ICCJ. Decizia nr. 2611/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2611/2008
Dosar nr. 1140/57/2007
Şedinţa publică de la 20 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 27 noiembrie 2006, reclamanta SC M.I. SRL Deva a solicitat, în contradictoriu cu D.G.F.P. Hunedoara, în principal, anularea deciziei nr. 21598 din 20 octombrie 2006 emisă de pârâtă în soluţionarea contestaţiei formulată împotriva deciziei nr. 19141 din 4 august 2006 cu trimiterea contestaţiei spre soluţionare Ministerului Finanţelor Publice, având în vedere valoarea contestată. În subsidiar reclamanta a solicitat ca, în ipoteza în care instanţa va considera că pârâta era competentă să soluţioneze contestaţia, să se dispună anularea celor două decizii şi înlăturarea obligaţiei instituită în sarcina sa prin decizia nr. 19141 din 4 august 2006 şi menţinută prin decizia nr. 21598 din 20 octombrie 2006 de a răspunde în solidar alături de SC F. SRL - C., pentru obligaţiile fiscale ale acesteia în valoare de 1.482.162 RON.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat, pe de o parte, că în raport cu valoarea contestată din decizia nr. 19141 din 4 august 2006 care depăşeşte suma de 5 miliarde lei ROL, D.G.F.P. Hunedoara nu era competentă să soluţioneze contestaţia şi trebuia să o trimită la Ministerul de Finanţe.
Pe de altă parte, reclamanta a arătat că, în opinia societăţii, obligarea sa să răspundă în solidar alături de SC F. SRL - C. pentru obligaţiile fiscale restante ale acesteia nu are absolut nicio justificare legală, neavând nicio contribuţie la crearea sau neplata acestor obligaţii fiscale.
A mai arătat reclamanta că toate apărările sale au fost tratate cu superficialitate şi respinse de către pârâtă, deşi este evident că nu a dobândit halda de zgură de la SC F. SRL, ci de la SC D. SRL, neavând astfel cum să prejudicieze.
Pârâta a formulat întâmpinare, arătând că acţiunea este neîntemeiată atât cu privire la motivul privind competenţa de soluţionare a contestaţiei cât şi cu privire la aspectele privind stabilirea răspunderii solidare pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului SC F. SRL - C. declarat insolvabil.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 199 din 15 decembrie 2006 a anulat acţiunea reclamantei ca netimbrată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 1999 din 13 aprilie 2007, a admis recursul declarat în cauză de SC M.I. SRL Deva, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
La data de 12 noiembrie 2007 (astfel cum rezultă din încheierea şedinţei) reclamanta şi-a precizat acţiunea, dar nu în ceea ce priveşte capetele de cerere, ci doar referitor la motivele acţiunii.
Astfel, reclamanta a arătat că, prin decizia nr. 19.141 din 04 august 2006 pârâta D.G.F.P. Hunedoara a dispus obligarea societăţii în solidar cu debitoarea SC F. SRL - C. la plata obligaţiilor bugetare restante ale acesteia, în cuantum de 1.482.162 RON, în temeiul art. 28 alin. (2) coroborat cu art. 27 lit. a) din C. proc. fisc., motivându-se că a dobândit cu rea-credinţă de la aceasta activul halda de zgură, ceea ce a provocat insolvabilitatea SC F. SRL.
A formulat contestaţie împotriva acestei decizii, solicitând anularea ei şi arătând, în esenţă, că societatea nu are nici o legătură cu starea de insolvabilitate a debitoarei SC F. SRL, în primul rând pentru faptul că nu a cumpărat activul halda de zgură de la SC F. SRL, ci de la SC D. SRL, căreia i-o vânduse SC F. SRL, şi în al doilea rând - pentru că nu sunt îndeplinite în speţă nici celelalte condiţii prevăzute de art. 27 lit. a) din C. proc. fisc. pentru atragerea răspunderii solidare.
În opinia reclamantei, având în vedere valoarea obiectului contestaţiei, D.G.F.P. trebuia să trimită contestaţia spre soluţionare la Ministerul de Finanţe, dar pârâta a procedat ea însăşi la soluţionarea acesteia, emiţând decizia nr. 21598 din 20 octombrie 2006.
În decizie se motivează că pârâta s-a învestit cu soluţionarea contestaţiei în temeiul art. 179 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 republicată potrivit cărora ";contestaţiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluţionează de către organele fiscale emitente";.
Reclamanta a arătat că această autoînvestire a pârâtei cu soluţionarea contestaţiei a fost greşită, deoarece în speţă este vorba de instituirea unei răspunderi solidare a societăţii cu cea a debitoarei principale, respectiv cu cea a SC F. SRL, care priveşte impozite şi taxe, ori solidaritatea atrage aplicarea aceloraşi reguli de competenţă şi în cazul său ca şi în cazul debitoarei principale, şi pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 179 alin. (1) lit. c) din C. proc. fisc. Apreciază deci că se impune anularea deciziei atacate şi trimiterea contestaţiei sale spre soluţionare la Ministerul Finanţelor.
Potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., se poate institui răspunderea solidară cu cea a debitorului declarat insolvent în sarcina ";persoanelor fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, dobândesc în orice mod active de la debitorii care îşi provoacă astfel insolvabilitatea";, ori, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, în mod evident nu sunt îndeplinite aceste condiţii.
În primul rând, a arătat faptul că nu a dobândit de la debitoarea SC F. SRL - C., activul halda de ygură, ci acesta a fost cumpărat de la SC D. SRL Deva, nefiind astfel îndeplinită condiţia esenţială prevăzută de lege, potrivit căreia răspunderea solidară se poate institui doar pentru persoana (fizică sau juridică) care a dobândit active de la debitoarea aflată în insolvenţă.
În al doilea rând, nu a fost dovedită în nici un fel reaua sa credinţă, care nu poate fi prezumată, pentru că reclamanta, pe lângă că nu a cumpărat bunul de la debitoare, a fost de bună- credinţă în cumpărarea acestui bun, pentru care a achitat preţul stipulat în contractul de vânzare- cumpărare. Asupra activului respectiv nu era notată nici o interdicţie de vânzare, nu era în litigiu şi nu exista deci absolut nici un impediment la cumpărarea lui. De asemenea, nu exista pornită din partea autorităţilor fiscale nici o executare silită împotriva SC F. SRL sau SC D. SRL pentru a putea plana bănuiala asupra reclamantei că a cumpărat acest activ pentru a-l sustrage de la executarea silită a creanţelor bugetare.
Simplul fapt că SC F. SRL a vândut acest activ către SC D. SRL cu suma de 100.000.000 ROL, iar aceasta i l-a vândut cu suma de 200.000.000 ROL nu poate constitui dovadă a relei sale credinţe, cât timp nu sunt dovedite şi celelalte condiţii privind scopul urmărit, şi pe care le-a arătat mai sus.
Mai corect ar fi fost ca D.G.F.P. să verifice nu numai cu ce sumă a ieşit acest activ din patrimoniul SC F. SRL, dar să verifice şi cu ce sumă a intrat, pentru că de fapt SC F. SRL nu a achitat nici o sumă de bani pentru halda de zgură, care reprezenta atunci o valoare negativă, preluarea ei presupunea condiţii foarte oneroase de ecologizare, fiind o condiţie pentru cumpărarea activelor SC M. SA - Călan, scoase la licitaţie publică de către lichidatorul judiciar al acesteia.
Nu s-a dovedit în nici un fel că prin vânzarea activului halda de zgură de către SC F. SRL, vânzare care nu s-a făcut către SC M.I. SRL, SC F. SRL şi-ar fi provocat în acest fel starea de insolvabilitate.
Pârâta a arătat că după vânzarea de către SC F. SRL a haldei de zgură, aceasta ar fi intrat în insolvabilitate, motiv pentru care a fost nevoită să introducă împotriva ei la Tribunalul Hunedoara o cerere de lichidare judiciară.
Numai că reclamanta a cumpărat de la SC D. SRL halda de zgură în 19 martie 2004, iar cererea de lichidare judiciară a fost înaintată împotriva SC F. SRL în luna mai a anului 2005. Această cerere de lichidare judiciară a făcut obiectul Dosarului nr. 8094/2005 al Tribunalului Hunedoara, în care s-a pronunţat sentinţa comercială nr. 443/F din 16 noiembrie 2006 prin care s-a deschis procedura, însă debitoarea SC F. SRL a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, iar Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul şi a respins cererea de lichidare judiciară, motivând că la data depunerii cererii de lichidare judiciară de către creditoarea D.G.F.P. Hunedoara, SC F. SRL nu se afla în încetare de plăţi.
Nu exista deci nici o justificare pentru organele fiscale să susţină că prin vânzarea haldei de zgură SC F. SRL şi-ar fi creat o stare de insolvabilitate.
În fine, reclamanta a mai menţionat că în luna septembrie a acestui an SC F. SRL a depus la Tribunalul Hunedoara o cerere pentru a fi suspusă dispoziţiilor Legii nr. 85/2006, situaţie în care recuperarea debitelor fiscale ale acestei debitoare se va face potrivit procedurii acestei legi.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile O.G. nr. 92/2003 republicată şi cele ale Legii nr. 554/2004.
Pârâta a formulat o nouă întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca nefondată.
Rejudecând pricina în fond după casare, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2/F/CA/2008 din 14 ianuarie 2008, a respins ca nefondată acţiunea reclamantei.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, pe de o parte, că faţă de prevederile art. 179 alin. (2) C. proc. fisc. şi Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 519/2003 pârâta era competentă să soluţioneze contestaţia reclamantei.
Pe de altă parte, instanţa de fond a apreciat acţiunea ca fiind neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 27 din O.G. nr. 92/2003 republicată „Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului Cod răspund solidar cu acesta următoarele persoane: a) persoanele fizice sau juridice care, în cei trei ani anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea credinţă, dobândesc în orice mod active de la debitorii care îşi provoacă astfel insolvabilitatea”.
Debitoarea SC F. SRL - C. a achiziţionat activul halda de zgură în luna iulie 2000 şi l-a înstrăinat în baza contractului de vânzare-cumpărare din 9 martie 2004 către SC D. SRL Deva cu preţul de 100.000.000 ROL. SC D. SRL Deva la rândul său a vândut activul către SC M.I. SRL Deva cu preţul de 200.000.000 ROL, conform contractului din 16 martie 2004. Apoi, în data de 19 martie 2004 SC M.I. Deva a vândut acelaşi activ către SC I. SA Deva cu preţul de 1.000.000 dolari SUA în echivalent lei la cursul BNR de la data plăţii, la care s-a adăugat şi TVA.
SC F. SRL a dobândit definitiv dreptul de proprietate asupra activului halda de zgură - C. amplasat pe terenul înscris în CF nr. X - C., conform sentinţei civile nr. 2020/CA/2002 a Tribunalului Hunedoara, prin care s-a constatat acest drept. Deşi de la această dată SC F. SRL putea să valorifice bunul, potrivit obiectului său de activitate, la un preţ care să-i asigure solvabilitatea şi posibilitatea de a-şi achita astfel datoriile bugetare pe care le avea, totuşi debitoarea nu a procedat în acest mod, ci a supus activul unor înstrăinări succesive, la preţ infim faţă de valoarea acestuia, cu scopul vădit de a nu se regăsi în patrimoniul său şi a nu putea fi urmărit în vederea recuperării creanţelor faţă de bugetul general. Astfel, la data înstrăinării acestui activ, debitoarea avea obligaţii restante faţă de bugetul general consolidat de 405.520 RON, iar după data înstrăinării activului nu a mai achitat nimic în contul obligaţiilor bugetare.
Adevărata valoare a activului „halda de zgură"; a fost obţinută pe activul respectiv după doar 10 zile de la ieşirea din patrimoniul debitoarei SC F. SRL - C., beneficiară a preţului real fiind SC M.I. SRL.
Din rapoartele de inspecţie fiscală încheiate de activitatea de control financiar fiscal din cadrul D.G.F.P. Hunedoara reiese că debitoarea SC F. SRL - C. avea ca administrator pe Ş.A. iar ca asociaţi pe Ş.A. şi Ş.T., în timp ce societatea cumpărătoare SC D. SRL avea ca asociat cu cotă de 95% participare la beneficii pe Ş.S.P. - fiul asociaţilor de la SC F. SRL, iar SC M.I. SRL care a dobândit bunul de la SC D. SRL avea ca administrator şi asociat cu 50% din capitalul social pe acelaşi Ş.S.P.
Reaua-credinţă a reclamantei rezultă tocmai din această înlănţuire de vânzări, cumpărări şi revânzări între societăţi având ca administratori sau asociaţi membri ai aceleiaşi familii, într-un interval foarte scurt de timp de câteva zile, tocmai cu scopul de a eluda dispoziţiile art. 27 şi 28 C. proc. fisc. Deşi într-un mod indirect, reclamanta a dobândit activul de la debitoare, iar debitoarea şi-a provocat insolvabilitatea prin înstrăinarea activului la un preţ derizoriu, aşa încât Curtea constată ca fiind îndeplinite condiţiile art. 27 C. proc. fisc. pentru atragerea răspunderii solidare a reclamantei contestatoare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC M.I. SRL Deva, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine, pe de o parte, că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 179 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 republicată, iar nu cele ale art. 179 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, arătând că în opinia sa nu pârâta era competentă să-i soluţioneze contestaţia, ci Ministerul Finanţelor.
Pe de altă parte, recurenta-reclamantă susţine că şi pe fondul cauzei sentinţa atacată este greşită, reţinându-se eronat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile art. 28 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 27 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. pentru atragerea răspunderii sale solidare alături de SC F. SRL, pentru obligaţiile fiscale ale acesteia din urmă.
Totodată, arată recurenta, instanţa de fond nu a ţinut cont de apărările formulate şi în plus, a reţinut reaua sa credinţă deşi la data la care a dobândit imobilul în litigiu în CF nu era notată asupra acesteia nicio interdicţie de înstrăinare sau grevare, nicio acţiune şi nicio somaţie de executare şi mai mult, a dobândit halda de la SC D. SRL care nu avea nici un fel de probleme fiscale la data respectivă (iar nu de la SC F. SRL).
De altfel, arată recurenta, nici SC F. SRL nu avea la data la care şi-a vândut halda de zgură nici o executare silită împotriva sa pentru a se putea susţine că a vândut acest activ pentru a-l sustrage de la executarea obligaţiilor sale fiscale.
Recurenta mai susţine că nu s-a făcut nicio dovadă în sensul că SC F. şi-ar fi provocat insolvabilitatea prin vânzarea haldei de zgură, aşa cum, în mod greşit, a apreciat instanţa de fond.
În primul rând halda de zgură a fost vândută de SC F. SRL peste valoarea ei de inventar şi în mod evident, peste valoarea ei de achiziţie, deci nu se poate pretinde că prin această vânzare SC F. SRL şi-ar fi diminuat patrimoniul.
În al doilea rând, instanţa de fond nu a făcut absolut nici o referire la decizia nr. 172 din 14 februarie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, depusă la dosar, prin care a fost modificată sentinţa civilă nr. 443 din 16 noiembrie 2006 a Tribunalului Hunedoara de deschidere a procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 împotriva debitoarei SC F. SRL, la cererea Administraţiei Finanţelor Publice C. şi D.G.F.P. Hunedoara, pentru aceleaşi obligaţii fiscale în legătură cu care s-a dispus şi antrenarea răspunderii sale solidare, respectiv împotriva ei, modificarea făcându-se în sensul respingerii cererii creditoarelor şi admiterii contestaţiei SC F. SRL.
Recurenta a cumpărat halda de zgură în 19 martie 2004 şi cererea la Legea nr. 64/1995 a fost introdusă de D.G.F.P. împotriva SC F. SRL în mai 2005, iar Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunţat prin decizia nr. 172 din 14 februarie 2007 în sensul că SC F. SRL nu era în stare de insolvabilitate.
Cum procesul-verbal de declarare a insolvabilităţii a fost comunicat cu SC F. SRL după ce împotriva ei se formulase cererea de lichidare judiciară în Dosarul nr. 8094/2005 al Tribunalului Hunedoara, aceasta nu a mai atacat procesul-verbal de insolvabilitate deoarece formulase contestaţie în Dosarul nr. 8094/2005 al Tribunalului Hunedoara.
Recurenta consideră că între procesul-verbal de insolvabilitate al finanţelor şi decizia irevocabilă a Curţii de Apel Alba Iulia, trebuia să aibă mai multă putere în faţa instanţei de fond această din urmă decizie, care a fost însă total trecută sub tăcere.
În fine, arată recurenta, nici faptul că între asociaţii SC F. SRL şi administratorul SC M.I. SRL există o legătură de rudenie nu poate fi reţinut ca un argument al relei credinţe a acestora, aşa cum în mod greşit, a procedat instanţa de fond.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi apărările formulate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Referitor la primul motiv de recurs cu privire la competenţa soluţionării contestaţiei, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat.
Aceasta întrucât, potrivit art. 179 alin. (1) pct. c) din O.G. nr. 92/2003, republicată, (în prezent art. 209 alin. (1) lit. b) privind C. proc. fisc.) „Contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum şi a titlurilor de creanţă privind datoria vamală se soluţionează după cum urmează: (...) contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesoriile acestora, al căror cuantum este de 500.000 RON sau mai mare, precum şi cele formulate împotriva actelor emise de organe centrale se soluţionează de către organe competente de soluţionare constituite la nivel central";. Însă potrivit art. 179 alin. (2) din acelaşi act normativ [în prezent art. 209 alin. (2)]: „Contestaţiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluţionează de către organele fiscale emitente";. În conformitate cu pct. 5.2 din Instrucţiunile pentru aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003, republicată, aprobate prin Ordinul nr. 519/2005: ";alte acte administrative fiscale pot fi: dispoziţia de măsuri, decizia privind stabilirea răspunderii reglementată de art. 28 C. proc. fisc., republicat, notele de compensare, înştiinţări de plată, procesul-verbal privind calculul dobânzilor cuvenite contribuabilului etc.";. De asemenea la pct. 5.1 din aceleaşi Instrucţiuni se arată că ";actele administrativ fiscale care intră în competenţa de soluţionare a organelor specializate prevăzute la art. 178 alin. (1) C. proc. fisc., republicat, (în prezent art. 209 alin. (1) după ultima republicare) sunt cele prevăzute expres şi limitativ de lege";. Prin urmare decizia nr. 19.141 din 04 august 2006 (Dosar nr. 3497/57/2006), fiind încadrată după cum s-a arătat mai sus în categoria „altor acte administrativ fiscale";, competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva acesteia i-a revenit intimatei-pârâte D.G.F.P. Hunedoara conform art. 179 alin. (2) (în prezent art. 209 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, republicată) coroborat cu pct. 5.2 din Instrucţiunile pentru aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003, republicată, aprobate prin Ordinul nr. 519/2005.
Cu privire însă la motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate.
Într-adevăr, potrivit art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, republicată (text de lege care se afla în vigoare şi la data achiziţionării activului de zgură - martie 2004): pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului Cod răspund solidar cu acesta următoarele persoane: a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, dobândesc în orice mod active de la debitorii care îşi provoacă astfel insolvabilitatea.
Numai că, în cauză, Înalta Curte constată mai întâi că este dovedit fără putere de tăgadă că activul în discuţie nu a fost dobândit de recurenta-reclamantă de la SC F. SRL - C., ci de la SC D. SRL, fapt recunoscut de autorităţile fiscale şi reţinut şi de instanţa de fond în baza contractului de vânzare-cumpărare (Dosar nr. 3497/57/2006).
Prin urmare, cum între SC M.I. SRL şi SC F. SRL nu a existat nici un raport juridic privind halda de zgură, este exclusă instituirea unei răspunderi solidare a recurentei-reclamante pentru obligaţiile fiscale ale SC F. SRL.
Totodată, Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de instanţa de fond, că reaua-credinţă trebuie dovedită, iar nu prezumată, ceea ce în cauză nu s-a realizat, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, CF nr. X - C., data dobândirii imobilului precum şi situaţia fiscală a societăţii vânzătoare (SC D. SRL).
În plus, Înalta Curte reţine că halda de zgură a fost cumpărată de recurenta-pârâtă în martie 2004, cererea formulată de D.G.F.P. Hunedoara împotriva SC F. în baza Legii nr. 64/1995 a fost înregistrată în mai 2005, iar Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 172 din 14 februarie 2007 a admis recursul SC F. SRL - C. împotriva sentinţei nr. 443 din 16 noiembrie 2006 pronunţată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Hunedoara - desemnat în procedura executării silite concursuale a societăţii şi a modificat sentinţa atacată în sensul că s-a respins cererea formulată de şeful Administraţiei Finanţelor Publice C. însuşită de D.G.F.P. Hunedoara având ca obiect deschiderea procedurii executării silite a pârâtei SC F. SRL - C.. În considerentele deciziei irevocabile s-a reţinut textual că „procesele purtate între părţi evocate de intimata D.G.F.P. Hunedoara confirmă inexistenţa unei creanţe certe, la 26 mai 2005, data învestirii instanţei cu cererea de deschidere a procedurii executării silite concursuale faţă de pârâta SC F. SRL - C. şi că cererea formulată de şeful Administraţiei Finanţelor Publice C. şi însuşită de D.G.F.P. Hunedoara nu îndeplineşte cerinţele imperative ale Legii nr. 64/1995.
Prin urmare, în aceste condiţii Înalta Curte constată că în mod greşit prin actele administrativ-fiscale a fost antrenată răspunderea solidară a recurentei-reclamante pentru obligaţiile de plată ale SC F. SRL - C., contrar celor reţinute de instanţa de fond.
În consecinţă, se va admite recursul, se va casa sentinţa atacată şi rejudecând pricina se va admite acţiunea reclamantei şi se vor anula deciziile nr. 21598 din 20 octombrie 2006 şi nr. 19141 din 4 august 2006 emise de pârâta D.G.F.P. Hunedoara pentru considerentele de fapt şi de drept arătate în cele ce preced, în baza dispoziţiilor art. 312 şi art. 314 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC M.I. SRL Deva împotriva sentinţei nr. 2/F/CA din 14 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond admite acţiunea reclamantei.
Anulează decizia nr. 21598 din 20 octombrie 2006 emisă de D.G.F.P. Hunedoara, precum şi decizia nr. 19141 din 4 august 2006 emisă de aceeaşi autoritate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2610/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2613/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
