ICCJ. Decizia nr. 3876/2008. Contencios. Ordonanţă preşedinţială. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3876/2008
Dosar nr. 2743/1/2008
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2008
Asupra cererii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 25 martie 2008, numitul P.D.I. a formulat în nume propriu şi ca reprezentant legal al fiicei sale minore, P.A.I., o acţiune denumită „ordonanţă preşedinţială" în contradictoriu cu: Guvernul Statului Australia, Guvernul Statului Germania şi Guvernul României reprezentat prin M.A.E., în calitate de pârâţi.
Ca temei al cererii, titularul acesteia a invocat: dreptul de proprietate privată, art. 44 din Constituţia României, art. 17 alin. (1) şi (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 13 din Convenţia Refugiaţilor din 1951.
Ca obiect al cererii, titularul ei a solicitat luarea unor „măsuri interimare" printr-o ordonanţă preşedinţială prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:
- să ordone Ministrului Afacerilor Externe al României, să ia toate măsurile necesare prin Consulatul General al României din Canberra, pentru conservarea proprietăţii cetăţenilor români P.A.I. şi P.D.I., care se află în localitatea Dimbulah, Australia şi care este descrisă potrivit Titlului de Proprietate anexat şi identificat prin Anexa Al.
- să ordone Ministrului Afacerilor Externe al Germaniei, ca prin reprezentanţii săi, Consulul General al Germaniei la Bucureşti şi Canberra, să ia toate măsurile necesare pentru clarificarea cauzelor şi motivele care au dus la dislocarea cetăţenilor germani P.D.I. şi P.A.I. din Australia, respectiv traficul ilegal al acestor persoane, care au fost transportate fără documente legale şi împotriva voinţei acestora la Frankfurt am Main.
- să ceară informaţii complete cu privire la averea imobiliară a reclamanţilor situată în Dimbulah în statul Queensland, ce planuri au fost făcute în momentul „deportării" cu privire la proprietate, cum a fost şi este aceasta protejată de Statul German, care actual se află sub ameninţarea şi riscul de a fi arbitrar luată de Guvernul Australian, cum a fost conservată până în prezent, care sunt motivele pentru care Consulul I.R. şi-a însuşit ilegal bunuri şi documente personale din proprietatea lor, cu ce drept deţine Consulul D.S. din Brisbane toate bunurile de valoare ale reclamanţilor, precum şi o listă a acestor bunuri.
- să ordone Consulului General al Australiei la Bucureşti să prezinte în termen de 30 de zile un referat complet al traficului ilegal al cetăţenilor australieni P.D.I. şi P.A.I., persoane care locuiau legal în Australia de 8 ani şi aveau drept de şedere nelimitat în Australia, precum şi motivele pentru care au fost distruse, furate sau vândute la licitaţie inventarul agricol al fermei, bunurile mobiliare din casă şi bunurile personale ale acestora inclusiv obiecte de valoare şi artă.
- să ordone Consulului General al Australiei la Bucureşti ia toate măsurile necesare pentru prevenirea înstrăinării ilegale a averii imobiliare de către M.S.C. aşa cum au fost înştiinţaţi reclamanţi printr-o terţă persoană prin scrisoarea din 29 februarie 2008 şi respectiv cea din 10 martie 2008.
- să ordone Consulului General al Australiei la Bucureşti, ia toate măsurile necesare pentru repatrierea cetăţenilor săi P.D.I. şi P.A.I., în termen de 30 de zile, care au un drept legal de locui in Australia şi de a-şi folosi proprietatea lor, iar minora P.A.I. are dreptul de a-şi continua educaţia şcolară, care a fost întreruptă 4 ani de zile din cauza acestei „deportări" ilegale, respectiv să răspundă dacă a fost o deportare, o extrădare sau o răpire.
În motivarea cererii, titularul arată, în esenţă, că, urmare a discriminării rasiale suferite în Germania în perioada 1991 – 1997, a plecat în Australia cu fiica minoră, cerând azil politic şi obţinându-l; că la data de 28 iunie 2004 au fost răpiţi de la domiciliul lor, sechestraţi şi torturaţi, ţinuţi în închisoare în Australia că ulterior au petrecut patru ani de exil în România, formulând mai multe acţiuni în justiţie la Curtea de Apel Craiova şi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; că fiica sa minoră a fost lipsită de dreptul de a-şi folosi proprietatea de către autorităţile australiene, prin abuz şi cu încălcarea Convenţiei Drepturilor Copilului şi a Convenţiei Refugiaţilor de la Geneva.
Pentru ilegalităţile reclamate, titularul acţiunii solicită şi despăgubiri morale şi materiale: 400 de milioane de dolari australieni de la Statul Australia şi 50 de milioane euro de la Statul German.
Reclamantul a depus înscrisuri.
Cererea este inadmisibilă, urmând să fie respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiile art. 581 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.: „Instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului".
Reclamantul a introdus cererea spre soluţionare în primă instanţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a insistat asupra acestei competenţe materiale.
Dar, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 C. proc. civ.: „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă.
1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;
2. recursurile în interesul legii;
4. în orice alte materii date prin lege în competenţa sa".
Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa materială pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor, iar soluţionarea altor cereri decât recursurile, trebuie prevăzută expres în lege, ceea ce nu este cazul pentru ordonanţa preşedinţială. Totodată, art. 581 C. proc. civ. nu prevede expres competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de soluţionare a ei în nicio situaţie.
Pe de altă parte, se constată că cererea formulată de reclamant, prin conţinutul ei, nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevăd: „Subiectele de sesizare a instanţei (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
În fine, în ceea ce priveşte competenţa Completului de 9 judecători, Curtea de faţă reţine aceleaşi considerente legale enunţate în legătură cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 304/2004, ca argumente privind inadmisibilitatea cererii de ordonanţă preşedinţială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de P.A.I., prin reprezentant legal P.D.I., şi de P.D.I. în nume propriu.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3875/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3878/2008. Contencios. Conflict de... → |
|---|
