ICCJ. Decizia nr. 2632/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2632/2008
Dosar nr. 210/102/2007
Şedinţa publică de la 24 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii M.M., R.E., Ş.N., G.D., C.A.M., T.L.V., B.E.L., P.D., V.Ş., C.D., R. (D.) B., P. (C.) A. şi P.M. au chemat în judecată Centrul Medical Judeţean M. şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii să dispună a le fi acordate primele de concediu aferente anului 2004 - 2006 actualizate, sporul de fidelitate în cuantum de 20% din salariul brut aferent perioadei 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005, sumă actualizată cu indicele de inflaţie astfel cum acesta a fost stabilit de Institutul Naţional de Statistică, precum şi sporul pentru condiţii periculoase de muncă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că au calitatea de salariaţi în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş iar statutul derivat din calitatea de poliţist le-a conferit anumite drepturi salariale specifice, reglementate de dispoziţiile legale derogatorii de la dreptul comun. Refuzul de plată de către pârâţi a primelor de concediu pentru perioada anilor 2004 - 2006 şi a sporului de fidelitate este nejustificat, iar în ce priveşte sporul pentru condiţii periculoase, deşi cuantumul e prevăzut de lege, tot în mod nejustificat acesta a fost diminuat la unii reclamanţi, printr-o decizie administrativă.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 16 din 7 februarie 2008 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Internelor şi Reformei Administrative cu privire la acordarea sporului pentru condiţii periculoase de muncă şi a admis acţiunea reclamanţilor în sensul obligării pârâţilor la plata primelor de concediu aferente anilor 2004-2006.
De asemenea, a obligat pârâţii la plata către reclamanţii M.M., R.E., Ş.N., G.D., C.A.M., T.L.V., B.E.L., P.D., V.Ş., C.D., R. (D.) B., P. (C.) A. şi P.M. a sporului de fidelitate de 20% din salariul brut aferent perioadei 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005, conform situaţiei de la dosarul de fond.
S-a prevăzut că sumele menţionate vor fi actualizate prin aplicarea coeficienţilor de inflaţie de la data scadenţei şi până la emiterea hotărârii.
Totodată, pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamanţilor M.M., R.E., Ş.N., G.D., C.A.M., diferenţa sporului pentru condiţii periculoase de muncă de la 10% la 20%, pentru reclamanta M..M. de la 5% la 15%, pentru reclamanţii R.E., Ş.N., G.D., C.A.M., în cuantumul stabilit conform situaţiei de la dosarul de fond, pentru perioada februarie - decembrie 2004.
Instanţa a dispus şi admiterea cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor - D.G.F.P. Mureş, formulată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative obligându-l pe chematul în garanţie să aloce sumele necesare plăţii drepturilor acordate.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, aceasta este nefondată în raport de dispoziţiile cuprinse în art. 14 din O.U.G. nr. 63/203 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
Pe fondul cererii reclamanţilor s-a reţinut că aceştia sunt angajaţii Centrului Medical Judeţean M., unitate care face parte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş şi în perioada 2004 - 2006 nu au beneficiat de plata primei de concediu. Cum suspendarea dreptului la prima de concediu nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent întrucât aceasta ar însemna însăşi înlăturarea acestuia, instanţa a apreciat că se impune acordarea dreptului la primă de concediu pe perioada solicitată de reclamant.
Cu privire la sporul de fidelitate solicitat instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 6 din O.G. nr. 38/2003 reclamanţii au dreptul la un spor de fidelitate de 20% din salariul de bază.
Atât în privinţa primelor de vacanţă cât şi în aceea a sporului de fidelitate instanţa a reţinut că având în vedere data la care s-a născut dreptul la plata acestora şi ţinând seama de devalorizarea monedei naţionale în perioada cuprinsă între data naşterii dreptului şi cea a plăţii efective a sumelor pentru acoperirea prejudiciului creat reclamanţilor, se va aplica coeficientul de inflaţie, astfel cum acesta este stabilit de Institutul Naţional de Statistică.
În ceea ce priveşte cererea reclamanţilor M.M., R.E., Ş.N., G.D., C.A.M. de acordare a sporului pentru condiţii periculoase, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 21 din O.G. nr. 38/2003 reclamanţii beneficiază de un spor de până la 30% din salariul de bază numai prin dispoziţia din 25 februarie 2004 a directorului Direcţiei Medicale sporul iniţial a fost redus reclamanţilor, în procente diferite, fără ca această reducere să fie justificată astfel că instanţa a apreciat că plata integrală a acestui spor se impune, cuantumul sporului ce urmează să fie acordat fiind cel precizat de reclamanţi prin acţiune, în condiţiile în care nu s-au formulat de către pârâţi obiecţiuni la aceste calcule.
În ceea ce priveşte admiterea cererii de chemare în garanţie formulată de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative în contradictoriu cu Ministerul Economiei şi Finanţelor instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cele ale art. 3 alin. (1) pct. 2 din H.G. nr. 2008/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi cele ale O.U.G. nr. 22/2002 aprobată prin Legea nr. 228/2002.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică au declarat recurs atât Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) cât şi Ministerul Economiei şi Finanţelor – D.G.F.P. a judeţului Mureş.
Dată fiind similitudinea motivelor de recurs dezvoltate de ambii recurenţi, chiar dacă formulate separat, Înalta Curte le va examina împreună, evidenţiind particularităţile şi cererile fiecăruia dintre recursuri.
Astfel recurentul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a arătat că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei instituţii, câtă vreme intimaţii-reclamanţi sunt angajaţi ai Centrului Medical Judeţean M., salarizarea lor se realizează de şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative neavând decât obligaţia de a stabili prin Ordin unităţile, categoriile de personal şi cuantumul sporului, conform dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 38/2003.
În ceea ce priveşte acordarea pentru toţi intimaţii-reclamanţi a sporului de fidelitate în procent de 20%, recurentul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a arătat că soluţia instanţei de fond este nelegală întrucât, cu ignorarea Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 132 din 9 februarie 2004, emis în aplicarea prevederilor O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, a fost acordat acest spor în acelaşi cuantum tuturor reclamanţilor, fără a se ţine seama de vechimea fiecăruia, potrivit textului de lege menţionat.
Nici cu privire la acordarea sporului pentru condiţii periculoase de muncă, instanţa de fond nu a cercetat motivele de legalitate şi de temeinicie pentru o astfel de solicitare, după cum susţine acelaşi recurent, arătând totodată că prevederea legală care reglementează această materie este art. 22, şi nu 21, din O.G. nr. 38/2003, din cuprinsul acţiunii rezultând că reclamanţii - intimaţi se refereau, în fapt, la sporul prevăzut de art. 21 din O.G. nr. 38/2003, denumirea lui fiind însă pentru cel reglementat de art. 22 din acelaşi act normativ.
În fine, s-a mai susţinut că instanţa a acordat nelegal acest spor, fără a verifica dacă intimaţii - reclamanţi au făcut sau nu dovada că fac parte dintr-o unitate, subunitate şi/sau formaţiune pentru care s-a aprobat acordarea unui astfel de spor şi că desfăşoară efectiv astfel de activităţi, mai cu seamă că acest spor şi cuantumul lui se stabileşte prin note - raport vizate pentru control financiar preventiv propriu de organele de specialitate proprii. Mai mult, O.G. nr. 38/2003 nu garantează acordarea sporului într-un anumit procent din salariul de bază ci stabileşte numai plafonul maxim de acordare, nu şi un nivel minim, astfel că pretinsa nelegalitate a reducerii cu 10% a plafoanelor stabilite prin anexa 1D la Ordinul Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 132/204 trebuie demonstrată şi dovedită, ceea ce nu s-a întâmplat însă în cauză.
Recurentul Ministerul Economiei şi Finanţelor - D.G.F.P. Mureş la rândul său, a criticat sentinţa instanţei de fond pentru admiterea cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, formulată de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, cu obligarea la alocarea sumelor necesare plăţii drepturilor pretinse de reclamanţi.
În opinia acestui recurent, Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are calitate procesuală în cauză în condiţiile în care între reclamanţi, pe de-o parte, şi această autoritate, pe de alta, nu există raporturi juridice de muncă, iar în această materie o astfel de cerere de chemare în garanţie este inadmisibilă.
Astfel, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor publice, se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligaţia de plată respectivă.
Recursurile sunt fondate în sensul şi pentru motivele în continuare arătate de Înalta Curte.
Examinând hotărârea atacată în raport de cererile formulate, de probele administrate şi de prevederile legale aplicabile incluzând art. 3041 C. proc. civ. ca şi faţă de criticile recurenţilor, Înalta Curte apreciază că este incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) teza a 2-a, potrivit cu care modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Se va casa aşadar, pe temeiul legal invocat, hotărârea atacată şi se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru următoarele consideraţiuni.
Instanţa de fond a acordat tuturor reclamanţilor - intimaţi sporul de fidelitate solicitat în temeiul art. 6 din O.G. nr. 38/2003, într-un cuantum de 20% din salariul de bază, pentru fiecare, în cuantumul precizat în acţiunea introductivă, cu motivarea că acest cuantum nu a fost contestat.
Este întemeiată critica recurentului Ministerul Internelor şi Reformei Administrative în sensul că acest spor, potrivit legii, nu se acordă automat în cuantumul arătat, în condiţiile în care art. 6 din O.G. nr. 38/2003 prevede expres acordarea lui „într-un cuantum de până la 20% din salariul de bază” iar prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 132 din 9 februarie 2004 emis în aplicarea prevederilor O.G. nr. 38/2003, sunt prevăzute cuantumuri diferite ce se acordă raportat la anii de vechime în muncă a poliţiştilor, sporul de 20% fiind prevăzut pentru cei cu peste 20 ani vechime.
Cum însă din actele dosarului nu rezultă astfel cum susţin şi recurenţii, în ce măsură toţi reclamanţii-intimaţi erau legal îndreptăţiţi la acordarea sporului de fidelitate în cuantumul maxim solicitat, sumele fiind aşadar contestate, contrar celor reţinute de instanţa de fond, cu ocazia rejudecării, se vor suplimenta probatoriile în vederea verificării îndeplinirii cerinţelor legale de fiecare dintre reclamanţii-intimaţi, la acordarea, într-un anume cuantum a sporului de fidelitate, potrivit prevederilor legale aplicabile.
Şi cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea sporului pentru condiţii periculoase de muncă, prevăzute de art. 21 din O.G. nr. 38/2003, Înalta Curte apreciază că este întemeiată critica recurentului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative întrucât instanţa de fond, deşi la termenul de judecată din 10 ianuarie 2008 a constatat că la dosar nu sunt depuse acte sau alte probe din care să rezulte că reclamanţii desfăşoară activităţii dintre cele prevăzute de art. 21 din O.G. nr. 38/2003 a apreciat apoi, pe baza relaţiilor primite, că deşi în anul 2004 diminuarea acestui spor cu 10% s-a făcut prin dispoziţia din 25 februarie 2004 a Directorului Direcţiei Medicale, o astfel de diminuare nu este justificată, astfel că este necesară acordarea sporului în cuantumul solicitat de reclamanţi.
Înalta Curte apreciază însă că se impune ca instanţa de fond, cu ocazia rejudecării, să suplimenteze probatoriul pe acest aspect pentru a examina şi apoi eventual demonstra convingător pretinsul caracter abuziv al unui astfel de ordin, cu privire la care nu rezultă dacă a fost sau nu contestat şi/sau dacă încalcă sau nu prevederile O.G. nr. 38/2003 şi ale ordinelor emise în aplicarea acestora.
În esenţă, în temeiul acestor prevederi legale, sporul pentru pericol deosebit şi cuantumul acestuia, ce poate fi de până la 30% din salariul de bază al poliţiştilor ce îşi desfăşoară activitatea în anumite sectoare, expres arătate, se stabileşte prin note raport, vizate pentru control financiar preventiv propriu, de organele de specialitate proprii, aprobate de ordonatorii secundari de credite, cuantumul sporului pentru pericol deosebit putând fi eventual modificat, în timpul exerciţiului bugetar, în raport de creditele bugetare acordate (Legea nr. 500/2002).
Urmează aşadar ca instanţa de rejudecare să suplimenteze probatoriul în cauză, pe aspectele arătate şi în sensul menţionat pentru a determina cu claritate şi fără echivoc, în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., situaţia de fapt şi prevederile legale aplicabile.
Totodată, cu ocazia rejudecării vor fi examinate şi celelalte apărări formulate de părţile recurente faţă de excepţiile de calitate procesuală pasivă formulate, urmând a fi re-analizată şi cererea de chemare în garanţie a Ministerul Economiei şi Finanţelor, în raport de prevederile art. 60 şi urm. C. proc. civ. ca şi faţă de O.G. nr. 22/2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi de Ministerul Economiei şi Finanţelor - D.G.F.P. Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 16 din 7 februarie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2630/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2637/2008. Contencios. Conflict de... → |
|---|
