ICCJ. Decizia nr. 2642/2008. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2642/2008
Dosar nr. 1685/36/2007
Şedinţa publică de la 24 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A. SA Constanţa a chemat în judecată pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia de Administrare Fiscală Bucureşti şi D.G.F.P. a Judeţului Constanţa, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii să dispună anularea deciziei nr. 254/2006 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a deciziei nr. 18581/2006 a D.G.F.P. Constanţa referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente obligaţiilor fiscale.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 18581/2006 s-au stabilit dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente TVA, în valoare de 550,487 RON calculate pentru o creanţă fiscală de 145.330 RON, pe perioada fiscală 7 mai 1999-10 martie 2006.
Reclamanta a mai arătat că respingerea contestaţiei împotriva acestei decizii este nelegală, deoarece nu s-a ţinut cont de faptul că a formulat contestaţia la titlu executoriu nr. AA/2005, aflată pe rolul judecătoriei.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 734/CA din 29 octombrie 2007, a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, reţinând că invocarea de către aceasta a împrejurării că are pe rol contestaţii la titlu nesoluţionate irevocabil nu prezintă relevanţă atâta vreme cât somaţia şi titlu executoriu sunt acte emise în procedura de executare silită, iar asupra anulării titlului de creanţă reprezentat de procesul-verbal nr. DD/1999 s-a statuat irevocabil prin sentinţa nr. 138/CA/1999 a Curţii de Apel Constanţa, menţinută prin deciziile nr. 1491/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul respingerii acţiunii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs SC A. SA Constanţa, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susţinut, în esenţă, următoarele:
1. Prima instanţă s-a pronunţat asupra legalităţii celor două acte contestate fără a lua în considerare susţinerile reclamantei referitoare la necomunicarea dispoziţiei de urmărire având ca obiect titlul de creanţă - procesul verbal nr. DD/1999.
2. În aprecierea materialului probator administrat în cauză instanţa a procedat la interpretarea greşită a actului dedus judecăţii, acţiunea având ca obiect anularea unui act administrativ emis de o autoritate centrală cu activitate jurisdicţională, respectiv a deciziei nr. 254/2004 emisă de Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ajungându-se astfel la aplicarea greşită a legii.
3. În mod greşit contestaţia împotriva deciziei nr. 18581/2006 a D.G.F.P. Constanţa a fost analizată în raport cu titlul de creanţă, respectiv procesul-verbal nr. DD/1999 şi nu în raport de aspectele de nelegalitate invocate prin acţiune.
Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate de reclamanta - recurentă SC A. SA Constanţa şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. este incident numai atunci când instanţa, interpretând greşit „actul” dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Prin acest motiv se invocă încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Or, în speţă, raportat la obiectul acţiunii reclamantei, nu s-a pus problema stabilirii naturii juridice sau a conţinutului vreunui act juridic, în sensul acestui text de lege, prima instanţă examinând, în limitele învestirii, îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ şi legalitatea actelor administrative atacate.
În conformitate cu prevederile art. 205 C. proc. fisc., împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.
Procedura de soluţionare a acestor contestaţii, reglementată de C. proc. fisc., este o procedură administrativă prealabilă, iar nu o jurisdicţie administrativă specială în sensul art. 21 alin. (4) din Constituţia României şi art. 6 din Legea nr. 554/2004.
Curtea Constituţională a statuat în mod constant că dispoziţiile C. proc. fisc. nu instituie jurisdicţii speciale administrative în sensul dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din Constituţie, ci reglementează proceduri de recurs administrativ prealabil, prin care se lasă posibilitatea organelor superioare ale emitentului actului de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege.
Asemenea proceduri nu întrunesc elementele definitive al activităţii de jurisdicţie, caracterizată prin soluţionarea de către un organ independent şi imparţial a litigiilor privind existenţa, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective, ele fiind specific funcţiilor administrative, susţinerile recurentei cu privire la emiterea actului atacat de către o autoritate centrală cu activitate jurisdicţională neavând nici un temei legal.
Sub aspectul fondului cauzei, prima instanţă a concluzionat în mod corect că reclamanta datorează accesoriile calculate prin actul contestat, în condiţiile în care suma datorată cu titlu de TVA, stabilită prin dispoziţia de urmărire din 20 aprilie 1999 şi menţinută în urma exercitării căilor legale de atac, asupra căreia acestea au fost calculate, nu a fost achitată. Au fost examinate, de asemenea, celelalte susţineri ale reclamantei, instanţa indicând în hotărârea atacată motivele pentru care a apreciat că acestea nu prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei.
În consecinţă, nefiind incident în speţă nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A. SA Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 734/CA din 29 octombrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2641/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2643/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
