ICCJ. Decizia nr. 2627/2008. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2627/2008
Dosar nr. 324/39/2007
Şedinţa publică de la 24 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii V.A., M.G., A.D., N.A., C.A., B.I., P.M., B.G., N.I. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Suceava, Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a comunei V., judeţul Suceava şi SC C. SA Suceava, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M nr. R emis de Ministerul Agriculturii în favoarea pârâtei SC C. SA Suceava, pentru suprafaţa de 331.872 m.p. teren intravilan în comuna V., judeţul Suceava şi recunoaşterea drepturilor lor de proprietate aşa cum au fost stabilite prin titlurile de proprietate nr. a din 16 august 1994, b din 27 iulie 1995, nr. c din 27 aprilie 1995, nr. d din 27 aprilie 1995, nr. e din 13 decembrie 1994, nr. f din 7 noiembrie 1995, nr. g din 30 mai 1995, nr. h din 27 aprilie 1995, nr. i din 7 iunie 1995.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că pentru suprafaţa de teren de 331.872 m.p. le-au fost emise titluri de proprietate, atât lor cât şi pârâtei SC C. SA Suceava şi că prin sentinţa nr. 1817 din 9 mai 2007 Judecătoria Suceava le-a respins acţiunea prin care solicitau punerea în posesie şi modificarea titlului de proprietate, cu motivarea că au la îndemână acţiunea în revendicare, respectiv acţiunea în contencios administrativ pentru anularea certificatului de atestare pentru pârâta SC C. SA Suceava.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 203 din 3 decembrie 2007 a admis excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâta SC C. SA Suceava, dispunând respingerea acţiunii formulată de reclamanţi pe acest considerent.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că dreptul de proprietate pentru pârâta SC C. SA Suceava a fost înscris în CF în temeiul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, încă din anul 2003, astfel că acţiunea formulată la data de 9 august 2007, în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 apare ca tardivă.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică au formulat recurs reclamanţii V.A., M.G., A.D., N.A., C.A., B.I., P.M., B.G., N.I.
În motivarea cererii, recurenţii invocă, în esenţă, motive privind fondul contestaţiei lor, contradicţiile ivite în politică din aplicarea Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 247/2005, faptul că pentru aceeaşi suprafaţă de teren din comuna V. există două titluri de proprietate, cel emis pentru SC C. SA Suceava fiind însă nelegal.
În combaterea excepţiei reţinute de instanţa de fond, recurenţii invocă dispoziţiile art. 272 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 potrivit cărora, dacă titlurile de proprietate au intrat în circuitul civil prin acte de vânzare-cumpărare sau în alt mod, fostul proprietar se va adresa justiţiei pentru constatarea nulităţii absolute a titlului respectiv potrivit art. 3 din Legea nr. 169/1997.
Recursul nu se fondează.
Instanţa de fond a reţinut în mod legal că acţiunea în contencios administrativ s-a prescris, întrucât actul administrativ atacat a fost emis în anul 1997, iar cererea de anulare a actului a fost introdusă după 10 ani, la 21 august 2007.
Acţiunea reclamanţilor, deşi a fost formulată ca una civilă, în mod corect a fost calificată de instanţă ca o cerere în contenciosul administrativ, deoarece viza un act administrativ unilateral individual emis de o autoritate publică centrală unei alte persoane decât reclamanţilor.
Ca urmare, în contenciosul administrativ, în temeiul art. 11 din Legea nr. 554/2004, sancţiunea decăderii din drepturi la acţiune ori cea a prescripţiei acestui drept au rolul de a asigura stabilitatea, securitatea raporturilor juridice.
Dispoziţiile din Legea fondului funciar invocate de recurenţi nu sunt aplicabile în contenciosul administrativ, ci se referă la titlurile de proprietate dobândite în temeiul Legii nr. 18/1991.
Nimic nu-i împiedică pe recurenţi să-şi apere dreptul de proprietate dobândit în baza Legii nr. 18/1991 în cadrul procesual civil, prin acţiunea în revendicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.G., A.D., N.A., C.A., V.A., B.I., P.M., B.G., N.I., împotriva sentinţei civile nr. 203 din 3 decembrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2626/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2630/2008. Contencios. Anulare act... → |
---|