ICCJ. Decizia nr. 2565/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2565/2008
Dosar nr. 1868/1/2008
Şedinţa publică de la 19 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 19 februarie 2008, Municipiul Constanţa prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi: S.B., în calitate de ministru al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, M.V., în calitate de secretar general în cadrul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor şi Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, au declarat recurs împotriva sentinţei nr. 874/CA din 17 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, în Dosarul nr. 672/36/2006.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul:
- de a se constata nelegalitatea refuzului Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor de a aviza favorabil investiţia ce face obiectul proiectului „Creşterea atractivităţii turistice a falezei T. –M.” refuz manifestat prin avizul negativ emis de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor sub nr. A din 21 decembrie 2005 şi a răspunsului nefavorabil la plângerea prealabilă, înregistrat sub nr. B din 28 decembrie 2005;
- în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să fie obligat intimatul Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor a emite avizul favorabil cu privire la investiţia ce face obiectul proiectului „Creşterea atractivităţii turistice a falezei T. - M.”.
În motivarea recursului s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond nu s-a preocupat decât de chestiunea subsidiară a realizării drumului de coastă, fără a se avea în vedere esenţa proiectului „consolidarea falezei” care constituie obiectivul principal.
Din acest motiv recurenţii consideră că încadrarea proiectului în limitele legii este greşită.
S-a mai susţinut că instanţa de fond nu a analizat susţinerile recurenţilor în ce priveşte lipsa delimitării fâşiei lată de 50-150 m de la linia ţărmului, la care se face referire prin art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 202/2002, dar şi-a întemeiat considerentele pe existenţa unei asemenea delimitări.
De aceea susţin recurenţii că „în lipsa delimitării benzii litorale”, nicidecum nu se putea vorbi despre realizarea unor construcţii cu caracter definitiv (şi deci interzise) în cadrul acestei porţiuni restricţionate.
Au mai considerat recurenţii că susţinerea instanţei de fond că atâta timp cât nu s-a reuşit modificarea actului normativ restrictiv, nici instanţa nu putea să se pronunţe altfel este o „minimalizare a atribuţiilor puterii judecătoreşti”.
Mai mult prin motivul 4 de recurs, petenţii au solicitat să se constate că proiectul propus de recurenţi nu se încadrează excepţia prevăzută în art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 202/2002, în sensul că nu este indispensabilă securităţii sau serviciilor publice.
Sub acest aspect consolidarea falezei ar determina considerarea proiectului ca indispensabil securităţii publice ca de altfel şi realizarea drumului de coastă.
Cât priveşte dispoziţiile art. 35 din O.U.G. nr. 202/2002 ce arată că: „autorizarea de construire de noi şosele în banda litorală de 50-150 m, paralelă cu linia ţărmului sau în zonele protejate este interzisă”, recurenţii susţin inexistenţa delimitării în acest moment a benzii litorale şi pe de altă parte solicită a se constata că „drumul de coastă” nu se înscrie în prevederile art. 35 din O.U.G. nr. 202/2002.
Mai susţin recurenţii, pe linia art. 49 din O.U.G. nr. 202/2002, că proiectul propus „are caracterul de a fi eligibil pentru a beneficia de o derogare individuală de la măsurile de interdicţie”.
Ministerul Mediului şi Dezvoltării Rurale, a depus la 16 mai 2008 întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei nr. 874/CA din 17 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa ca fiind temeinică şi legală.
Cu privire la „aprecierea greşită a proiectului” susţinută de recurenţi, în sensul că instanţa de fond nu a apreciat aşa zisa „esenţă” a proiectului respectiv consolidarea falezei, intimatul a precizat, enumerând obiectivele proiectului, conform studiului de fezabilitate, aprobat prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanţa că reabilitarea falezei nu este obiectivul esenţial ci unul dintre cele 5 obiective (realizarea Portului Turistic C.M., realizarea şi extinderea Portului Turistic T., realizarea digurilor de apărare, reabilitarea falezei şi redarea acesteia locuitorilor oraşului, realizarea drumului de acces pe faleză, între Portul T. şi M.).
De altfel, a precizat intimatul, conform Studiului de impact al proiectului investiţional comandat şi depus chiar de recurenţi, la capitolul 1.7 „partea principală funcţională a proiectului o reprezintă legătura rutieră între Portul T. şi M. de-a lungul falezei C. - N., asigurată prin realizarea unui drum de acces cu profil de stradă. În realizarea drumului de acces în discuţie se încalcă prevederile legale” susţin intimaţii.
Cât priveşte interdicţia construirii de noi şosele în banda litorală de 50-150 m este o „interdicţie de jure”, instituită în scopul protejării zonei costiere, fiind evident faptul că executarea lucrărilor de construire a şoselei şi ulterior darea ei în funcţiune afectează în mod semnificativ factorii de mediu, atât în perioada de execuţie propriu-zisă, cât şi în perioada de exploatare.
Sub acest aspect intimatul a detaliat că traficul rutier ce va urma să se desfăşoare în zonă, generează zgomot, duce la intensificarea poluării aerului, creşte riscul apariţiei unor poluări accidentale cu hidrocarburi sau alte substanţe periculoase transportate.
Realizarea efectivă a şoselei înseamnă, practic, degajarea de pulberi în atmosferă, depunerea ulterioară a acestora pe sol şi în apă, emisii de la arderea carburanţilor utilajelor de construcţii şi transport, ape uzate tehnologic şi ape menajere din baza de producţie, zgomot la fronturile de lucru şi pe culoarele de transport, aspectul peisagistic generat de şantier în contrast cu peisajul marin specific staţiunilor litorale şi toate acestea în imediata vecinătate a plajei, iar în unele porţiuni chiar în plajă.
Cât priveşte faptul că banda litorală, nu a fost delimitată prin Hotărâre a Guvernului, intimatul a făcut precizarea că Administraţia Naţională Apele Române - Direcţia Apelor D. - Litoral, a început demersurile în acest sens, însă nu au putut fi finalizat deoarece o parte din teren este înregistrat în cartea funciară a Municipiului Constanţa ca fiind proprietate privată a diferite persoane fizice şi persoane juridice, cu toate că, în conformitate cu prevederile Constituţiei, Legii apelor nr. 107/1996 şi Legii nr. 213/1998 acestea fac parte din domeniul public al statului.
S-a mai precizat că deşi recurenţii-reclamanţi susţin că nu se poate stabili cu certitudine că drumul pe care doresc să-l construiască se suprapune pe banda litorală de 50-150 m acest aspect rezultă din:
- studiul de impact comandat de recurenţii-reclamanţi, la capitolul 1.7.2 - Traseul în plan, care prevede în mod clar că o parte importantă din drumul de acces se desfăşoară parţial pe fâşia îngustă de plajă şi parţial în apă”. De altfel cererea recurenţilor-reclamanţi (a precizat intimatul) privind emiterea avizului favorabil, este întemeiată pe prevederile art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 202/2002.
Deci au subliniat intimaţii, chiar reclamanţii, prin solicitarea avizului, au recunoscut faptul că vor să edifice o construcţie definitivă în banda litorală de 50-100 m.
S-a mai menţionat de intimaţi că din studiile efectuate în cauză şi din actele depuse la dosar, în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu se poate acorda derogarea cerută de recurenţi.
Cât priveşte răspunsul Ministerului, s-a precizat că la baza sa a stat un act normativ cu putere de lege - art. 16 şi art. 35 din O.U.G. nr. 202/2002, iar nu acte administrative cum sugerează recurenţii atunci când fac referire la minimalizarea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către instanţă, invocând art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Au mai menţionat intimaţii că modificarea O.U.G. nr. 202/2002 în sensul dorit de recurenţii-reclamanţi s-a soldat cu un eşec, iniţiativa legislativă de modificare a legii în forma propusă de câţiva parlamentari, printre care şi domnul deputat Ş.M., fiind respinsă de Parlament.
Intimaţii au mai precizat că, drumul pe care reclamanţii doresc să-l construiască nu se încadrează în excepţia prevăzută de art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 202/2002, în sensul că investiţia nu este indispensabilă securităţii sau serviciilor publice. Mai mult decât atât, aceasta se încadrează în prevederile art. 35 alin. (1) din acest act normativ, care stipulează faptul că „autorizarea de construire de noi şosele în banda litorală de 50-150 m, paralelă cu linia ţărmului sau în zonele protejate este interzisă.
Intimaţii au menţionat că: Proiectul Creşterea atractivităţii turistice a falezei T. - M. nu poate fi încadrat în prevederile art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 202/2002 întrucât nu numai că nu este indispensabil securităţii dar aşa cum rezultă din studiile de specialitate, dacă ar fi pus în practică, proiectul ar duce la dispariţia unei suprafeţe de 21.095 m2 din plaja aferentă Municipiului Constanţa. Ori s-a menţionat de intimat „nici un proiect care presupune desfiinţarea de plaje nu poate fi considerat că reface şi consolidează faleza”.
Cât priveşte drumul ce urmează a se constitui se face observaţia că în mod neîntemeiat se apelează la dicţionarul limbii române pentru definirea noţiunii de şosea cât timp prin actul normativ este prevăzută expres interpretarea noţiunii [art. 8 lit. c) din O.G. nr. 43/1997].
Hotărârea a fost recurată şi de S.B., Ministrul Mediului la acel moment, care prin întâmpinarea depusă la dosar solicită constatarea că recursul este nul nefiind întemeiat pe drept - art. 302 alin. (1) C. proc. civ.
A mai precizat recurenta că recursul constituie o restrângere a acţiunii principale, doar la ipoteza prevăzută la pct. 2 (subsidiar) din acţiune.
S-a menţionat că în această situaţie, se solicită a se constata că recurenţii-reclamanţi nu au formulat recurs împotriva respingerii capătului 3 din cererea lor principală, motiv pentru care soluţia dată de instanţa de fond asupra capătului 3 de cerere a intrat în puterea lucrului judecat.
Cât priveşte hotărârea atacată, intimata o consideră temeinică şi legală. Menţionează intimata că titulatura proiectului poate induce în eroare, cu privire la finalităţile urmărite prin realizarea proiectului (Creşterea atractivităţii turistice a falezei T. - M.) dar de fapt aceasta are motivarea că se accesează fonduri nerambursabile în cadrul Phare cu destinaţia dezvoltare turism şi deci recurenţii au urmărit inducerea în eroare atât a instituţiilor ce urmau să avizeze proiectul cât şi instanţa.
S-a menţionat că neîncadrarea proiectului în axele de finanţare este cea care a atras neacordarea finanţării şi neacoperirea costurilor proiectului aşa cum rezultă din răspunsul P/2006 al Ministerului Integrării Europene (care avea prin lege competenţă exclusivă de apreciere). Decizia de eliminare a asistenţei tehnice pentru pregătirea acestui proiect s-a fundamentat în principal pe neeligibilitatea proiectului prin POR întrucât nu se încadrează în nici una dintre axele prioritare ale programului.
Se subliniază prin întâmpinarea depusă că proiectul invocat nu are nimic de-a face cu situaţia de excepţie a siguranţei naţionale instituită de art. 2 din O.U.G. nr. 202/2002. Se invocă art. 16 din acelaşi act normativ ce prevede că: în scopul conservării condiţiilor ambientale, se delimitează pe toată lungimea litoralului o fâşie lată de 50-150 m, în care sunt interzise orice fel de construcţii definitive şi art. 35 alin. (1) ce prevăd că „autorizarea de construire de noi şosele în banda litorală de 50-150 m, paralelă cu linia ţărmului sau în zonele protejate este interzisă”.
Cât priveşte refacerea zonelor afectate de eroziune sau inundaţii şi de amenajarea plajelor, autoritatea publică centrală competentă este Guvernul.
Intimata a menţionat că O.U.G. nr. 202/2002 vizează ocrotirea zonei costiere impunând restricţii severe de conservare. Scopul acestei reglementări este complet înfrânt de Proiectul recurenţilor-reclamanţi, care urmăreşte accesul şi racordarea la utilităţi a unor proprietăţi private, deci interese personale, realizarea de şosele pe plajă şi în mare, etc.
Motivarea recurenţilor-reclamanţi că statul nu se ocupă de refacerea zonei costiere este infirmată potrivit probelor administrate de proiectul de refacere a întregii zone costiere de la Marea Neagră.
Intimata a precizat că potrivit art. 8 alin. (1) din O.U.G. nr. 202/2002 „stabilirea regimului de folosire a zonei costiere este un drept exclusiv al Guvernului iar proiectul este plasat în mare, pe plajă deci în cuprinsul zonei costiere.
Cât priveşte derogarea invocată de recurenţii-reclamanţi potrivit art. 61 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă „derogarea se poate face numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază”.
În speţă, derogarea de la prevederile O.U.G. nr. 202/2002 se poate face printr-un act al Parlamentului României.
De precizat că Parlamentul României a respins iniţiativa legislativă de modificare a art. 16 şi 35 din O.U.G. nr. 202/2002 a deputatului A.M., fratele recurentului-reclamant R.M., promovată după introducerea acţiunii.
Intimata a menţionat că la capitolul „Date tehnice ale investiţiei” din Studiul de Fezabilitate al Proiectului se prevede că „suprafaţa totală ocupată definitiv (contrar dispoziţiilor exprese ale art. 16 alin. (1) din O.U.G. nr. 202/2002) de construcţie a drumului şi parcările adiacente este de 138.000 m.p.”.
În privinţa drumului, intimata a mai menţionat că deşi reclamanţii susţin prin acţiune că Proiectul vizează construcţia unui drum tehnologic (provizoriu de şantier) care să permită accesul utilajelor grele pentru consolidarea falezei, în realitate din studiul de fezabilitate rezultă că drumul care urmează a fi realizat este o şosea (cu caracter definitiv) care are drept scop descongestionarea traficului de pe B-dul Mamaia.
Recurenţii au susţinut că au obţinut pe proiect avizul favorabil de la Comitetul Naţional al Zonei Costiere (organismul specializat în materie) dar avizul este de principiu şi condiţionat, sub sancţiunea nulităţii de avizarea definitivă a proiectului şi de obţinerea derogării de la prevederile legale care interzic construirea unor obiective din proiect în banda litorală de 50-150 m.
Din actele cauzei Curtea reţine că prin sentinţa nr. 874/CA din 17 decembrie 2007, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca nefondată contestaţia formulată în contencios administrativ de reclamanţii Municipiul Constanţa prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa, în contradictoriu cu pârâţii S.B. în calitate de Ministru al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, M.V. în calitate de funcţionar al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor şi Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor.
S-a reţinut de Curtea de Apel Constanţa că reclamanţii au solicitat să se constate nulitatea absolută a răspunsului din 28 decembrie 2005 comunicat de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, la plângerea prealabilă înregistrată sub nr. 13911 din 30 noiembrie 2005.
De asemenea s-a precizat că urmare a constatării nulităţii absolute a răspunsului din 28 decembrie 2005, să se constate în temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 că nu s-a răspuns plângerii prealabile şi având în vedere nelegalitatea avizului negativ emis de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. A din 21 octombrie 2005, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să fie obligată intimata să emită aviz favorabil cu privire la investiţia ce face obiectul proiectului „Creşterea atractivităţii turistice a Falezei T. - M..
În subsidiar în situaţia în care nu se va reţine excepţia nulităţii răspunsului se solicită să se constate nelegalitatea refuzului Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor de a aviza favorabil investiţia ce face obiectul proiectului „Creşterea atractivităţii turistice a falezei T. - M. şi în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să fie obligată intimata să emită avizul favorabil cu privire la proiectul în litigiu.
S-a mai solicitat în baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 obligarea numiţilor S.B. şi M.V. la plata de daune de 24.161.309 RON reprezentând contravaloarea în lei a sumei de 6.666.660 euro cu titlu de contribuţie nerambursabilă prin programul Phare.
În baza probelor administrate instanţa de fond a reţinut că prin cererea din 27 septembrie 2005, înregistrată sub nr. X din 29 septembrie 2005 la Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, Primăria Municipiului Constanţa prin Primar a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 202/2002, privind gospodărirea zonei costiere, cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 280/2003, eliberarea avizului favorabil pentru realizarea investiţiei ce face obiectul proiectului „creşterea atractivităţii turistice a falezei T. - M., finanţat în cadrul Programului Phare 2004 - 2005, Coeziune Economică şi Comercială - Proiecte mari de infrastructură regională.
Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor prin adresa din 21 octombrie 2005, a comunicat petenţilor, ca răspuns la cererea din 27 septembrie 2005, avizul negativ, întrucât proiectul nu face obiectul art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 202/2002 aprobată cu modificările prevăzute în Legea nr. 280/2003, apreciindu-se că lucrarea nu este indispensabilă securităţii sau serviciilor publice.
Construcţia, prevăzută în proiect, se încadrează în alin. (1) al art. 35 din O.U.G. nr. 202/2002 pentru care se stipulează clar că „autorizarea de construire de noi şosele în banda litorală de 50-150 m, paralelă cu linia ţărmului sau în zonele protejate este interzisă”.
În atare condiţii s-a răspuns că nu se avizează favorabil investiţia petentei.
Cât priveşte decizia 3851 din 20 septembrie 2005, Comitetul Naţional al Zonei Costiere, a avizat favorabil proiectul sub clauza nulităţii proiectului sus menţionat, cu condiţia „obţinerii derogării de la prevederile legale care limitează construirea unor obiective din proiect, în banda delimitată de linia ţărmului şi distanţa de 50-150 m.
Instanţa de fond a constatat în mod corect că Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor, prin secretarul general M.V., a răspuns petenţilor la plângerea prealabilă împotriva avizului nefavorabil emis de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. A din 21 octombrie 2005. De precizat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că M.V. a avut competenţa materială a răspunde la plângerea prealabilă ce a fost repartizată de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor pentru soluţionare lui M.V. Deci cererea de nulitate este neîntemeiată.
Cu privire la nelegalitatea (susţinută de recurenţii-reclamanţi) a refuzului Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor (nr. A din 21 octombrie 2005) şi a răspunsului nefavorabil la plângerea prealabilă (nr. B din 28 decembrie 2005) în mod corect instanţa de fond a stabilit că acţiunea este neîntemeiată.
Aşa cum a reţinut Curtea de Apel Constanţa, potrivit art. 16 din O.U.G. nr. 202/2002 „în scopul conservării condiţiilor ambientale şi valorii patrimoniale şi peisagistice din zonele situate în apropierea ţărmului, se delimitează pe toată lungimea litoralului o fâşie de teren lată de 100-300 măsuraţi de la linia cea mai înaintată a mării, în funcţie de lăţimea zonei costiere, în care sunt interzise orice fel de construcţii definitive. Această interdicţie se aplică de asemenea construcţiilor provizorii sau transportabile, cu excepţia celor pescăreşti, precum şi a caravanelor sau structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare”.
S-a mai reţinut de instanţa de fond că serviciile indispensabile securităţii sau serviciilor publice pot face excepţie de la prevederile art. 1 în baza unui studiu de impact iar realizarea de construcţii noi pe fâşia de teren delimitată conform prevederilor alin. (1) se va face numai cu avizul prealabil al autorităţii publice centrale pentru turism, al autorităţii publice centrale pentru lucrări publice, transporturi şi locuinţe şi al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi gospodărirea apelor.
Instanţa de fond a reţinut expres că actele administrative contestate (avizul nefavorabil şi răspunsul la plângerea prealabilă) s-au emis în considerarea dispoziţiilor art. 16 şi art. 35 din O.U.G. nr. 202/2002 deci legal.
S-a mai constatat de instanţă că din studiile efectuate în cauză (fezabilitate şi impact) nu rezultă că investiţia pentru care nu s-a obţinut avizul era indispensabilă securităţii sau serviciilor publice.
Hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, actele administrative atacate fiind legale iar nu abuzive cum au susţinut recurenţii-reclamanţi.
În mod neîntemeiat şi necorespunzător pentru proiectul în litigiu se susţine de recurenţi că „de esenţă” este consolidarea falezei. De nicăieri nu rezultă această esenţă ci faptul că fără vreo ierarhizare sunt trecute mai multe obiective în proiectul ce nu a fost avizat, faţă de dispoziţiile legii.
Împrejurarea că nu a fost delimitată fâşia lată de 50-150 m de la linia ţărmului, este nerelevantă, relevante fiind indiciile tehnice ale proiectului (studiul de fezabilitate la Capitolul Descrierea investiţiei) şi care prevăd că „datorită configuraţiei abrupte a falezei următorii 400 m din drumul proiectat se desfăşoară parţial pe fâşia îngustă de plajă şi parţial în apă.
Este neîntemeiată susţinerea recurentei că instanţa de fond a minimalizat atribuţiile puterii judecătoreşti cu referire la art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi care spune că „instanţa este competentă să se pronunţe în afara situaţiilor prevăzute de art. 1 alin. (8) şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţi”.
Se ignoră de recurenţi că instanţa nu se poate pronunţa asupra legalităţii art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 202/2002 ce au stat la baza actelor administrative contestate. Deci nu operaţiunile administrative se au în vedere în cauza dată.
Susţinerea recurenţilor că proiectul propus „întruneşte cerinţele de a fi considerat o construcţie indispensabilă securităţii sau serviciilor publice” nu are nici un temei legal şi nicio reprezentare corectă în realitate. Faptul că recurenţii doresc această etichetă pe proiectul în litigiu („de indispensabil securităţii au serviciilor publice”) nu înseamnă că este şi întemeiată şi corespunzător prevederilor sale în raport de lege.
În mod corect în baza art. 1 alin. (2) şi art. 35 din O.U.G. nr. 202/2002, intimaţii au refuzat avizul solicitat de reclamanţi pentru proiectul prezentat.
Cât priveşte derogarea prevăzută de art. 49 din O.U.G. nr. 202/2002 este apreciată în condiţiile prevăzute de lege de autoritatea care are competenţa a aprecia, în nici un caz recurenţii nu pot cere instanţei de judecată această derogare, ea putându-se face printr-un act al Parlamentului României (printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază).
Hotărârea atacată fiind legală şi temeinică întrucât actele administrative sunt legale, nefiind abuzive aşa cum au pretins reclamanţii, recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii Municipiul Constanţa, prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa împotriva sentinţei nr. 874/CA din 17 decembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenţii să plătească intimatei S.B. suma de 1.118 RON - cheltuieli de judecată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2564/2008. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 257/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
