ICCJ. Decizia nr. 327/2008. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 327/2008
Dosar nr. 5207/1/2007
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 octombrie 2005, reclamantele SC A.T.I. SRL Iaşi şi SC T.I. SRL Iaşi au chemat în judecată Autoritatea Rutieră Română şi Autoritatea Rutieră Română – Agenţia Iaşi, solicitând obligarea pârâtelor să emită licenţe de traseu cu data de 01 iulie 2005 şi să achite cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că, deşi îndeplinesc toate condiţiile, pârâtele au refuzat acordarea licenţelor de traseu pentru autovehiculele de rezervă încălcând întreaga legislaţie în vigoare. Mai mult, au arătat reclamantele, normele în vigoare nu conţin nicio restricţie în sensul emiterii licenţelor de traseu pentru autovehiculele de rezervă, ci, din contră, acestea prevăd obligaţia legală de emitere a unor astfel de licenţe.
Reclamantele au mai arătat că Autoritatea Rutieră Română, la data de 19 septembrie 2005, a răspuns solicitării lor în sensul că în baza art. 32 din Norme nu se pot elibera licenţe de traseu la autovehiculele de rezervă, ceea ce denotă o interpretare greşită tocmai a dispoziţiilor art. 32 pct. 2 din acelaşi act normativ.
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 7/CA din 23 ianuarie 2006, a respins acţiunea reclamantelor, obligându-le şi la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, reclamantele SC A.T.I. SRL Iaşi şi SC T.I. SRL Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, societăţile comerciale recurente au susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu ar fi vătămate în drepturile lor recunoscute de Ordinul M.T.L.P.L. nr. 1842/2001. Astfel, arată recurentele, deşi conform art. 32 pct. 4 din Ordinul M.T.L.P.L. nr. 1842/2001 operatorii de transport rutier se pot asocia în vederea asigurării parcului necesar de autovehicule active şi de rezervă (ceea ce au şi făcut), iar în şedinţa de atribuire din 03 iunie 2005 asociaţiile operatorilor de transport din care fac parte au fost declarate câştigătoare, au fost eliberate caiete de sarcini şi au achitat taxele de licenţă pentru fiecare operator, totuşi, intimatele-pârâte au refuzat indirect eliberarea licenţelor de execuţie traseu pentru autovehiculele de rezervă ce le deţin, încălcând astfel şi dispoziţiile art. 32 pct. 5 din ordin.
Cu privire la dreptul lor recunoscut de lege, recurentele arată că acesta este consacrat şi de dispoziţiile art. 166 din Ordinul M.T.C.T. nr. 1987/2005, contrar celor greşit reţinute de instanţa de fond. În opinia recurentelor, această prevedere legală nu a fost creată ulterior procedurii de atribuire electronică a traseelor din 03 iunie 2005, întrucât conform art. 32 pct. 5 din Ordinul M.T.L.P.L. nr. 1842/2001 s-au acordat licenţele de traseu pentru autovehiculele de rezervă, iar cele două societăţi comerciale au solicitat eliberarea acestor licenţe începând cu data de 01 iulie 2005, având în vedere că potrivit art. 61 din Ordinul M.T.C.T. nr. 1987/2005 licenţele de traseu se eliberează pe o perioadă de 3 ani fără a depăşi valabilitatea programului de transport, iar acordarea unei licenţe de la o dată ulterioară ar conduce la reducerea perioadei de valabilitate.
Mai susţin recurentele că instanţa de fond a ignorat programul de transport existent care cuprinde numărul de autovehicule active şi de rezervă, rezerva constituind unul din mijloacele necesare efectuării sarcinii de transport pe o perioadă de trei ani, iar autovehiculele trebuie să fie calitativ mai bune sau cel puţin egale cu cele active, conform art. 34 din Ordinul M.T.L.P.L. nr. 1842/2001.
Încălcându-li-se dreptul de a avea licenţă de execuţie traseu, arată recurentele, nu pot întocmi evidenţele contabile conform C. fisc. şi dispoziţiilor Legii contabilităţii.
Prin decizia nr. 2277 din 15 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, recursul a fost respins ca nefondat.
Curtea a reţinut, în esenţă, că la data la care reclamantele au solicitat obligarea pârâtelor să emită licenţe de traseu cu data de 01 iulie 2005, actele normative în vigoare (O.G. nr. 44/1997, Legea nr. 105/2000, Ordinul M.L.P.T.L. nr. 1842/2001, Ordinul M.L.P.T.L. nr. 215/2004, Ordinul M.L.P.T.L. nr. 552/2005) nu permiteau eliberarea unor licenţe de execuţie pentru traseu pentru autovehiculele de rezervă; că ulterior, prin O.U.G. nr. 109/2005 şi Ordinul M.L.P.T.L. nr. 1987/2005 dispoziţiile legale anterioare au fost modificate, însă legea civilă nu poate retroactiva, conform art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
Împotriva deciziei civile nr. 2277 din 15 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 mai 2007 au formulat contestaţie în anulare reclamantele-recurente, invocând dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., în sensul că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze unele din motivele de recurs.
S-a arătat că nu a fost cercetat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. privind faptul că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii – refuzul de eliberare a licenţei de traseu pentru autovehiculele de rezervă – a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Contestatoarele au susţinut că instanţa a tras o concluzie eronată în ce priveşte execuţia de către autovehiculul de rezervă a traseului când a considerat că efectuarea traseului de către rezervă are aspectul unei curse ocazionale, ceea ce nu ar corespunde reglementărilor în vigoare. În continuare, contestatoarele au dezvoltat această susţinere şi au subliniat că licenţele de execuţie erau prevăzute atât pentru autovehiculele active, cât şi pentru cele de rezervă şi că altor societăţi, pentru cereri similare, li s-au eliberat licenţa de execuţie traseu.
Contestatoarele au susţinut că nu a fost analizat nici motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
S-a arătat astfel că instanţa a respins acţiunea în mod greşit reţinând că dreptul ce se consideră vătămat trebuie prevăzut în Constituţie sau în lege, neputând fi creat pe calea ocolită a interpretării.
Susţin contestatoarele că, potrivit art. 21 şi 52 din Constituţia României, prin refuzul de a se elibera licenţa au fost vătămate în dreptul lor recunoscut de Ordinul M.L.P.T.L. nr. 1842/2001, art. 32 pct. 4, în baza căruia au încheiat contracte de asociere cu alţi operatori, în care s-au menţionat autovehiculele de rezervă; că nu este vorba de aplicarea retroactivă a Ordinul M.L.P.T.L. nr. 1987/2005, deoarece art. 166 din ordin se referă la traseele atribuite până la apariţia acestor norme.
Verificând cauza, Înalta Curte constată că nu este întemeiată contestaţia în anulare.
Decizia instanţei de recurs este amplu şi temeinic motivată pe toate aspectele invocate de recurente, susţinerile acestora fiind înlăturate justificat prin analizarea textelor legale aplicabile la data la care reclamantele au formulat cererile pentru eliberare licenţe traseu cu data de 01 iulie 2005 şi refuzul Autorităţii Rutiere Române din data de 19 septembrie 2005, întemeiat pe dispoziţiile art. 32 din Ordinul M.L.P.T.L. nr. 1842/2001.
Aşadar, instanţa de recurs nu a omis din greşeală să analizeze niciunul din motivele de recurs invocate, susţinerile contestatoarelor reprezentând în fapt reiterarea motivelor pentru care sunt nemulţumite de soluţia de respingere a acţiunii, motive care au fost verificate şi analizate în mod judicios prin decizia nr. 2277 din 15 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru considerentele expuse, contestaţia în anulare va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarele SC A.T.I. SRL şi SC T.I. SRL împotriva deciziei nr. 2277 din 15 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 323/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 328/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
