ICCJ. Decizia nr. 2648/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2648/2008
Dosar nr. 3456/2/2007
Şedinţa publică de la 24 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 mai 2007, reclamantul Colegiul Farmaciştilor din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii Publice, anularea Ordinului Ministrului Sănătăţii Publice nr. 569/2007, pentru aprobarea Listei preţurilor de decontare ale medicamentelor eliberate prin farmaciile cu circuit deschis pentru tratamentul bolnavilor incluşi în unele subprograme de sănătate din cadrul Programului naţional cu scop curativ, nominalizate prin H.G. nr. 292/2007 şi anularea Ordinului Ministrului Sănătăţii Publice nr. 575/2007, privind modificarea şi completarea Ordinului Ministrului Sănătăţii Publice nr. 569/2007.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2803 din 8 noiembrie 2007, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârât şi totodată a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală activă a reclamantului, instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu dispoziţiile art. 576 alin. (1) , art. 579 şi ale art. 580 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Pentru a pronunţa hotărârea pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că ordinele atacate au fost emise în baza şi în executarea H.G. nr. 292 din 21 martie 2007, asigurându-se respectarea termenului de 1 aprilie 2007, stipulat în art. 16 din H.G. nr. 292/2007, cu respectarea dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind Normele de tehnică legislativă şi în condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, nefiind necesară emiterea avizului conform al Consiliului Concurenţei.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Colegiul Farmaciştilor din România, apreciind soluţia instanţei de fond ca nelegală pentru mai multe motive.
Astfel, o primă critică a recurentului-reclamant vizează nerespectarea de către Ministerul Sănătăţii Publice, având în vedere temeiul legal al emiterii acestor ordine, a procedurilor legale vizând asigurarea transparenţei decizionale, nefiind arătate nici de pârâtă şi nici de instanţă condiţiile excepţionale ce ar putea face aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (9) din Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică.
A doua critică formulată în recurs se referă la lipsa avizului conform al Consiliului Concurenţei, potrivit art. 26 lit. l) din Legea nr. 21/1996, aviz pe care instanţa de fond greşit l-a apreciat ca nefiind obligatoriu a fi dat şi reprezentând doar o atribuţie, recurentul susţinând că în opinia sa, orice atribuţie a unui organ public impune, cu necesitate şi valorificarea respectivei atribuţii.
A mai criticat recurentul hotărârea instanţei de fond pentru respingerea susţinerilor sale privind nelegalitatea emiterii Ordinului Ministrului Sănătăţii Publice nr. 569/2007, câtă vreme actul în baza căruia a fost emis nu era în vigoare, fiind greşit susţinută necesitatea emiterii acestui ordin în termenul prevăzut de art. 16 din H.G. nr. 292/2007, şi precizând că greşit a fost analizat de către aceeaşi instanţă şi caracterul retroactiv, fiind luat în calcul ca punct de plecare data semnării şi emiterii ordinului şi nu cea la care a intrat în vigoare, respectiv la 3 aprilie 2007. În opinia recurentului este absolut lipsită de relevanţă data la care este emis şi semnat un act normativ, din perspectiva aplicabilităţii sale.
În fine, o ultimă critică formulată de recurentul-reclamant se referă la modalitatea în care instanţa de fond a reţinut că preţul de decontare este un preţ care se aplică doar pentru farmaciile aflate în raporturi contractuale cu Casele de asigurări şi nu pentru toate farmaciile din piaţă, întrucât unele dintre acestea, nu se află în raport contractual cu nici o Casă de asigurări sociale de sănătate.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând actele dosarului faţă de prevederile legale aplicabile, incluzând art. 3041 C. proc. civ. şi în raport de criticile recurentului-reclamant, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reţine că nu sunt incidente în cauză motive de casare sau de modificare a sentinţei atacate, în considerarea celor în continuare arătate.
Acţiunea recurentului-reclamant are ca obiect anularea a două ordine emise de Ministrul Sănătăţii Publice, pentru nelegalitate, rezultând din încălcarea unor dispoziţii legale apreciate ca fiind obligatorii, arătate în acţiunea principală şi reluate şi în cuprinsul motivelor de recurs.
Un prim act administrativ atacat este Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 569/2007, pentru aprobarea Listei preţurilor de decontare ale medicamentelor eliberate prin farmaciile cu circuit deschis pentru tratamentul bolnavilor incluşi în unele subprograme de sănătate din cadrul Programului Naţional cu scop curativ, nominalizate prin H.G. nr. 292/2007, emis la 29 martie 2007 şi publicat în M. Of. nr. 221/30.03.2007. Acest ordin, după cum rezultă din preambulul său, a fost emis în baza art. 851 din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătăţii, a H.G. nr. 292/2007 pentru aprobarea programelor naţionale de sănătate în anul 2007, a H.G. nr. 1841/2006 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale de medicamente ca şi în temeiul prevederilor C. fisc. şi de H.G. nr. 862/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice.
Acest ordin, cu nr. 569/2007 a fost ulterior completat şi modificat prin Ordinul Ministerului Sănătăţii Publice nr. 575 din 01 aprilie 2007, publicat în M. Of. nr. 2320/3.04.2007, astfel că şi acest al doilea act administrativ a fost apreciat de reclamant ca fiind nelegal.
O primă critică a recurentului vizează nerespectarea în procedura de emitere a ordinelor atacate a prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, ce nu poate fi primită întrucât Înalta Curte, în acord şi cu instanţa de fond de altfel, o apreciază ca fiind neîntemeiată.
Potrivit art. 6 alin. (9) din respectivul act normativ (Legea nr. 52/2003), în cazul reglementării unei situaţii care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgenţă prevăzută de reglementările în vigoare.
Înalta Curte reţine că astfel de circumstanţe au existat în cauză, adoptarea rapidă a Ordinului Ministrului Sănătăţii Publice nr. 569 din 29 martie 2007 fiind impusă de H.G. nr. 292/2007, pentru aprobarea Programelor naţionale de sănătate emisă anterior, la 21 martie 2007, şi care a prevăzut respectarea unui termen foarte scurt, de 1 aprilie 2007, interesul public fiind evident în condiţiile în care actul respectiv se referea la posibilitatea eliberării unor medicamente necesare derulării programelor naţionale de sănătate, pentru diabet, transplant şi oncologie.
H.G. nr. 292/2007, emisă după cum s-a arătat, la 21 martie 2007, a fost publicată în M. Of. nr. 212/28.03.2007, cu precizarea că urma să îşi producă efectele începând cu data de 1 aprilie 2007.
Nefondată este şi critica vizând lipsa avizului conform al Consiliului Concurenţei, potrivit art. 26 lit. l) în condiţiile în care, după cum corect a reţinut şi instanţa de fond, această prevedere face parte dintr-o listă de atribuţii a unui alt organism, fără a reprezenta o cerinţă obligatorie, de validitate, pentru emiterea actului în discuţie.
Înalta Curte reţine că netemeinice sunt şi susţinerile recurentului-reclamant vizând nelegalitatea emiterii Ordinului Ministrului Sănătăţii Publice nr. 569/2007 în baza unui alt act care nu era în vigoare ca şi modul de analiză al retroactivităţii dispoziţiilor Ordinului Ministrului Sănătăţii Pulice nr. 575/2007, emis la 1 aprilie 2007 şi publicat la 3 aprilie 2007.
În acest sens, Înalta Curte reafirmă, în acord şi cu jurisprudenţa sa anterioară1, că deşi, în principiu, momentul de la care actul administrativ produce efecte este cel al publicării actelor normative şi respectiv, al comunicării celor individuale, ca efect al aplicării principiului legalităţii în activitatea organelor administrative publice, se impune a se admite, ca regulă a regimului juridic al actelor administrative, faptul că, pentru organul emitent, actul creează obligaţii din momentul adoptării lui. Cu alte cuvinte, pentru organul emitent actul administrativ intră în vigoare din momentul în care există, adică din momentul în care s-a produs manifestarea expresă de voinţă.
Tocmai de aceea condiţiile de legalitate ale actului administrativ se examinează prin raportare la data emiterii lui şi nu numai în raport cu momentul de la care aceasta produce efecte.
Or, din această perspectivă este de reţinut că pentru emitent, hotărârea nr. 292/2007 pentru aprobarea Programelor naţionale de sănătate în anul 2007, emisă la 21 martie 2007 a fost generatoare de obligaţii, a existat şi a impus adoptarea la o dată imediat ulterioară, respectiv la 29 martie 2007, a Ordinului Ministrului Sănătăţii Publice nr. 569/2007, pentru aprobarea listei preţurilor medicamentelor pentru tratamentul bolnavilor incluşi în unele subprograme de sănătate, nominalizate prin H.G. nr. 292/2007.
De altfel nu mai puţin relevant, în opinia Înaltei Curţi, în combaterea susţinerilor recurentei este şi împrejurarea că Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 569 şi respectiv Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 575/2007, au fost emise şi în temeiul altor acte normative, cum ar fi Legea nr. 95/2006 sau H.G. nr. 1841/2006, în raport de care nu mai subzistă argumentele formale sus - arătate.
La data intrării în vigoare a ordinelor contestate, H.G. nr. 292/2007, exista şi îşi producea efecte iar data de 1 aprilie 2007, în raport de care s-a prevăzut aplicabilitatea preţurilor, este tocmai cea menţionată de H.G. nr. 292/2007, nefiind vorba de aplicabilitatea retroactivă a prevederilor actelor atacate.
În fine, nefondată este şi critica vizând nelegalitatea art. 5 din Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 575/2007, modificat faţă de Ordinul Ministrului Sănătăţii Publice nr. 569/2007, întrucât, textul în discuţie vizează expres farmaciile cu circuit deschis, şi „nu toate” farmaciile cum susţine recurentul şi are în vedere expres preţurile de decontare prevăzute în anexa 2, corespunzător denumirilor comerciale internaţionale, fără a se utiliza şi alţi termeni creatori de aşa-zisă confuzie, cum fără temei s-a susţinut.
Faţă de cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge aşadar ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Colegiul Farmaciştilor din România împotriva sentinţei civile nr. 2803 din 8 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2008.
___________
1 A se vedea decizia nr. 2970 din 11 iunie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2647/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2650/2008. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
