ICCJ. Decizia nr. 2645/2008. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2645/2008
Dosar nr. 866/1/2008
Şedinţa publică de la 24 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 28 mai 2003 reclamanţii M.I. şi M.F. au solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M nr. AA din 15 octombrie 2002 eliberat de Ministerul Industriei şi Resurselor în favoarea Societăţii Naţionale a Petrolului „P.” SA Bucureşti, pentru suprafaţa de 7.800 m.p. ocupată de sondele a, b, c, d, e, f, g, h, plus anexele acestora.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanţii sunt proprietari ai terenului iar titlurile lor de proprietate fiind transcrise la Registrul de transcripţiuni imobiliare ori înscrise în cartea funciară anterior emiterii certificatului atacat sunt mai puternice şi mai bine caracterizate iar în drept s-a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 948 C. civ. şi frauda la lege.
Curtea de Apel Piteşti prin sentinţa civilă nr. 26/F/C din 25 februarie 2004 a respins acţiunea formulată de reclamanţi reţinând că nu s-a probat încălcarea legii iar o parte din sonde nu sunt incluse în certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Hotărârea a fost atacată cu recurs iar prin decizia nr. 2307 din 7 aprilie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de reclamanţi, casată sentinţa şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe reţinându-se că instanţa, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. nu a soluţionat cu prioritate excepţiile invocate.
Curtea de Apel, în rejudecare, prin sentinţa nr. 52/F/C din 13 iunie 2005 a respins acţiunea formulată de reclamanţi reţinând că reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate prezentând doar procese-verbale de punere în posesie fără adeverinţă de reconstituire a dreptului de proprietate.
Hotărârea astfel pronunţată a fost de asemenea recurată iar prin decizia 5486 din 16 noiembrie 2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanţi, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare reţinând că prima instanţă a soluţionat cauza cu ignorarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) C. proc. civ.
Curtea de Apel Piteşti sesizată pe această cale, prin sentinţa civilă nr. 47/F/C din aprilie 2006 a respins ca inadmisibilă acţiunea promovată reţinând că frauda la lege invocată este nesusţinută iar pretenţia reclamanţilor este inadmisibilă întrucât aceştia doresc ca instanţa, pe calea unei acţiuni în anulare, să constate că titlul lor asupra terenului în litigiu prevalează asupra titlului emis pârâtei S.N.P. P.
Reclamanţii au promovat recurs împotriva acestei hotărâri iar prin decizia nr. 4192 din 24 noiembrie 2006 a fost admis recursul declarat, a fost casată sentinţa atacată, trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, conform art. 313 teza a II-a C. proc. civ.
Instanţa a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat: constatarea nulităţii parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor în discuţie, considerându-se vătămaţi în dreptul lor de proprietate astfel că acţiunea se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 29/1990 şi art. 52 din Constituţia României şi soluţia pronunţată de prima instanţă apare ca fiind contrară prevederilor legale şi constituţionale invocate.
S-a mai reţinut că respingând acţiunea ca inadmisibilă fără a fi soluţionat în prealabil excepţia de neconstituţionalitate a Decretelor de expropriere nr. 155/1980, nr. 273/1980 şi nr. 22/1986, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin decizia de casare nr. 2307 din 7 aprilie 2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că instanţa de fond era competentă să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect decretele emise de Consiliul de Stat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 47/1992 în raport cu prevederile Constituţiei în vigoare la momentul emiterii acestora şi că excepţia trebuia pusă în discuţia părţilor şi soluţionată cu prioritate conform art. 137 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 676/2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a Decretelor nr. 155/80, nr. 273/80 şi nr. 22/86 şi s-a respins şi acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut, respectând îndrumările deciziei de casare, că decretele prezidenţiale au fost constituţionale faţă de dispoziţiile Constituţiei României din anul 1965 iar actul administrativ atacat a fost legal emis, cu respectarea H.G. nr. 834/1991, reclamanţii neavând un titlu de proprietate mai caracterizat decât cel al S.N.P. P.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen reclamanţii.
În motivarea recursului s-a arătat în esenţă: că instanţa de judecată nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale (art. 304 pct. 1 C. proc. civ.), întrucât completul de judecată a fost format din doi judecători, contrar dispoziţiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care prevăd formarea completului de judecată dintr-un singur judecător; că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), deoarece atribuţiile Ministerului Industriilor şi Resurselor, emitentul actului atacat, au fost preluate de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, cu sediul în Bucureşti strada A., conform H.G. din 25 aprilie 2007, minister care nu a fost citat în cauză; că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 307 pct. 7 C. proc. civ.), considerentele fiind uneori fără legătură cu acţiunea, neanalizându-se nici incidenţa prevederilor art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) întrucât instanţa, apreciind că decretele prezidenţiale sunt în vigoare, avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată; că, în ce priveşte fondul cauzei, instanţa nu a analizat cererea precizatoare depusă în Dosarul nr. 1663/2006 al Curţii de Apel Piteşti la data de 17 februarie 2006; că nu s-a depus la dosar anexa nr. 2 la certificatul contestat, planurile topografice cuprinse în anexele 4 şi 5, anexe la care se face referire în actul contestat, alin. ultim; că instanţa nu a avut în vedere actele obţinute de reclamanţi conform Legii nr. 18/1991 şi contractele de vânzare-cumpărare ori de întreţinere, autentificate şi intabulate.
Verificând cauza în funcţie de motivele de recurs formulate şi având în vedere dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
Primul motiv de recurs, referitor la constituirea completului de judecată, nu este fondat.
Cauza a fost soluţionată la data de 26 noiembrie 2007, când în vigoare erau dispoziţiile art. 10 alin. (1) ultima teză, din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, intrată în vigoare la data de 3 august 2007, dispoziţii care prevedeau că este format din doi judecători completul de judecată care soluţionează acţiunile în contencios administrativ.
Cu privire la al doilea motiv de recurs, referitor la necitarea organului emitent al actului, Curtea constată că este fondat.
Reclamanţii au chemat în judecată Ministerul Industriei şi Resurselor, emitentul certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Prin H.G. nr. 738/2003 (care a abrogat H.G. nr. 19/2001 privind organizarea Ministerului Industriei şi Resurselor) s-a dispus organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Comerţului, care a preluat atribuţiunile Ministerului Industriei şi Resurselor.
Prin O.U.G. nr. 24/2007 s-a dispus înfiinţarea Ministerului Economiei şi Finanţelor prin reorganizarea Ministerului Finanţelor Publice şi prin preluarea activităţii în domeniul economiei de la Ministerul Economiei şi Comerţului, care îşi încetează activitatea.
Prin H.G. din 25 aprilie 2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor se stabileşte că sediul acestuia este în Bucureşti strada A., (art. 1 din H.G. nr. 386/2007).
La data publicării acestei hotărâri de guvern (8 mai 2007), cauza se afla pe rolul Curţii de Apel Cluj, care însă nu a procedat la citarea pârâtului, sub noua sa denumire şi la noul sediu, cauza fiind judecată în contradictoriu cu Ministerul Industriei şi Resurselor, citat în Bucureşti C.V.
Faţă de această situaţie se constată că acţiunea a fost soluţionată cu lipsă de procedură, ceea ce impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru citarea corectă a pârâtului.
Cauza va fi trimisă conform art. 313 C. proc. civ., altei instanţe de acelaşi grad - Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, cum de altfel au solicitat chiar recurenţii, pentru a elimina orice posibilitate de alterare a încrederii părţilor în imparţialitatea judecătorilor, având în vedere şi fazele procesuale parcurse până în prezent.
În fond după casare, Curtea de Apel va analiza şi susţinerile reclamanţilor din cuprinsul celorlalte motive de recurs urmând să se conformeze indicaţiilor din decizia nr. 4192/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în conformitate cu dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.I. şi M.F. împotriva sentinţei civile nr. 676 din 19 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2644/2008. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2646/2008. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
