ICCJ. Decizia nr. 3626/2008. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3626/2008
Dosar nr. 6405/176/2007
Şedinţa publică din 22 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta P.R.U.R.G.C. Vinţu de Jos a chemat în judecată Comisia specială de retrocedarea a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună admiterea cererii sale, privind acordarea de despăgubiri în baza OUG nr. 94/2000, pentru imobilul construcţie - în prezent demolată - situat în Vinţu de Jos şi înscris în C.F. 1958.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în mod greşit nu i s-a acordat despăgubiri pentru clădirea preluată abuziv, înscrisă în C.F. 1958, chiar dacă în prezent aceasta este demolată.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 59/F/CA din 31 martie 2008 a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, dispunând modificarea în parte a Deciziei nr. 1466 din 10 octombrie 2007 emisă de pârâtă în sensul obligării acesteia să propună acordarea de despăgubiri în baza OUG nr. 94/2000 înscris în CF 1958 Vinţu de Jos, la data preluării imobilului în mod abuziv de reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că nicăieri în conţinutul OUG nr. 94/2000 nu se arată că imobilele clădiri demolate vor avea o reglementare separată a regimului juridic de restituire. Ordonanţa nu interzice acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru astfel de clădiri iar din acest punct de vedere Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1164/2002 adaugă la lege, ceea ce nu este permis.
S-a mai reţinut şi că este necesară asigurarea unei reparaţii echitabile a prejudiciului suferit de cultele religioase, urmare a preluării în mod abuziv a imobilelor ce le-au aparţinut şi care au fost demolate, amintind din jurisprudenţa C.E.D.O. cazul A. contra Turciei şi cazul L. contra Regatului Unit.
Împotriva acestei sentinţei considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta Comisia specială de retrocedarea a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
Recurenta a susţinut în esenţă că instanţa a aplicat în mod greşit prevederile OUG nr. 94/2000 şi a extins în mod nejustificat aplicarea acestora, fără a ţine cont şi de prevederile Normelor metodologice corespunzătoare ordonanţei.
Astfel, dispoziţiile punctului 3 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din OUG nr. 94/2000, potrivit cărora nu intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum şi construcţiile demolate, nu fac decât să lămurească şi să clarifice conţinutul art. 1 alin. (3) din ordonanţă.
Referitor la cele două hotărâri C.E.D.O. menţionate în sentinţa atacată recurenta a susţinut că acestea nu au relevanţă în cauză întrucât în cauza A. contra Turciei s-a pus problema plăţii cu întârziere de către stat a unei sume de bani stabilite definitiv şi irevocabil de către Curtea de Casaţie iar în cauza L. contra Regatului Unit s-a pus problema cuantumului compensaţiilor acordate în cazul naţionalizării unor întreprinderi, situaţie reglementată printr-o lege din 1977.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Prin OUG nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a reglementat dreptul la retrocedarea către foştii proprietari a bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice din cele prevăzute la art. 2.
Art. 1 alin. (3) din ordonanţă precizează că sunt imobile în sensul acestui act normativ, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la intrarea în vigoare a acestui act normativ.
La alin. (4), (5) şi (6) ale art. 1 din ordonanţă, se prevede că încazul în care terenul este ocupat parţial sau în totalitate se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent.
După cum se poate observa, actul normativ nu prevede acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru clădirile demolate, legiuitorul reglementând restituirea în natură a imobilelor existente iar în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, a înţeles să prevadă acordarea de măsuri reparatorii numai pentru terenuri, pentru clădirile demolate, neprevăzându-se posibilitatea acordării de despăgubiri.
Referitor la aceste construcţii, pct. 3 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1094/2004, modificată şi completată prin HG nr. 1094/2005 prevede în mod expres faptul că „nu intră sub incidenţa OUG nr. 94/2000, republicată, (…) construcţiile demolate".
În ceea ce priveşte trimiterea făcută de instanţa de fond la Legea nr. 10/2001 [art. 8 alin.(2)] urmează a se constata că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât chiar în aceste dispoziţii s-a prevăzut că regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase, preluate de stat este reglementat prin legi speciale, respectiv OUG nr. 94/2000 care, aşa cum s-a arătat, nu prevede acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţiile demolate.
În ceea ce priveşte trimiterile făcute de instanţă la cele două hotărâri C.E.D.O., acestea nu au relevanţă în soluţionarea cauzei, întrucât în cauza A. contra Turciei suntem în situaţia plăţii cu întârziere de către stat a unei sume de bani stabilită definitiv şi irevocabil de către Curtea de Casaţie iar în cauza L. contra Regatului Unit problema pusă este aceea a cuantumului compensaţiilor acordate în cazul naţionalizării unor întreprinderi.
Prin urmare, în speţa de faţă nu se poate pune problema încălcării art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilo.
În consecinţă, având în vedere că OUG nr. 94/2000 nu prevede acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţii demolate iar Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1164/2002, modificată prin HG nr. 1094/2005 prevăd că sub incidenţa OUG nr. 94/2000 nu intră construcţiile demolate, respingerea de către Comisia specială de retrocedare, prin Decizia nr. 1466 din 10 octombrie 2007 a acordării de despăgubiri pentru construcţia demolată, este corectă astfel că recursul fiind fondat, urmează a fi admis, a se casa sentinţa atacată şi în fond a se respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Comisia specială de retrocedarea a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 59/F/CA din 31 martie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea formulată de P.R.U.R.G.C. Vinţu de Jos ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3623/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3630/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
