ICCJ. Decizia nr. 3822/2008. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3822/2008
Dosar nr. 4224/2/2006
Şedinţa publică din 31 octombrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 18 aprilie 2006, reclamanta T.R.G.N.V., Amsterdam, Olanda, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, obligarea pârâtului să facă toate demersurile impuse de normele legale în sarcina sa privind publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii de guvern adoptată în şedinţa de la 27 octombrie 2005 privind aprobarea condiţiilor principale ale contractului de vânzare-cumpărare acţiuni ce urmează a fi semnat între Ministerul Economiei şi Comerţului şi societatea reclamantă, precum şi obligarea la plata de daune cominatorii în sumă de 50.000 lei pe fiecare zi de întârziere în îndeplinirea primei obligaţii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, la 23 decembrie 2004 s-a publicat anunţul cu privire la oferta de vânzare de acţiuni prin licitaţie cu strigare a pachetului de 3.844.696 acţiuni, reprezentând 56,5750% din capitalul social al SC U.T.M. SA, s-a încheiat, ulterior, procesul verbal nr. 3 al licitaţiei cu strigare, iar la data de 30 martie 2005 a fost finalizat contractul de privatizare al societăţii menţionate.
A mai susţinut reclamanta că, de la data de 30 martie 2005, a aşteptat ca, în temeiul art. 51 din Legea nr. 137/2002, să se adopte şi să se publice în Monitorul Oficial hotărârea de guvern privind aprobarea condiţiilor principale ale contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, ce urma a fi semnat între Ministerul Economiei şi Comerţului şi societatea reclamantă în calitate de ofertant, alături de SC R.R. SA.
Că, deşi, potrivit informaţiilor publice de pe site-ul Ministerului Economiei şi Comerţului, se pare că acest contract a fost adoptat de Guvern în şedinţa din 27 octombrie 2005, o astfel de hotărâre nu a fost publicată în Monitorul Oficial, astfel încât respectivul contract, deşi finalizat şi iniţiat de părţi, nu poate fi totuşi semnat.
În cauză a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei, SC R.R. SA Constanţa.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3363 din 19 decembrie 2007, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu probele administrate şi cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi art. 52 din Constituţia României, art. 4 pct. II 5 din HG nr. 83/2005, art. 108 alin. (4) din Constituţia României, republicată, art. 27 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 şi ale art. 44 din Legea nr. 24/2000.
Împotriva sus menţionatei sentinţe au declarat recurs, în termenul legal, atât reclamanta T.R.G.N.V., Amsterdam, cât şi intervenienta SC R.R. SAConstanţa.
În recursurile lor, reclamanta şi intervenienta au criticat soluţia primei instanţe, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive străine de natura pricinii sau se bazează pe motive contradictorii.
Recursurile se vor admite în sensul şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 258 alin. (1) C. proc. civ., „după ce s-a întrunit majoritatea,se va întocmi de îndată dispozitivul hotărârii, care se semnează, sub sancţiunea nulităţii, de către judecători (…)".
La fila 324 din dosarul cauzei se află minuta sentinţei întocmită în data de 19 decembrie 2007.
Cu toate că, în compunerea completului de judecată au fost doi judecători, minuta este semnată doar de către unul dintre aceştia.
Având în vedere că această încălcare a prevederilor art. 258 alin. (1) C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea absolută a hotărârii, în temeiul art. 304 pct. 5, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza întâi C. proc. civ., recursurile se vor admite, se va casa sentinţa atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În raport cu dezlegarea dată, nu se mai impune analizarea motivelor de recurs vizând fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta T.R.G.N.V., Amsterdam, Olanda, şi intervenienta SC R.R. SA, Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 3363 din 19 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3819/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 4228/2008. Contencios → |
---|