ICCJ. Decizia nr. 3444/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3444/2008
Dosar nr. 5117/2/2007
Şedinţa publică din 14 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 iulie 2007, reclamantul P.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, obligarea acestei autorităţi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada martie 1944 - martie 1945, începând cu luna martie 2005 şi să-i plătească daune morale în cuantum de 1.000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, deşi a depus la pârâtă toate actele necesare dovedirii calităţii sale de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, pârâta nu i-a soluţionat cererea şi nu a emis o hotărâre în acest sens.
A mai susţinut că această atitudine a autorităţii pârâte este de natură să îl prejudicieze, impunându-se obligarea acesteia la plata unor daune morale, în cuantum de 1.000 lei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3373 din 19 decembrie 2007, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta să soluţioneze cererea formulată de reclamant şi înregistrată sub nr. 670/2006 şi a respins cererea privind acordarea daunelor morale, ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, instanţa a reţinut că soluţia se impune, având în vedere că reclamantul a formulat o astfel de petiţie la data de 27 ianuarie 2005, înregistrată la autoritatea pârâtă la data de 28 decembrie 2006, sub nr. 670, la care aceasta nu a răspuns, fiind astfel în situaţia unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Referitor la solicitarea de acordare a daunelor morale, prima instanţă a reţinut că aceasta este neîntemeiată, deoarece reclamantul nu a administrat nicio probă, din care să reiasă prejudiciul moral suferit ca urmare a atitudinii pârâtei.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul P.A., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul obligării intimatei - pârâte să răspundă la cererea sa, înregistrată la data de 3 februarie 2005 şi să-i plătească daune morale cauzate prin nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 189/2000, care i-a ocazionat cheltuieli, deplasări, umilinţe şi pierderi datorate inflaţiei.
Recursul se va admite în sensul şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Într-adevăr, prin adresa depusă la dosarul de fond recurentul - reclamant a făcut dovada că, la data de 3 februarie 2005, s-a adresat autorităţii pârâte, depunând anumite înscrisuri doveditoare pentru obţinerea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Din cuprinsul acestei adrese, rezultă însă că reclamantul avea înregistrat un astfel de dosar, sub nr. 1577, încă din data de 29 ianuarie 2003 şi că între părţi a existat un litigiu, în care s-a pronunţat şi o decizie (nr. 8909 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Mai mult decât atât, din analiza„declaraţiei" depusă de reclamant în sprijinul acţiunii, reiese că se solicită recunoaşterea drepturilor pentru un al doilea refugiu.
Toate aceste aspecte, privind obiectul cererii la care reclamantul pretinde că pârâta nu i-a răspuns, situaţia privind existenţa şi stadiul soluţionării eventualului litigiu dintre părţi, nu au putut fi analizate în mod corect de către prima instanţă, în absenţa precizărilor şi dovezilor care să lămurească dacă reclamantul a formulat mai multe cereri adresate pârâtei şi la ce date, dacă acestuia i-au fost recunoscute şi acordate drepturi pentru vreo perioadă de strămutare, refugiu, eventual în urma unei hotărâri judecătoreşti.
Potrivit prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, cu singura mărginire de a hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".
Având în vedere prevederile legale mai sus citate, pentru că stabilirea situaţiei de fapt şi a obiectului acţiunii sunt în cauză greu de făcut datorită precizărilor şi probatoriului insuficiente şi pentru a nu frustra părţile de o cale de atac, se impune admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în vederea precizării obiectului acţiunii şi al suplimentării probatoriului, în sensul mai sus specificat, instanţa urmând a se pronunţa şi cu privire la daunele morale solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul P.A. împotriva sentinţei civile nr. 3373 din 19 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3429/2008. Contencios. Anulare acte privind... | ICCJ. Decizia nr. 3447/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
