ICCJ. Decizia nr. 3864/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3864/2008
Dosar nr. 5943/1/2008
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 Plenul C.S.M. a respins cererile de recunoaştere a gradului profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulate de 87 de procurori care funcţionează sau au funcţionat în cadrul D.I.I.C.O.T., între care şi recurentul T.T.
În motivarea hotărârii s-a reţinut că, niciunul dintre procurorii care au formulat cereri de recunoaştere a gradului profesional superior (între care şi recurentul T.T.) nu au susţinut examen de promovare în condiţiile de art. 43 – art. 47 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit Legii nr. 303/2004, promovarea judecătorilor şi procurorilor într-un grad profesional superior se face numai în urma susţinerii şi promovării potrivit legii, a concursului de promovare în funcţii de execuţie. Plenul C.S.M. a mai reţinut că, potrivit art. 75 alin. (1)1 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la data încetării activităţii în cadrul D.I.I.C.O.T., procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde au dreptul să funcţioneze potrivit legii, deci numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. are caracter temporar, spre deosebire de caracterul definitiv al promovării în funcţii de execuţie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs procurorul T.T., solicitând admiterea recursului, anularea hotărârii atacate şi obligarea intimatului să-i recunoască gradul profesional de procuror, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recurentul critică hotărârea pentru nelegalitate arătând în esenţă că, actul administrativ atacat este contrar art. 43 din Legea nr. 303/2004, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 cât şi prevederilor Legii nr. 508/2004, care este lege specială în materie. Totodată recurentul susţine că, hotărârea Plenului C.S.M. crează discriminare între procurorii care au dobândit ope legis gradul profesional de procuror, fără concurs, sub imperiul legii vechi dar care nu le este recunoscut şi procurorii care au dobândit acest grad profesional prin concurs, sub imperiul legii noi în condiţiile în care atribuţiile pe care le exercită unii şi alţii sunt aceleaşi, încălcându-se astfel art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.
În motivarea recursului se mai arată de recurent că a fost transferat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., serviciul teritorial Piteşti, această trecere reprezentând o promovare de drept într-o funcţie de execuţie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmare constatării de către C.S.M. a îndeplinirii de către recurent a condiţiilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 508/2004 în vigoare la acea dată. Potrivit art. 12 şi art. 16 – art. 19 din Legea nr. 508/2004, modificată prin OUG nr. 131/2006, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. au competenţă materială generală, putând lua în cursul anchetei, aceleaşi măsuri procesuale, indiferent de unitatea centrală sau teritorială din cadrul D.I.I.C.O.T. în care îşi desfăşoară activitatea.
Mai susţine recurentul că, legea nu menţionează în situaţia revenirii procurorului la parchetul de unde provine, pierderea dreptului câştigat reprezentat de gradul profesional şi de salarizarea corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cauza în funcţie de motivele de recurs şi având în vedere prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.
Prin Hotărârea nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulate de un număr de 87 de procurori de la D.I.I.C.O.T., recurentul T.T. fiind menţionat la poziţia nr. 15 în enumerarea din hotărâre.
În motivarea Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008, Plenul C.S.M. a reţinut în esenţă, următoarele: procurorii vizaţi de hotărâre au grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă judecătorie, tribunal sau curte de apel şi nu au susţinut vreun concurs de promovare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 43, raportat la art. 44 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; D.I.I.C.O.T. este o structură distinctă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, chiar dacă funcţionează în cadrul acestuia, iar numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. în condiţiile speciale ale Legii nr. 508/2004 nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile Legii nr. 303/2004; prin acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorilor numiţi la D.I.I.C.O.T. ar fi eludate dispoziţiile privitoare la promovarea prin concurs în funcţii de execuţie imediat superioare, care reprezintă „o recunoaştere a performanţelor profesionale ale magistraţilor şi constituie o componentă a carierei acestora, are caracter permanent" şi „reprezintă un drept câştigat cu caracter definitiv în evoluţia carierei profesionale";faptul că procurorii de la D.I.I.C.O.T. sunt salarizaţi corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le conferă de drept, gradul profesional corespunzător acestui Parchet.
Problema de drept supusă analizării vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie procurorului T.T., care a fost numit la D.I.I.C.O.T., biroul teritorial Piteşti, începând cu data de 1 decembrie 2004, prin Ordinul nr. 155 din 17 ianuarie 2005 al Procurorului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acest fapt rezultând în mod expres şi fără echivoc din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată şi completată prin OUG nr. 131/2006, conform cărora:
„Art. 1. – (1) Prin prezenta lege se înfiinţează D.I.I.C.O.T., ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".
Nu se poate face confuzie între numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004 şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în condiţiile şi potrivit procedurii reglementate prin Legea nr. 303/2004.
Având în vedere modalitatea de înfiinţare a D.I.I.C.O.T. şi de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. urmează a fi înlăturată apărarea intimatului referitoare la o eventuală discriminare ce s-ar naşte în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.
În ceea ce priveşte noţiunea de discriminare, Înalta Curte are în vedere şi practica constantă a C.E.D.O. (Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a reţinut că „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat".
În speţă, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 şi înfiinţarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că, îndeplinind în condiţiile legii, o funcţie în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândeşte ipso facto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură înfiinţată ca atare prin lege.
De reţinut este şi faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, ceea ce presupune că nu se poate face abstracţie de practica deja existentă la nivelul instanţei care, admiţând cereri de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul procurorilor numiţi la P.N.A., structură similară D.I.I.C.O.T., au fost reţinute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar, în sensul că a admite teza intimatului „ar însemna a încălca câteva principii generale cum ar fi: al protecţiei încrederii legitime, al echivalenţei postului şi a gradului, al bunei-credinţe şi al solicitudinii, principii de bază ale dreptului comunitar aplicabile şi în sfera largă a raporturilor de serviciu în spaţiul U.E.".
În acest sens, faţă de practica anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţarea unei alte soluţii decât cea de admitere a cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala cu acceptarea unei practici contradictorii, ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Practica C.E.D.O. a reţinut că existenţa unor divergenţe de jurisprudenţă în cadrul celei mai înalte autorităţi judiciare a ţării este în sine contrară principiului securităţii juridice, care rezidă implicit din toate articolele Convenţiei şi care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (B. împotriva României).
Cât priveşte susţinerea intimatului în întâmpinare, cu privire la deciziile pronunţate anterior în această materie de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată deoarece rolul unei jurisdicţii supreme, cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este acela de a crea o practică judiciară unitară de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii în scopul evitării apariţiei unor divergenţe jurisprudenţiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine şi insecuritate juridică (P. împotriva României, B. împotriva României).
De asemenea, este nerelevantă invocarea caracterului obligatoriu numai în ce priveşte problemele de drept dezlegate în cadrul recursurilor în interesul legii, deoarece nu ne aflăm în prezenţa unei practici contradictorii conform art. 329 C. proc. civ., pe de altă parte, Secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, în această materie judecă în primă şi ultimă instanţă şi are obligaţia de a aplica unitar legea, ceea ce presupune necesitatea respectării propriei jurisprudenţe.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, hotărârea atacată va fi anulată în ce îl priveşte pe recurent şi intimatul va fi obligat să-i recunoască gradul profesional de procuror, corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de T.T. împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.
Anulează hotărârea atacată în ceea ce-l priveşte pe recurentul T.T.
Obligă intimatul C.S.M. să recunoască recurentului, gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3860/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3868/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
