ICCJ. Decizia nr. 3403/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3403/2008
Dosar nr. 5290/2/2007
Şedinţa publică din 10 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 iulie 2007, reclamantul S.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A. şi D.G.P.M.B., plata primelor de vacanţă pentru perioada 2004 - 2006 şi a sporului de fidelitate pentru anul 2005.
Pârâtul M.I.R.A. a formulat cerere de chemare în garanţie a M.E.F.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2915 din 20 noiembrie 2007, a admis acţiunea, a obligat pârâţii la plata primelor de vacanţă pentru anii 2004 - 2006 şi a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizat cu rata inflaţiei, a obligat M.E.F. la alocarea sumelor necesare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că potrivit prevederilor OG nr. 38/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 253/2003, poliţistul are dreptul la primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu şi la un spor de fidelitate de până la 20 % din salariul de bază.
S-a mai reţinut că, suspendarea exerciţiului dreptului reclamanţilor, prin legi bugetare, nu echivalează cu anularea lui astfel încât, la încetarea perioadei de suspendare se impunea plata retroactivă a drepturilor salariale.
În ceea ce priveşte M.E.F. s-a reţinut că acesta are calitate procesuală în raport cu obligaţiile acestui minister de elaborare a proiectului bugetului de stat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs chematul în garanţie M.E.F., invocând prevederile art. 19, art. 20 şi art. 34 din Legea nr. 500/2002 şi, în plus, a arătat faptul că raportul de muncă este între reclamant pe de o parte şi instituţia în care îşi desfăşoară activitatea pe de altă parte.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 60 - art. 61 C. proc. civ., partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul când ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau despăgubire, cererea urmând să fie făcută în condiţiile de formă pentru cererea de chemare în judecată.
Aceste dispoziţii legale au fost aplicate greşit de instanţa de fond, care a admis cererea de chemare în garanţie formulată împotriva M.E.F., deşi nu există un temei juridic pentru stabilirea răspunderii administrative a acestui minister faţă de intimatul - reclamant sau faţă de intimatul - pârât M.I.R.A.
Dispoziţiile legale invocate în cererea de chemare în garanţie, art. 4 din Legea nr. 500/2002 şi HG nr. 208/2005 nu prevăd o asemenea răspundere pentru ministerul recurent şi nu constituie temeiul unor raporturi juridice între această autoritate administrativă şi celelalte părţi în litigiu, astfel încât greşit instanţa de fond a admis cererea.
Atribuţiile M.E.F. în elaborarea şi gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituţiei la plata unor drepturi salariale către angajaţi ai altui minister - ordonator principal de credite - nici obligarea sa să aloce fondurile necesare plăţii primelor de concediu, cuvenite în speţă reclamantului - angajat în cadrul altui minister, raporturile de muncă existând exclusiv între reclamant şi pârâţi.
De altfel, M.I.R.A. nu neagă calitatea sa de ordonator principal de credite, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice aflate în subordinea lor. Aşa fiind, este lipsit de relevanţă faptul că, M.E.F. elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cât aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite şi a proiectelor bugetelor locale.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul şi modificată sentinţa atacată, în parte, în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie a M.E.F.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 2915 din 20 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanţie a M.E.F.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3402/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 3404/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
---|