ICCJ. Decizia nr. 2614/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2614/2008
Dosar nr. 3482/2/2007
Şedinţa publică de la 24 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul Sindicatul Poliţiştilor din România „D.” a chemat în judecată Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Guvernul României, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii să dispună anularea următoarelor acte administrative: Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 265/2002, Ordinul comun Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Ministerul Administraţiei şi Internelor, emis în aplicarea Legii nr. 364/2004, Regulamentele de organizare şi funcţionare a structurilor organizatorice din aparatul central al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspectoratului General al Poliţiei Române, emis în aplicarea art. 16 alin. (2) din Legea nr. 218/2002, Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 264 din 10 iunie 2004, Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 1504 din 17 noiembrie 2006, Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 533 din 01 martie 2005, Ordinul Ministrului Internelor şi Reformei Administrative prin care s-a aprobat Ghidul carierei personalului din Ministrului Administraţiei şi Internelor, Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 190 din 22 aprilie 2004, Ordinul Ministrului Administraţiei Internelor nr. 214/2004, Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 01410 din 17 septembrie 2006, Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 458 din 26 mai 2003, Ordinul Ministrului Internelor şi Reformei Administrative nr. 600/2005, Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 533/2003 şi Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 319 din 19 februarie 2002 şi publicarea hotărârii judecătoreşti de anulare a ordinelor atacate, la data rămânerii ei definitive şi irevocabile, în M. Of. al României, Partea I.
De asemenea, s-a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005 şi a Ordinului comun al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Ministerul Administraţiei şi Internelor înregistrat la Ministerul Administraţiei şi Internelor sub nr. 121/2004 şi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie sub nr. 10/2004.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că actele a căror anulare o solicită, au fost adoptate şi modificate în perioada 2002 - 2007, nu au fost publicate în M. Of. al României şi au fost puse în aplicarea imediat după emitere, deşi nu au intrat în vigoare în condiţiile art. 10 şi 11 din Legea nr. 24/2000.
A mai arătat, reclamantul, că prin adresa din 13 martie 2007 a solicitat pârâtului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative publicarea ordinelor în M. Of. sau, în caz contrar, revocarea acestora, însă prin adresa de răspuns din 2 aprilie 2007 pârâtul a refuzat soluţionarea favorabilă a cererii sale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2891 din 15 noiembrie 2007 a respins excepţiile de nelegalitate invocate de reclamantul Sindicatul Poliţiştilor din România „D.”, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi în consecinţă a respins acţiunea reclamantului ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune în contencios administrativ, având ca obiect anularea unor ordine şi instrucţiuni, fără a se încadra însă în acţiunile prevăzute de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 54/2003, a sindicatelor care să poată fi promovate de organizaţia sindicală, în lipsa unui mandat expres din partea membrilor acesteia.
Privitor la excepţia de nelegalitate a prevederilor art. 35 alin. (3) din H.G. nr. 50/2005, instanţa a reţinut că dispoziţiile criticate sunt în concordanţă cu prevederile art. 10 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 24/2000 care exceptează de la regimul de publicare în M. Of., actele normative clasificate, potrivit legii.
Cât priveşte excepţia de nelegalitate care vizează Ordinul comun al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Ministerul Administraţiei şi Internelor, s-a reţinut ca acesta a fost emis în temeiul art. 28 alin. (3) şi art. 40 alin. (3) din Legea nr. 92/1999, dispoziţii abrogate prin Legea nr. 304/2004 care nu afectează însă legalitatea ordinului, deoarece aceasta este examinată în raport de cadrul legal existent la momentul adoptării actului administrativ contestat.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Sindicatul Poliţiştilor din România „D.” care a susţinut că hotărârea este nelegală, astfel că se impune casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Inserând în cuprinsul motivelor de recurs dezvoltate pasaje numeroase din cuprinsul cererii de chemare în judecată, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a reţinut temeinicia excepţiei lipsei calităţii procesuale active a Sindicatului „D.”, invocată de pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi a respins acţiunea pe acest considerent, dată fiind calitatea în proces a sindicatului, de reprezentant al reclamanţilor şi nu de reclamant, în temeiul art. 28 din Legea nr. 54/2003, arătarea persoanelor care sunt membri de sindicat s-a făcut explicit iar datele lor de identitate au fost trecute în tabelul anexă la cererea de chemare în judecată.
S-a mai indicat de către recurent că în mod greşit a constatat instanţa că acţiunea în anularea ordinelor arătate, introdusă de sindicat pentru membri săi nu vizează apărarea drepturilor membrilor ce decurg din legislaţia muncii sau din celelalte reglementări privind raporturile de serviciu, arătarea completă a titlului fiecărui act, făcând dovada că toate ordinele atacate reglementează raporturile de serviciu ale poliţistului.
În fine, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de fond nu a făcut decât să îşi însuşească fără rezerve motivarea şi excepţia invocată de intimatul-pârât Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, fără a lua în considerare vătămările aduse interesului profesional al membrilor sindicatului, vătămări ce au fost din nou menţionate, astfel cum pe larg au fost prezentate şi în acţiunea de chemare în judecată.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului în raport de probele administrate, de prevederile legale incidente şi faţă de motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant, ce pot fi circumscrise motivului legal de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în lipsa indicării temeiului legal în chiar cererea şi motivele de recurs, Înalta Curte reţine că nu subzistă în cauză motive care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
Potrivit art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractelor colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi. În exercitarea atribuţiilor astfel prevăzute, organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiunea în justiţie în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. În fine, textul legal citat prevede în ultimul alin. că acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată.
Raportat la această prevedere legală, şi faţă de conţinutul acţiunii recurentului-reclamant, Înalta Curte reţine că nu pot fi primite criticile din recurs, interpretarea dată precum şi modalitatea de soluţionare de către instanţă a excepţiei lipsei calităţii procesuale active fiind corecte şi în conformitate cu textele de lege incidente.
Acţiunea reclamantului-recurent promovată, astfel cum rezultă din partea introductivă, în numele membrilor de sindicat, respectiv poliţişti, funcţionari publici şi personal civil contractual, în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 54/2003, are ca obiect constatarea nelegalităţii şi anularea unui număr de 16 ordine emise în principal de Ministrul Administraţiei şi Internelor şi regulamente de organizare şi funcţionare a mai multor unităţi, din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, unele fiind emise în comun cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Această acţiune are în mod evident natura unei acţiuni în contencios administrativ ce tinde la anularea unor acte administrative cu caracter normativ ce vizează cu titlu de exemplu, printre altele, organizarea activităţii de cercetare penală în cadrul poliţiei şi poliţiei de frontieră, organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, cercetarea penală a personalului din structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor informative de către Poliţia Română, Poliţia de Frontieră şi Autoritatea pentru Străini.
Interpretând per a contrario textul de lege ce acordă unui sindicat dreptul de a se adresa instanţei pentru apărarea drepturilor membrilor săi, rezultă cu evidenţă că numai în cazul cererilor ce vizează apărarea drepturilor derivând din legislaţia muncii, contracte colective şi individuale de muncă, o organizaţie sindicală poate promova o acţiune în justiţie, fără un mandat expres din partea fiecărui membru al respectivei organizaţii sindicale.
În cazul de faţă însă, nu este vorba despre apărarea unor astfel de drepturi, derivând din contractele de muncă şi din legislaţia muncii în general, actele normative contestate, având un cu totul alt domeniu de reglementare după cum chiar titulatura lor, mai sus prezentată, o evidenţiază.
Totodată nu există, după cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în cauză dovada acordării mandatului expres de către fiecare membru al organizaţiei sindicale.
Tabelul nominal aflat la dosar cuprinde numai numele şi CNP-ul membrilor ce se presupune că fac parte din sindicatul „D.”, fără semnături, fiind de altfel anexat nu cererii de chemare în judecată ci unei petiţii adresată de acelaşi sindicat reclamant altor autorităţi ale statului.
În sensul legii procesual civile, art. 82 şi 83 C. proc. civ., în cazul unei cereri făcute prin mandatar, cum susţine recurentul, că a avut calitatea de reprezentant nu de reclamant, trebuie alăturate şi procurile în original sau în copie legalizată, ceea ce potrivit Legii nr. 54/2003, semnifică mandatul expres acordat pentru promovarea unei acţiuni având un alt obiect decât cel vizând apărarea şi protejarea drepturilor derivând din legislaţia muncii.
Cum o astfel de formalitate legală nu a fost îndeplinită în cauză, neexistând nici un mandat expres acordat reclamantului sindicatul „D.”, instanţa de fond cu deplin temei a respins acţiunea de faţă introdusă de o persoană ce nu şi-a putut justifica şi legitima îndreptăţirea de a promova acţiunea de faţă.
Faţă de cele arătate, rezultă că toate criticile recurentului vizând acest aspect sunt neîntemeiate, celelalte critici vizând neexaminarea de către instanţa de fond a vătămărilor produse şi a drepturilor încălcate membrilor de sindicat prin nepublicarea actelor atacate, nu se impun a mai fi examinate faţă de modalitatea în care a fost soluţionată acţiunea în faţa instanţei de fond, pe cale de excepţie, fără cercetarea altor aspecte referitoare la temeinicia cererii.
În consecinţă, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Sindicatul Poliţiştilor din România „D.” împotriva sentinţei civile nr. 2891 din 15 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2613/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2618/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
