ICCJ. Decizia nr. 2629/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2629/2008
Dosar nr. 2003/42/2007
Şedinţa publică din 24 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul M.G. a chemat în judecată Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă din cadrul Ministerului Justiţiei, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu această pârâtă să i se recunoască calitatea de luptător anticomunist, fiind nemulţumit de soluţia de respingere a cererii sale, pronunţată de către pârâtă, prin Decizia dată în dosarul nr. 418/2002.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că se încadrează în dispoziţiile OUG nr. 214/1999 şi a Decretului - Lege nr. 118/1990 şi că pe rolul Curţii de Apel Ploieşti s-au mai aflat două dosare cu acelaşi obiect, care s-au perimat, pârâta refuzând rezolvarea favorabilă a cererii sale pentru obţinerea certificatului de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 44 din 18 februarie 2008 a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de sentinţa nr. 54 din 27 martie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, respingând acţiunea de faţă a reclamantului pentru autoritate de lucru judecat.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că prezenta cauză, înregistrată sub nr. 2003/42/2007, are aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi este întemeiată pe aceeaşi cauză cu cea din dosarul 10423/2005 al Curţii de Apel Ploieşti.
S-a mai reţinut de către instanţa de fond că deşi prin hotărârea judecătorească anterioară, nr. 54 din 27 martie2007 a Curţii de Apel Ploieşti, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2674 din 24 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu a fost examinat fondul cauzei, acţiunea aceluiaşi reclamant fiind perimată, această împrejurare îi este imputabilă reclamantului astfel că sunt întrunite cerinţele art. 1201 C. proc. civ., ceea ce conduce la concluzia că există autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs reclamantul M.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond a soluţionat cererea sa pe excepţie, reţinând autoritatea de lucru judecat, câtă vreme, prin sentinţa anterioară, invocată, nu s-a soluţionat şi nu s-a judecat acţiunea sa, perimarea fiind de altfel datorată modului în care i-au fost transmise răspunsurile de la C.N.S.A.S.
Recursul este fondat.
Înalta Curte examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile recurentului dar şi prin prisma prevederilor legale incidente şi faţă de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., constată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut existenţa autorităţii de lucru judecat, raportat la sentinţa nr. 54 din 27 martie 2007 şi pe acest temei a respins acţiunea reclamantului M.G.
Astfel cum este reţinut şi în doctrină, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, astfel că ea nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicato pro veritate habetur).
Se bucură de puterea de lucru judecat numai hotărârea prin care acţiunea a fost judecată în fond, respectiv a fost examinată temeinicia cererilor cuprinse în acţiunea de chemare în judecată nu şi atunci când a fost soluţionată în temeiul unei excepţii procesuale.
Cum în sistemul procedurii civile române, perimarea, reglementată în art. 248 şi urm. C. proc. civ., este un incident procedural, asupra căruia instanţa se pronunţă prin hotărâre judecătorească, fără a mai intra însă în examinarea fondului cererii, rezultă că instanţa de fond nu putea reţine autoritatea de lucru judecat, în condiţiile art. 1201 C. civ., raportat la o hotărâre anterioară pronunţată în temeiul unei excepţii procesuale.
Apreciind aşadar că în cauză, faţă de cele arătate, este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., vătămarea produsă recurentului prin încălcarea formelor de procedură neputând fi înlăturată decât prin casarea cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va admite recursul şi va trimite cauza spre rejudecarea fondului pricinii, aceleaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.G. împotriva sentinţei civile nr. 44 din 18 februarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2612/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2864/2008. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
