ICCJ. Decizia nr. 3630/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3630/2008
Dosar nr. 99/2/2008
Şedinţa publică din 22 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C. a chemat în judecată Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta la plata primelor de concediu aferente perioadei 2002 - 2004, actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a avut calitatea de funcţionar public în cadrul pârâtei în perioada 2002 - 2004 şi că potrivit art. 34 din Legea nr. 188/1999 avea dreptul pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariu de bază din luna anterioară plecării în concediu.
A mai susţinut că, printr-o serie de acte normative acest articol a fost suspendat, însă având în vedere că suspendarea nu echivalează cu stingerea dreptului şi cum la data de 1 ianuarie 2007 nu s-a mai dispus suspendarea dispoziţiilor referitoare la prima de concediu, instanţa urmează să interpreteze dispoziţiile legale de suspendare în raport cu prevederile art. 53 din Constituţia României.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 635 din 27 februarie 2008 a admis acţiunea reclamantei S.C., obligând pârâta să achite acesteia drepturile băneşti reprezentând prima de concediu aferentă perioadei 2002 - 2004, actualizate în raport cu rata inflaţiei, până la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că suspendarea unui drept nu are drept consecinţă anularea acestuia, ci amânarea până la un termen cert şi determinat a aplicării acestuia.
Referitor la prevederile OUG nr. 146/2007 s-a reţinut că acestea nu fac ca acţiunea reclamantei să fi rămas fără obiect, astfel că aceasta este îndrituită la plata primelor de concediu şi la actualizarea sumei cu indicele de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la plata efectivă a acestor drepturi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, recurenta a susţinut în esenţă că, întrucât pentru anii 2001 - 2006, funcţionarii publici nu au beneficiat de prime ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă, deoarece aceste drepturi au fost suspendate succesiv până la 31 decembrie 2006, în mod greşit instanţa a obligat-o la plata primelor de concediu prevăzute de art. 34 din Legea nr. 188/1999.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu apărările formulate şi probele administrate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.
Este necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca pe lângă indemnizaţia de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de necontestat că prin dispoziţii succesive acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001 - 2006.
Numai că, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251/22.03.2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365/29.05.2007).
Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
Mai mult, suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nicio dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa pentru anii 2002 şi 2004.
Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie golit de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Aşa fiind Înalta Curte reţine că intimata - reclamantă beneficiază de plata primelor de concediu pentru perioada 2002 - 2004, actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
Prin urmare constatându-se că sentinţa atacată este temeinică şi legală, amplu şi corect motivată se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a doua coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinţei civile nr. 635 din 27 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3626/2008. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3634/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
