ICCJ. Decizia nr. 2637/2008. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2637/2008
Dosar nr. 737/45/2007
Şedinţa de la 24 iunie 2008
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii A.M., A.A., B.S., C.M., M.M., M.G., M.C.C. şi P.A. au chemat în judecată Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Arhivele Naţionale, I.P.J. Vaslui şi Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să-i oblige în solidar la plata primelor de vacanţă pe anii 2004, 2005 şi 2006 actualizate până la data plăţii, obligarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative să cuprindă în bugetul propriu sumele necesare plăţii primelor de concediu, respectiv obligarea Ministerului Finanţelor Publice să vireze Ministerului de resort sumele solicitate.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt funcţionari publici în cadrul Direcţiei Judeţene Vaslui a Arhivelor Naţionale, însă pentru că aceasta nu are personalitate juridică sunt plătiţi prin inspectoratele de poliţie, dreptul la primele de vacanţă fiindu-le reglementat prin art. 33 alin. (2) şi art. 34 din Legea nr. 188/1999.
Tribunalul Vaslui, prin sentinţa civilă nr. 350/CA din 22 octombrie 2007, în temeiul dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, ale art. 10 alin. (1) şi art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 precum şi cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ., a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
La rândul său, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 37/CA din 3 martie 2008 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Arhivele Naţionale, I.P.J. Vaslui şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, respingând acţiunea formulată de reclamanţi şi cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative în contradictoriu cu Ministerul Economiei şi Finanţelor.
De asemenea, a admis excepţia lipsei competenţei materiale a Curţii de Apel Iaşi de a soluţiona cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. Vaslui, disjungând judecata acestei cereri şi declinând-o pentru competentă soluţionare în favoarea Tribunalului Vaslui, ca primă instanţă de contencios administrativ.
Totodată, a suspendat din oficiu judecata acestui capăt de cerere, sesizând Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea rezolvării conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Vaslui şi Curtea de Apel Iaşi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, referitor la lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Internelor, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Arhivele Naţionale, a reţinut, în esenţă, următoarele:
- Arhivele Naţionale nu sunt răspunzătoare pentru neplata primelor de concediu, întrucât această instituţie nu este implicată în procesul finanţării directe a cheltuielilor de personal, această răspundere revenind I.P.J. Vaslui;
- Faptul că reclamanţii fac parte dintr-o instituţie publică din structura Ministerului de Interne nu poate avea semnificaţia că între aceştia şi organul central al administraţiei de stat ar exista vreun raport juridic, născut din neplata drepturilor salariale reglementate prin Legea nr. 188/1999;
- Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are calitate procesuală pasivă, întrucât între un funcţionar public şi autoritatea care este implicată în procesul elaborării proiectului bugetului de stat şi respectiv procesul monitorizării execuţiei bugetare nu există nici un raport juridic legal, convenţional sau delictual privitor la plata drepturilor salariale.
Cererea de chemare în garanţie formulată de Ministerul Economiei şi Finanţelor a fost respinsă avându-se în vedere atât soluţia adoptată asupra acţiunii reclamanţilor, cât şi faptul că Legea nr. 500/2002 nu recunoaşte chematului în garanţie dreptul de a dispune liber de veniturile şi cheltuielile bugetare.
În ceea ce îl priveşte pe pârâtul I.P.J. Vaslui, instanţa a reţinut că acesta nu face parte din categoria autorităţilor şi instituţiilor publice enumerate la art. 3 pct. 1 C. proc. civ., acesta aflându-se în raporturi juridice directe cu reclamanţii, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. şi cele ale art. 158 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, sub acest aspect, în favoarea Tribunalului Vaslui, ca primă instanţă în materia contenciosului administrativ.
Sesizată numai cu rezolvarea conflictului negativ de competenţă astfel ivit între Tribunalul Vaslui şi Curtea de Apel Iaşi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Din interpretarea sistematică a regulilor de procedură civilă rezultă anumite principii în materie de competenţă, între care şi acela conform căruia competenţa instanţei este subiectivată prin actul de învestire.
Prin urmare, obiectiv, competenţa de atribuţiune şi competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti sunt predeterminate prin lege, pe baza unor criterii generale şi impersonale, însă, subiectiv, individualizarea instanţei se realizează prin cererea de chemare în judecată, ca element al acţiunii civile.
Una din consecinţele ce decurg din acest principiu este aceea că pentru verificarea competenţei instanţei nu interesează momentul stabilirii situaţiei juridice dintre părţi, ci acela al introducerii cererii de chemare în judecată, ca urmare a degenerării acelei situaţii într-o stare conflictuală, susceptibilă de rezolvare numai prin mijlocirea instanţei.
În materia contenciosului administrativ, pentru stabilirea competenţei materiale, legiuitorul a instituit două criterii: cel al rangului autorităţii care a emis sau, după caz, a încheiat actul administrativ dedus judecăţii, în sistemul organelor administraţiei publice şi respectiv, cel valoric, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
În speţă, reclamanţii au chemat în judecată autorităţi centrale şi locale, solicitând, pe de o parte, obligarea acestora, în solidar, la plata primei de concediu pentru anii 2004 - 2006, iar, pe de altă parte, obligarea Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Ministerului Internelor şi Reformei Administrative la asigurarea fondurilor necesare efectuării plăţii acestor drepturi, într-o atare situaţie competenţa de soluţionare a cauzei, în întregul său, revenind Curţii de Apel, legal sesizată prin declinare de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. (3), art. 159 pct. 2 C. proc. civ., coroborate cu art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Cum procedeul la care s-a recurs prin hotărârea atacată nu are nici un fundament juridic şi apreciind că, în virtutea principiului anterior enunţat, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, rămâne competentă material şi în soluţionarea dosarului format în baza dispoziţiei de disjungere a cererii reclamantului în contradictoriu cu I. P.J. Iaşi, Înalta Curte, în temeiul art. 22 pct. 5 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea respectivei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe A.M., A.A., B.S., C.M., M.M., M.G., M.C.C., P.A., Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Arhivele Naţionale, I.P.J. Vaslui şi Ministerul Economiei şi Finanţelor în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2632/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2641/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
