravaloarea acestora prin virament bancar şi că nu se impune ca societatea să achite sumele nereţinute, reprezentând stopaj la sursă, organul de control având posibilitatea, în funcţie de facturile puse la dispoziţie să recupereze obligaţiile de la societăţile comerciale la care nu s-a oprit 3%.
S-a mai arătat că societatea nu este de acord cu calculele din anexe, pentru că trebuia înscrisă fiecare operaţiune ce genera calcul de obligaţii.
Prin decizia nr. 10 din 19 aprilie 2007, A.F.M. a respins contestaţia formulată, reţinând că societatea reclamantă, în calitate de valorificator de deşeuri metalice feroase şi neferoase şi în conformitate cu dispoziţiile O.U.G. nr. 86/2003, Legii nr. 293/2002, O.U.G. nr. 196/2005 şi Ordinului nr. 578/2006, avea obligaţia de a declara şi vira la bugetul Fondului pentru Mediu o cotă de 3% din veniturile încasate din vânzarea deşeurilor feroase şi neferoase, pentru perioada 7 iunie 2002 – 2 octombrie 2003, obligaţia de a calcula, reţine, declara şi vira la Fondul pentru Mediu contribuţia de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor feroase şi neferoase pentru perioada 2 octombrie 2003 - 28 decembrie 2005 şi 30 decembrie 2005 şi până în prezent.
În considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 96 alin. (3) din O.U.G. nr. 92/2003, inspecţia fiscală se poate extinde pe perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, dacă există indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat şi dacă nu au fost depuse declaraţii fiscale şi nu au fost îndeplinite obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.
Drept urmare, arată instanţa de fond, perioada maximă supusă inspecţiei fiscale este termenul general de prescripţie, susţinerea A.F.M., în sensul că, în speţă, termenul de prescripţie aplicabil obligaţiilor stabilite la Fondul pentru Mediu este cel aplicabil în materia creanţelor bugetare - 5 ani, fiind eronat.
Astfel, Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru Mediu stabileşte expres în art. 2 că acest fond este unul special extrabugetar, care se constituie, se gestionează şi se utilizează, în conformitate cu prevederile legii respective şi a altor dispoziţii legale.
Prin O.U.G. nr. 93/2001, Legea nr. 73/2000 a fost modificată şi completată, prevăzându-se că Fondul pentru Mediu se constituie, se gestionează şi se utilizează, în conformitate cu prevederile legii respective şi a altor dispoziţii legale.
Legea nr. 72/1996, abrogată prin Legea nr. 500/2002, stabileşte cadrul general şi prevederile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice, implicate în procesul bugetar, precizând că dispoziţiile ei se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării şi raportării bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, bugetului trezoreriei statului, bugetelor instituţiilor publice autonome, bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetul fondurilor speciale, după caz, bugetelor instituţiilor publice finanţate din venituri proprii, bugetului fondurilor provenite din credite externe, contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursări, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetului fondurilor externe nerambursate.
În înţelesul legii privind finanţele publice, fondurile speciale sunt venituri publice constituite prin legi speciale, prin care se stabilesc şi destinaţiile acestora (art. 2 pct. 28).
Art. 78 din lege prevede că bugetele fondurilor speciale aprobate prin legi speciale, care se constituie şi se administrează în sfera bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat sunt bugetul fondului pentru asigurările sociale de sănătate şi bugetul asigurările de şomaj.
Reţine instanţa de fond că, din interpretarea coroborată a celor două texte din legea privind finanţele publice, se deduce că Fondul pentru Mediu, caracterizat ca fond special de Legea privind Fondul pentru Mediu nr. 73/2000, nu este un fond special în înţelesul Legii nr. 500/2002.
De asemenea, reţine prima instanţă, din interpretarea textului art. 2 din Legea nr. 73/2000 modificată, coroborat cu textele menţionate mai sus din Legea nr. 500/2002, rezultă că numai constituirea, gestionarea şi utilizarea Fondului pentru Mediu se face în conformitate cu prevederile Legii privind finanţele publice, neputându-se trage în nici un caz concluzia că Fondul pentru Mediu are regimul juridic al fondurilor bugetare.
Că regimul juridic al fondului pentru mediu nu este acelaşi cu cel al fondurilor bugetare, rezultă, apreciază instanţa de fond, şi din O.U.G. nr. 196/2005, act normativ care prevede expres în art. 12 că veniturile la Fondul pentru Mediu urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi al altor sume datorate bugetului general consolidat reglementat de O.G. nr. 92/2003 C. proc. fisc., republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În consecinţă, reţine instanţa de fond, abia de la apariţia O.U.G. nr. 196/2005, Fondul pentru Mediu are acelaşi regim cu fondurile bugetare, până la apariţia ordonanţei regimul fiind diferit.
Prin urmare, se arată în considerentele sentinţei recurate, cu atât mai mult nu se poate trage concluzia că termenul de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii la Fondul pentru Mediu pe perioada 2002 - 30 august 2003 este cel aplicabil creanţelor bugetare, întrucât în lipsa unei prevederi exprese a unui termen special de prescripţie se aplică termenul general.
Mai mult, apreciază prima instanţă, O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, în art. 98, precizează expres termenul de prescripţie de 5 ani a dreptului de a cere executarea silită creanţelor bugetare provenite din impozite, taxe, alte contribuţii, stabilite potrivit legii, precum şi din majorările aferente şi prevede un alt termen de prescripţie, de 3 ani, a dreptului de a cere executarea silită pentru alte creanţe bugetare decât cele indicate la lit. a).
Pentru considerentele reţinute, prima instanţă a apreciat că termenul de prescripţie aplicabil dreptului de a stabili obligaţii la Fondul pentru Mediu, pe perioada 2002 - 30 august 2003, este termenul general de prescripţie de 3 ani, legiuitorul neprevăzând expres vreun termen special, situaţie în care obligaţiile stabilite în sarcina reclamantei au fost menţinute numai în ce priveşte perioada cuprinsă între această din urmă dată (31 august 2003) şi 31 august 2006.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs A.F.M. care a invocat generic prevederile art. 304 C. proc. civ., dar a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a dat o hotărâre fără temei legal, cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale incidente în cauză.
Astfel, raportul de expertiză contabilă este lovit de nulitate, expertul încălcând procedura de convocare a părţilor, astfel că autoritatea s-a aflat în imposibilitate de a participa la activitatea de verificare a actelor contabile.
Autoritatea publică recurentă a mai susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală fiind dată fără temei legal şi cu aplicarea greşită a legii, stabilind că natura juridică a contribuţiei prevăzute de Legea nr. 73/2000 nu ar avea natura unui venit bugetar şi că termenul de prescripţie aplicabil ar fi termenul general prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
De asemenea, a mai susţinut că instanţa de fond a dat o hotărâre cu încălcarea legii, prevederile Decretului nr. 167/1958 nefiind incidente în cauză, nefiind vorba de exercitarea unui drept la acţiune, ci de dreptul organului competent de a stabili obligaţii fiscale într-un anumit interval de timp, în cauză fiind vorba de un raport juridic în materia dreptului fiscal, iar nu în materia dreptului procesual civil.
Societatea comercială intimată a depus concluzii scrise prin care a combătut criticile formulate în cererea de recurs, susţinând că:
- raportul de expertiză nu este lovit de nulitate, recurenta fiind convocată telefonic de expert;
- termenul de prescripţie nu este de 5 ani, cel pentru creanţele bugetare, decât după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1952005, care la art. 12 a prevăzut în mod expres aplicabilitatea prevederilor C. proc. fisc. şi pentru contribuţiile la Fondul pentru Mediu.
Recursul este întemeiat pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.
Aşa cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată mai sus, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că obligaţiile de plată a contribuţiilor prevăzute în Legea nr. 73/2000 privind Fondul de Mediu, în vigoare în perioada supusă controlului, nu are natură bugetară, astfel că termenul de prescripţie aplicabil dreptului de a stabili aceste obligaţii este termenul general de 3 ani (reglementat de Decretul nr. 167/1958), iar nu termenul de 5 ani prevăzut de O.G. nr. 11/1996, O.G. nr. 61/2002 şi de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., ajungând astfel la concluzia că obligaţiile la Fondul pentru Mediu sunt prescrise pentru perioada care depăşeşte cei 3 ani anteriori actului de control.
În cauză, este necontestat că organele competente de control au stabilit prin decizia de impunere nr. 1559/2007 obligaţii suplimentare în sarcina societăţii comerciale reprezentând contribuţia de 3% prevăzută de Legea nr. 73/2000, precum şi accesoriile aferente pentru perioada 7 iunie 2002 – 31 august 2006, în baza raportului de inspecţie fiscală din 5 februarie 2007.
De asemenea, este de necontestat că stabilirea termenului de prescripţiei aplicabil este determinată de natura juridică a contribuţiei de 3% la Fondul pentru Mediu, cât şi de natura juridică a acestui fond.
Potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru Mediu, veniturile Fondului pentru Mediu se constituie, între altele, din cota de 3% din veniturile încasate de agenţii economici colectori sau valorificatori de deşeuri feroase şi neferoase.
Referitor la natura Fondului pentru Mediu, la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 73/2000, modificată prin O.U.G. nr. 93/2001, se precizează că acest fond se gestionează şi se utilizează în conformitate cu prevederile acestei legi şi ale Legii nr. 72/1996 privind finanţele publice, fiind astfel înlăturată formularea anterioară a legii care reţinea că Fondul avea o natură extrabugetară.
Or, prevederile Legii nr. 72/1996 şi ulterior, ale Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice s-au aplicat şi respectiv, se aplică, între altele şi bugetelor fondurilor speciale, precum şi bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii.
Astfel, Fondul pentru Mediu a făcut şi face parte din bugetul general consolidat, veniturile sale având natura unor venituri bugetare în înţelesul dat la art. 2 pct. 42 din Legea nr. 500/2002, fiindu-i aplicabile şi dispoziţiile O.G. nr. 11/1996 şi O.G. nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, iar în prezent prevederile generale ale C. proc. fisc., care au prevăzut în mod constant un termen de 5 ani de prescripţie pentru dreptul organelor fiscale de a stabili obligaţii fiscale în sarcina contribuabililor.
Argumentul instanţei de fond, potrivit căruia dispoziţiile art. 98 lit. b) din O.G. nr. 11/1996 prevăd un termen de prescripţie de 3 ani pentru creanţele bugetare stabilite potrivit Legii nr. 73/2000, este greşit.
Astfel, potrivit art. 98 din O.G. nr. 11/1996 „dreptul de a cere executarea silită a creanţelor bugetare se prescrie după cum urmează: a) în termen de 5 ani de la data naşterii dreptului de a cere executarea silită pentru creanţele bugetare provenind din impozite, taxe, alte contribuţii stabilite potrivit legii, precum şi din majorările aferente; b) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului de a cere executarea silită pentru alte creanţe bugetare decât cele prevăzute la lit. a), precum şi majorările aferente”.
Or, în cauză, este necontestat că obligaţiile în litigiu reprezintă contribuţii stabilite prin Legea nr. 73/2000, la Fondul pentru Mediu, astfel că sunt aplicabile prevederile art. 98 lit. a), care stabileşte termenul de 5 ani între alte creanţe bugetare şi pentru „alte contribuţii stabilite potrivit legii.
În concluzie, soluţia instanţei de fond, care a reţinut că termenul de prescripţie al dreptului organelor A.F.M. de a stabili obligaţii este de 3 ani, este nelegală, astfel că recursul formulat de autoritatea publică va fi admis, iar sentinţa atacată să fie casată.
Rejudecând cauza, potrivit considerentelor de mai sus, acţiunea va fi respinsă, actele administrative fiscale fiind legale şi temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.F.M. împotriva sentinţei nr. 25 din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de reclamanta SC A.C. SRL Craiova.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2562/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2565/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
