ICCJ. Decizia nr. 2626/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2626/2008
Dosar nr. 2172/36/2007
Şedinţa publică de la 24 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC R. SA a chemat în judecată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii să dispună anularea Ordinului nr. 92 din 16 februarie 2007, pentru aprobarea Normei privind unele măsuri de informare a consumatorilor persoane fizice, de către operatorii economici prestatori de servicii în cadrul contractelor preformulate folosite de către aceştia, act administrativ emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.
În subsidiar reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor sub sancţiunea plăţii unei penalităţi de 1.500 RON pe fiecare zi de întârziere, la modificarea Ordinului nr. 92 din 16 februarie 2007, în sensul includerii în cuprinsul actului administrativ a unei dispoziţii care să statueze că prevederile ordinului nu sunt aplicabile serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că modalitatea concretă de exercitare a dreptului la informare reglementată prin Ordinul nr. 92/2007, contravine procedurilor impuse de legile adoptate în materia organizării şi funcţionării serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare şi îi vatămă drepturile şi interesele prin crearea unor întârzieri nejustificate în ceea ce priveşte luarea unor măsuri în timpul executării contractelor.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 64/CA din 18 ianuarie 2008 a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că argumentul reclamantei potrivit cu care Ordinul nr. 92/2007, emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, nu este aplicabil sferei ei de activitate, este nefondat deoarece, pe de o parte, acesta a fost emis în ideea de a pune în practică prevederile generale privind protecţia consumatorilor, iar pe de altă parte pentru a statua un echilibru între consumator şi operatorul economic, raport în care consumatorul era în mod vădit în poziţie dezavantajoasă.
Referitor la argumentul că în materia dedusă judecăţii ar fi incidente prevederile Legilor nr. 4/1981, 326/2001, 241/2006, 51/2006 şi Ordinul MLPAT nr. 29/N/1993 instanţa de fond a reţinut că nici acesta nu este fondat, deoarece aceste acte normative reglementează, printre altele, stabilirea cadrului unitar privind înfiinţarea, organizarea, monitorizarea, contorizarea apei, şi a energiei termice ş.a în timp ce în cauză suntem în prezenţa unei relaţii speciale între consumator şi operatorul economic, reglementată în mod distinct din punct de vedere legal, actele normative din cele două materii completându-se reciproc.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs SC R. SA Constanţa, susţinând în esenţă, în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., că Ordinul nr. 92/2007 prin care s-a aprobat Norma privind unele măsuri de informare a consumatorilor, persoane fizice, de către operatorii economici prestatori de servicii în cadrul contractelor preformulate utilizate de aceştia, nu este aplicabil sferei sale de activitate deoarece acest act administrativ se referă strict la contractele preformulate, în care consumatorii nu au posibilitatea de a interveni asupra clauzelor contractuale, putând doar să le accepte sau nu.
Recurenta-reclamantă a mai arătat că Ordinul nr. 92/2007 contravine procedurilor impuse de legile serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare, contractul de branşare/racordare şi utilizare a acestui tip de serviciu neavând un caracter preformulat întrucât acest contract este reglementat legal, legile speciale incidente, expres menţionate fiind,
(i) Legea nr. 4/1991, a gospodăriei comunale,
(ii)Legea nr. 326/2001, privind serviciile publice de gospodărie comunală,
(iii)Legea nr. 241/2006, a serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare,
(iv)Legea nr. 51/2006, privind serviciile comunitare de utilităţi publice (a abrogat Legea nr. 326/2001).
În fine, s-a mai arătat că Ordinul nr. 92/2007 deşi are o forţă juridică inferioară, contravine Legilor nr. 241/2006 şi nr. 51/2006, fiind de altfel nejustificată, în opinia recurentei, aprecierea instanţei de fond în sensul că Ordinul nr. 92/2007 a fost emis în ideea de-a pune în practică prevederile generale privind protecţia consumatorului şi pentru a statua un echilibru între consumator şi operatorul economic.
Prin notele scrise depuse la dosar, recurenta-reclamantă a reiterat susţinerile prezentate prin motivele de recurs, reafirmând că în ceea ce priveşte contractele încheiate cu persoanele fizice sau juridice, beneficiare ale prestărilor de servicii de alimentare cu apă sau de canalizare, condiţiile privind cantitatea şi calitatea apelor furnizate sau evacuate precum şi măsurile ce se aplică potrivit legii în cazul nerespectării acestor condiţii, nu sunt clauze contractuale obligatorii, pe care părţile nu le pot negocia, ci sunt obligaţii legale, valabile, indiferent de modul de formulare a clauzelor inserate în contract. Aşa fiind, părţile contractante au posibilitate de a negocia şi de a stabili orice alte clauze, cu condiţia respectării obligaţiilor legale, derivate din cuprinsul legilor speciale amintite.
Recurenta a ataşat şi în dosarul de recurs un model de contract de branşare/racordare şi utilizare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare faţă de motivele de recurs, solicitând respingerea recursului reclamantei ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei legale pronunţate de instanţa de fond.
În esenţă, intimata-pârâtă a arătat că emiterea Ordinului nr. 92/2007 a tins la asigurarea unui cadru special în ceea ce priveşte informarea consumatorilor, în condiţiile în care sunt utilizate contractele preformulate şi s-a urmărit asigurarea unui echilibru între consumator şi operatorul economic. A mai precizat intimata că în chiar cuprinsul acţiunii sale de chemare în judecată, reclamanta-recurentă a arătat că furnizarea serviciilor sale se realizează în cadrul unui raport contractual de adeziune, ceea ce înseamnă că respectivul contract este redactat în întregime, sau aproape în întregime, de către operatorul economic prestator de servicii, ceea ce înseamnă că un altfel de contract intră sub incidenţa Ordinului în discuţie.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând actele şi lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., şi faţă de criticile recurentei-reclamante ce pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar şi de apărările intimatei-pârâte, reţine că nu subzistă în cauză nici unul dintre motivele de casare sau de modificare expres prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi respectiv art. 312 C. proc. civ., în considerarea celor arătate în cele ce urmează.
Recurenta-reclamantă SC R. SA a solicitat instanţei de contencios administrativ competente, în contradictoriu cu intimata-pârâta, în principal, anularea Ordinului nr. 92/2007 şi în subsidiar, modificarea acestuia în sensul includerii în cuprinsul acestui act administrativ a unei dispoziţii care să statueze că prevederile Ordinului nr. 92/2007 nu sunt aplicabile serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare.
Ordinul nr. 92 emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor la data de 16 februarie 2007, în principal în temeiul art. 1 şi 8 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, a aprobat Norma privind unele măsuri de informare a consumatorilor, persoane fizice, de către operatorii economici prestatori de servicii în cadrul contractelor preformulate folosite de aceştia1.
Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond de altfel, că argumentele recurentei-reclamante prezentate în susţinerea cererii de anulare, respectiv de modificare a Ordinului nr. 92/2007 nu sunt întemeiate şi ca atare pot fi primite în raport de conţinutul prevederilor incidente în această materie.
Emiterea Ordinului nr. 92/2007, astfel după cum o demonstrează şi conţinutul sau, a avut drept scop asigurarea unui echilibru între consumatori şi operatorii economici, obligaţia de informare completă, precisă şi corectă ca şi protejarea eficientă a consumatorilor în condiţiile în care sunt utilizate contracte preformulate fiind de altfel prevăzută şi în alte reglementări naţionale, care au preluat şi transpus legislaţia comunitară în materie, respectiv Directiva 93/13/CEE din 5 aprilie 19932 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Contractele preformulate la care se referă Ordinul nr. 92/2007, potrivit doctrinei de drept civil şi reglementărilor legale menţionate, sunt acele contracte redactate în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu.
Cum acest tip de contract nu se deosebeşte esenţial de contractul de adeziune, contract folosit în mod necontestat de către recurenta-reclamantă în cadrul prestărilor publice de alimentare cu apă şi canalizare, care la rândul său, nu poate fi modificat, mare parte din conţinutul prevederilor sale fiind impusă de anumite reglementări legale în materie, este evident că nu pot fi primite susţinerile recurentei şi deci nici criticile formulate prin recursul de faţă, consumatorii neavând posibilitatea de-a interveni în vreun fel în contractele pe care şi recurenta le utilizează.
Aşa fiind şi beneficiarii contractelor utilizate de recurentă şi încheiate cu aceştia trebuie să fie cuprinşi în sfera consumatorilor vizaţi de prevederile Ordinului nr. 92/2007 care, de altfel, nu obligă operatorii economici decât la o corectă, precisă şi completă informare a consumatorilor asupra drepturilor lor, ceea ce desigur nu implică şi nici nu poate genera nerespectarea prevederilor din alte acte normative specifice cu care acest ordin nu intră în conflict, aşa cum greşit a susţinut recurenta, ci se completează.
Recurenta, ca orice operator economic este datoare aşadar, ca în raporturile sale cu consumatorii să le respecte acestora drepturile legal prevăzute, obligaţiile prevăzute în Ordinul nr. 92/2007 vizând acordarea anumitor informaţii în cadrul contractului preformulat, în condiţiile în care, pentru cele deja arătate, contractul de adeziune folosit prin caracteristicile sale, este practic asimilat, în sensul actului administrativ atacat, contractului preformulat.
În fine, după cum s-a mai arătat şi de către instanţa de fond susţinerile recurentei-reclamante sunt infirmate şi de hotărârea din 18 octombrie 2006 a Consiliului Judeţean Constanţa prin care s-a aprobat Regulamentul tehnic de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare în localităţile în care Regia Autonomă Judeţeană de Apă Constanţa are activitate, regulament ce conţine ca parte integrantă şi un contract cadru de branşare/racordare şi utilizare servicii de alimentare cu apă şi canalizare, ce este practic utilizat şi de recurentă şi prezentat ca atare beneficiarilor de servicii publice.
Faţă de toate cele mai sus arătate reţinând netemeinicia prezentului recurs, Înalta Curte urmează a-l respinge, în temeiul art. 312 C. proc. civ., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R. SA Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 64/CA din 18 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2008.
___________
1 Ordinul nr. 92/2007 a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I nr.128/21.02.2007.
2 A se vedea în acest sens Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori republicată la data de 18 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2621/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2627/2008. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
